Starea pe care ne-o provoaca refuzul copilului

De aceea, abordam astazi acest subiect cu atat mai mult cu cat multe mame ne vorbesc despre refuzul copiilor lor de a merge la gradinita, de a manca sau dormi acolo, de a se trezi dimineata etc. Unii spun ca a refuza inseamna a spune NU, altii cred insa ca a refuza este ceva mult mai complex si poate fi facut in multe feluri. Este adesea vorba despre a respinge ceva sau pe cineva, a nu da curs unei rugaminti sau unei cereri.

Daca celui mic mama ii spune sa se incalte si el spune NU inseamna ca a refuzat-o?
Dar daca cel mic ii cere mamei bomboane iar ea ii raspunde ca bomboanele sunt daunatoare pentru dinti, inseamna ca l-a refuzat?

Iata cum gasim repede cazuri in care refuzul este exprimat altfel decat printr-o negatie. Mimica si gestica au si ele o mare contributie la exprimarea refuzului. Vedem asta la cei mici care se stramba sau se incrunta dar si la adolescenti care prefera sa foloseasca privirea in locul cuvintelor. Amintindu-ne de privirea dispretuitoare pe care o intalnim uneori la adolescenti, care s-ar traduce prin "nu dau doi bani pe asta", "nu ma lua cu d-astea", "nu-mi pasa catusi de putin" etc ne vine in minte stare pe care ne-o provoaca refuzul celuilalt. Si cand cel mic refuza supa si cand copilul mai mare refuza sa faca temele si cand adolescentul refuza sa respecte programul si cand seful refuza sa ne acorde o zi libera, partenerul refuza abordarea unui anumit subiect de discutie.


Ce simtim cand suntem refuzati?

Reactia noastra depinde in buna masura de aceste trairi afective si de sensul pe care refuzul il are in mintea noastra. Una dintre reactiile frecvente in fata refuzului este furia. Fie ca o exprimam prin ridicarea vocii, prin gesturi sau cuvinte, fie ca o innabusim sau doar scrasnim din dinti, ea apare ca efect al refuzului din partea celuilant.

De ce ne infurie sau doar ne enerveaza sa fim refuzati in cererile noastre?
O intrebare la care fiecare are un raspuns al sau...

Atunci cand ne enervam sau infuriem, suntem deja ca intr-o lupta, disputa. Astfel, vedem cazul mamelor, care incep sa se inversuneze sa dea de mancare copilului cat vor sau ce vor pana la a-i baga cu forta in gura. Asa apar interdictii exagerate si chiar pedepse absurde, care nu fac decat sa-l infurie si pe celalalt. In acest context, refuzul initial a fost ca o manusa aruncata, ca o "invitatie" la razboi. Uneori chiar asa este si putem spune ca multi oameni au ca mod principal de comunicare lupta. Cea dintre parinti si copii, indiferent de varsta acestora, pare cea mai relevanta in acest sens. Contradictia permanenta, refuzurile atat de-o parte cat si de cealalta, "razbunarile", tachinarile duc de multe ori parintii dar si copiii la a spune "nu ma mai inteleg cu mama/ fiica mea/ tatal meu / …."

Alta traire pe care o avem in fata refuzului este neputinta. "Nu stiu ce sa mai fac", "nu pot face nimic pentru asta", "nu ma pricep sa…", sunt cateva dintre exprimarile verbale ale acestei stari. Neputinta pe care o simtim sau pe care o simt cei pe care ii refuzam noi insine este poate duce la neincredere sau la teama.  Ne temem sa nu fim refuzati inca o data de cineva care a mai facut-o. Aceasta poate duce la ezitare "mai bine nu-i mai propun ca poate ma va refuza".

Ne oprim astazi aici din discutia noastra despre refuz cu invitatia de a reflecta si de a gasi voi semnificatii si reactii afective in fata refuzului. Intr-un articol viitor, vom incerca sa aflam ce ne face pe noi insine sa-i refuzam pe ceilalti si ce moduri alegem pentru a o face.

Psiholog Anca Pietraru

Ii puteti adresa intrebari autorului AICI