Secretele de familie influenteaza viata copiilor

In fiecare familie gasim idealuri, planuri, vise pe care copiii si nepotii nascuti sau nu inca, au menirea sa le indeplineasca. Pe langa acestea, in multe familii se ascund secrete care afecteaza uneori viata noilor generatii.

Parintii vor ca fiii sau fiicele lor sa reuseasca ceea ce ei insisi nu au reusit, sa aiba o casa, sa faca o meserie "buna", sa fie sanatosi asa cum ei nu au fost, sa "ajunga departe", "sa aiba la randul lor copii care sa le duca numele sau meseria mai departe".

Membrii familiei, in special cei mai in varsta, deapana "povesti", intamplari petrecute de-a lungul timpului si care au ramas amintiri importante, ca niste repere in istoria familiala. De multe ori, in functie de ele, se localizeaza alte evenimente. Unele dintre acestea sunt evenimente istorice, catastrofe (cutremure, razboaie, bombardamente, inundatii, seceta, epidemii masive), alteori sunt specifice satului sau familiei insesi. "Cand s-a nascut fratele mai mic al mamei", "Cand a plecat nepotul la liceu in oras", "Cand s-a intors din armata", "Cand a fost bolnav de...", "Cand a facut nunta" etc.


Secretele de familie

In afara de aceste amintiri care apar in povestiri, mai exista si lucrurile care nu sunt niciodata spuse.

Le putem numi secrete de familie, lucruri de care membrilor familiei le este rusine sau frica, unde intra tot felul de intamplari, caracteristici ale cuiva, ciudatenii, blesteme, amintiri inspaimantatoare, lucruri care daca ar fi spuse, ar face rau si in ziua de azi. Prin ce? Prin starea pe care o produc, prin retrairea rusinii, fricii, groazei, prin consecintele pe care le-ar putea avea, prin dezvaluirea unor caracteristici care i-ar invalui intr-o lumina nefavorabila pe anumiti membri ai familiei. Unele dintre aceste lucruri, ar ridica semne de intrebare asupra anumitor morti, asupra unor rude, asupra filiatiei.

In mai toate familiile exista lucruri nespuse. Fie un copil adoptat, fie cineva despre care nu se stie de ce a murit sau cineva care s-a sinucis, fie cineva disparut, o casatorie cu care nimeni nu a fost de acord si cate si mai cate, despre care toata lumea stie ca e mai bine sa nu fie spuse, vorbite, aduse la suprafata. Unele dintre ele sunt ca si cum ar fi uitate, in sensul ca nu se mai stie povestea propriu-zisa, intamplarea, personajele, data si locul exacte dar ceva a ramas - o urma.
Ea nu poate fi stearsa nici de uitare si adesea auzim ca exista familii "urmarite" de o boala sau care au trecut cateva generatii la rand prin aceleasi incercari, care au patit acelasi lucru, care sunt sub un blestem care ii afecteaza de mult timp, in diferite forme. Sunt ca o "mostenire" doar ca in loc de obiecte materiale sau de caracteristici cum ar fi mostenirea genetica, sunt alte intamplari, conjuncturi, ghinioane care sunt "transmise".


Uneori, "pactul tacerii" se rupe

In mod obisnuit aceste lucruri exista in tacere, nimeni din familie nu le cauta, doar cate un batran mai stie cate ceva dar nu vorbeste. Exista insa momente, cand acest pact al tacerii, cand aceasta liniste se rupe. De obicei, se intampla atunci cand exista o suferinta acuta in familie sau in momente foarte importante, moartea, nasterea cuiva, mutarea in alta tara, reintoarcerea pe meleaguri stramosesti, o casatorie, o boala care aminteste de o alta a unui alt membru al familiei etc.

In afara de linistea pe care cei din familie o pastreza ca si cum ar fi intelesi sa nu vorbeasca despre lucrul respectiv, nu trebuie sa ignoram ca unele dintre ele nu sunt constiente si nici pactul din legaturile dintre membri.
Asa precum nu ne dam seama ce miza punem pe viitorul copilului nostru, pe viitoarea lui cariera, pe meseria pe care o va avea sau pe talentul pe care ne-am dori sa-l manifeste intr-un domeniu, tot asa si aceste aliante, pacte, legaturi nu sunt constiente. Nu putem vorbi despre ele, nu le putem pune in cuvinte pentru ca sunt dincolo de cuvinte. De aceea, atunci cand revin, nu sunt amintiri propriu-zise ci suferinte care iau forma unor acte, unor simptome, o cale incurcata, intortocheata pe care ne este greu s-o descifram. Asa precum visele din timpul somnului combina personaje aparent fara legatura, in care cineva poate arata ca altcineva sau imprumuta anumite trasaturi fizice sau psihice, tot asa si revenirea unor suferinte din familie produc manifestari despre care nu stim de unde provin.


Secretele de familie influenteaza viata copiilor

Am vorbit despre aceste lucruri, dificil de vorbit si de inteles, dar care ne suna tuturor destul de familiar si care ne produc tot felul de asocieri in minte pentru ca sa ne aplecam cumva asupra intelegerii suferintelor familiale si din alta perspectiva, aceea a unei abordari grupale, familiale si nu izoland un membru al familiei care are o problema si cautand o solutie aparte pentru el, restul membrilor considerandu-se fara legatura cu dificultatea lui.
De multe ori se intampla acest lucru cu copilul unei familii, care ajunge sa sufere, sa prezinte dificultati sau un simptom oarecare si parintii il duc la medic, la psiholog, la psihoterapie considerand ca este problema lui, fara sa vada vreo legatura cu legaturile pe care copilul le are ca orice membru al familiei cu ceilalti.