Rusinea in discutiile dintre parinti si copii

Am vorbit destul de mult in ultimul timp despre ce poate fi spus si ce nu poate fi spus, despre secret, despre a ascunde pentru a proteja, despre o incapacitate de a vorbi despre anumite sbiecte sau cu anumite personae. Mai concret, vorbeam despre ceea ce parintii le spun sau nu le spun copiilor, despre senzatia lor ca cei mici nu vor intelege, despre intentia de a-i proteja de anumite trairi sau continuturi ascunzandu-le sau amanandu-le.

Nu am vorbit insa prea mult despre trairile care insotesc acest "ne-spus". Printre ele gasim si exprimarea rusinii. "Mi-e rusine sa vorbesc cu mama despre sex", "Incerc un sentiment de rusine cand incerc sa-i spun copilului despre diferite lucruri pe care le-am facut" etc. Asta ne duce cu gandul la ceva resimtit ca "rau" sau "vinovat", ceva pe care am prefera sa nu-l dezvoluim celorlalti si uneori nici fata de noi insine nu-l recunoastem.

De ce anume ne este rusine?

Putem cu usurinta sa aflam ce este rusinos pentru fiecare dintre noi si este un experiment folositor sa ne intrebam: "De ce anume ne este rusine?", "Cand simtim rusine?". Sunt lucruri care ne produc tuturor rusine si lucruri individuale, diferite de la om la om.

Putem sa ne raportam la acest sentiment, foarte puternic de altfel, atunci cand abordam problema lucrurilor ne-spuse sau chiar imposibil de spus. Pentru ca uneori sunt lucruri pe care le stim si ne abtinem sa le spunem dar alteori sunt lucruri pe care nici nu le stim sau le-am uitat. Am vorbit saptamana trecuta despre adultii care se intreaba: "Cum sa le spunem copiilor despre asta?" Ei cauta o modalitate, niste cuvinte potrivite, niste explicatii adecvate cu varsta lor urmarind ca ei sa inteleaga si sa  nu sufere.

Sunt subiecte fata de care simtim rusine

Sigur ca asa cum am spus sunt lucruri resimtite ca rusinoase pentru toata lumea dar si unele pe care doar anumite persoane le resimt asa pe cand altele nu. Aici vorbim despre ceva legat de mediu, in special cel familial dar si cel social. In anumite locuri, anumite timpuri, perioade, in anumite familii, unele lucruri sunt prezentate ca fiind rusinoase si adesea interzise. Este interzisa actiunea lor dar si vorbitul despre ele si uneori chiar este interzis sa ne gandim la ele. Expresii ca "Nici prin gand sa nu-ti treaca", "Nu mi-am permis niciodata sa ma gandesc la asa ceva", "E daunator sa ai astfel de ganduri" sunt cele care atesta ca rusinea se extinde de la actiuni exterioare la cuvinte si chiar la ganduri. Rusinea fata de a face ceva se refera la cei din jur care vad, aud, au o parere, ne temem de ceea ce vor spune, de critica sau de judecata lor. Atunci cand apare rusinea fata de a spune ceva cuiva este vorba despre relatia dintre cele doua persoane. Fireste ca simtim ca nu putem sa vorbim despre orice subiect cu orice persoana. Cu unele avem relatii care exclud anumite continuturi, fie pe cele prea intime, fie pe cele profesionale, fie pe cele familiale. In toate grupurile din care facem parte sunt subiecte care nu pot fi vorbite si fata de care am simti rusine.

Ne propunem insa sa ne centram pe familie si pe acele lucruri care produc rusine. Dintre ele cele mai evidente sunt sexualitatea, agresivitatea si cele legate de anumite reusite/esecuri. Pentru multi este rusine sa vorbeasca despre o nota proasta pe are au luat-o la soala, despre o intentie sau o actiune violenta, despre ceva care i-ar pune intr-o pozitie de inferioritate.

Ne amintim insa si de anumite atitudini pe care unii oameni le au. Pentru ei este rusine sa-ti arati sentimentele, sa spui altora ce simti, sa plangi, sa fii bolnav, sa fii fericit  etc. Asta produce serioase inhibitii mai ales copiilor care simt ca le este interzis sa planga, de exemplu, ca supara pe cineva atunci cand plang si ajung sa nu mai simta respectivele trairi. "Mie nu-mi vine niciodata sa plang" este o fraza care ne pune pe ganduri.