In timpul vietii intrauterine, copilul este ferit de rahitism intrucat ia din sangele mamei tot calciul de care are nevoie pentru crestere. Dupa nastere insa, doar 1-2 luni se mai pastreaza rezerve din viata intrauterina iar apoi apare riscul aparitiei acestei boli dat fiind faptul ca in primul an de viata ritmul de crestere este foarte mare.
Laptele praf este sarac in vitamina D
Laptele praf in cazul unei alimentatii de acest gen este sarac in vitamina D dar si laptele matern poate sa nu ofere suficient copilului.
Supradozarea de vitamina D produce intoxicatii
In conditiile in care bebelusul este vazut de medic regulat, acesta va prescrie dozele necesare prevenirii rahitismului. Este insa necesar ca mama sa administreze aceste doze in mod corect si sa nu incerce sa le modifice din diferite motive. Supradozarea de vitamina D produce intoxicatii vizibile prin lipsa poftei de mancare, agitatie, plans. In aceste cazuri, este necesar ajutor medical de urgenta.
Simptomele rahitismului
- Toracele iese in afara, este evazat, ultimele coaste devenind mai proeminente;
- Cartilagiile prin care coastele se prind de stern devin mai evidente;
- Fruntea devine mai bombata;
- Picioarele sunt in forma de paranteze;
- Fontanela nu se inchide nici dupa ce copilul a depasit 1,5 ani.
Factori de risc
Exista si factori de risc, ce predispun anumiti copii la rahitism. Printre ei putem mentiona prematuritatea si expunerea insuficienta la soare si lumina naturala, o alimentatie deficitara, lipsa consultului medical in primul an etc.
Este de asemenea foarte important ca, cu cat rahitismul este mai devreme depistat si tratat cu atat efectele lui sunt mai mici si scade riscul sechelelor de rahitism.