Gasim insa si copii pe care parintii sau bunicii ii invata adresa si le dau astfel de informatii dar ei nu se pot orienta si nici nu pot exprima in cuvinte repere spatiale.
De ce este folositoare copiilor orientarea spatiala? Si ce putem face ca sa le-o dezvoltam? Iata intrebari la care ne-am propus sa raspundem astazi.
Sigur ca multi nu si-au pus aceasta problema si nu considera important acest aspect iar altii au reusit sa le dezvolte copiilor orientarea in spatiu fara sa faca ceva in mod special. Important este sa nu se ajunga in punctul in care copilul sa fie foarte dezorientat in raport cu alti copii de aceeasi varsta sau aceasta lipsa de orientare, incapacitate de a-si da seama unde este sau incotro merge sa-l afecteze, sa-i produca anxietate, sa-l impiedice in anumite activitati sau sa-i reduca disponibilitatea pentru a explora.
Practic, spatiul incepe sa fie pus in cuvinte de adult si sesizat de catre micut cand el se ridica.
Cand incepe sa mearga, “mai incolo”, “inca putin”, “cativa pasi”, “pana la mama” etc. sunt cele pe care fara sa le rosteasca, un copil le are in minte. Multi micuti au performante fizice extraordinare, incep sa se catere, sa urce si coboare, sa alerge si sa sara, sa mearga cu spatele si sa se strecoare de la varste foarte fragede. Apoi incep sa aiba sens cuvinte precum “jos”, “sus”, “langa”, “sub” si multe altele. Ele sunt rostite de adultii din jurul copilului dar ii sunt adresate si copilul incepe sa le inteleaga.
La gradinita, ele sunt repetate si stimulate intr-o oarecare masura, impreuna cu “stanga”, “dreapata” care sunt destul de dificil de invatat.
Aceasta parte a reperelor spatiale este prima din orientare, un copil avand capacitatea sa spuna despre un obiect unde se afla folosindu-se de aceste cuvinte. Un alt pas important este sa se ghideze dupa indicatii verbale, cum ar fi: mai in fata, apoi la stanga, putin mai jos, sub cutie etc pentru a gasi un obiect ascuns. Si de asemenea sa dirijeze el pe altcineva pentru a ajunge la ceva.
Ultima parte se refera la aprecierea distantelor, a locului geograpic, a orientarii cu ajutorul reperelor mari, cladiri, parcuri, strazi. De exemplu, un copil bine orientat poate descrie drumul spre gradinita, mai ales daca il face pe jos. Poate spune pe langa ce trece, pe unde se opreste, cate traversari sunt, cam cat de departe este comparative cu alte destinatii.
Insa toate acestea, este nevoie sa-i fie spuse, nu trebuie invatat efectiv cate strazi sunt sau cum se numesc ele dar preocuparea constanta pentru a-i spune unde este, cum a ajuns acolo, unde urmeaza sa mearga in continuare ii este de folos. Copiii care se orienteaza bine nu se pierd, reusesc sa-si gaseasca parintii pe plaja sau in supermarket, nu intra in panica, devin mai repede independenti si responsabili, pot avea grija de ei, se uita cu atentia in jur si nu se lasa dusi de adult fara sa se preocupe de drum sau de unde au fost.
Psiholog Anca Pietraru
Ii puteti adresa intrebari autorului AICI