Oreionul: are un potential traumatic?

Ne propunem astazi sa punctam modul in care se simte copilul cu aceasta boala si modul in care reactioneaza parintii.

Din punct de vedere medical, oreionul este o infectie virala contagioasa. Semnul caracteristic este cresterea dureroasa a glandelor parotide (intre ureche si mandibula).

Oreionul se trasmite prin contact direct cu o persoana infectata sau prin obiecte contaminate. Virusul care produce oreionul patrunde in corp prin nas sau gat. Simptomele apar atunci cand virusul se multiplica si se raspandeste.


Aceste simptome sunt:

• marirea dureroasa a uneia sau ambelor glande parotide;
• febra;
• dureri de cap si de urechi;
• dificultati in a deschide gura, gusturi neobisnuite, uscaciunea gurii, dificultati de a inghiti;
• lipsa poftei de mancare, refuz alimentar, uneori voma;
• senzatie generala de disconfort, oboseala, dureri in corp.

La copiii foarte mici dar si la o parte dintre ceilalti pacienti este posibil ca aceste simptome sa nu apara. Perioada in care boala se transmite este de aproximativ 10 zile de la aparitia simptomelor.

Perioada de incubatie, adica din momentul infectarii pana in cel al aparitiei simptomelor este de 2-3 saptamani. In timpul bolii pot apare complicatii atat in privinta agravarii simptomelor cat si din punctul de vedere al afectarii unor organe (testicul, ovar, pancreas).

Diagnosticul de oreion este pus de medic dupa simptome (cel mai frecvent umflaturile din spatele urechii) sau in urma analizelor de urina sau sange. Chiar daca adultii recunosc boala, este necesara consultatia medicala intrucat oreionul este o boala ce poate produce complicatii.

Daca nu apar complicatii, oreionul este tratat la domiciliu, prin repaus la pat. Tratamentul cuprinde medicamente pentru reducerea febrei si durerii precum si comprese pe locurile umflate, administrarea de lichide.

Aspirina este interzisa in tratamentul oreionului. Nu se folosesc antibiotice. Ajutorul din partea medicului si prescrierea medicamentelor si ingrijirilor necesare este foarte importanta pentru ca la fel ca multe alte boli, oreionul este inconjurat de nenumarate superstitii si "tratamente", unele dintre ele foarte daunatoare.

Din punctul de vedere al copilului care sufera de oreion, disconfortul general, starea de rau, umflaturile, febra si senzatiile din cavitatea bucala il pot speria sau ingrijora mai mult sau mai putin in functie de intensitatea lor, de capacitatea copilului de a le suporta si de atitudinea celor din jur.

Copilul va ramane in casa primele 10 zile sau cateva zile dupa revenirea la normal a glandelor parotide, nu va merge afara la joaca, nici la gradinita sau scoala. Familia a fost deja expusa riscului de infectare inca inainte de aparitia simptomelor, deci separarea de membrii ai familiei nu este necesara. In cazul in care exista un alt copil sau un adult care nu a facut boala, se asteapta sa o fi luat deja si sa apara primele simptome. Aceasta stare de asteptare si de incertitudine in privinta altor membrii ai familiei care vor face boala poate produce o crestere a tensiunii in familie.

Ca metoda de prevenire, exista vaccinul ROR (antioreion, antirubeola si antirujeola).

Din punct de vedere psihologic, daca nu exista complicatii si spitalizari, boala nu are un potential traumatic desi unii copii o suporta mai greu decat altii. Foarte mult depinde de intensitatea simptomelor dar si de ingrijirile din partea adultilor.

La un pol gasim parinti care se adapteaza usor si reusesc sa ii ofere copilului o atmosfera calma, calda si placuta, menita sa-l faca sa suporte mai usor disconfortul inerent bolii. La celalalt pol, gasim parinti care intra in panica, se enerveaza, se simt ei insisi foarte frustrati, ingrijorati, speriati de eventuale complicatii, se impacienteaza cand copilul refuza mancarea sau are stari accentuate de oboseala sau stare generala de rau.

Ca in cazul oricarei boli somatice, exista o ecuatie care cuprinde mai multi termeni:

• rezistenta copilului la frustrare;
• modul in care el isi simte corpul;
• capacitatea de a face fata anxietatii legate de propriul corp, incertitudinii, starilor de rau;
• capacitatea parintilor de a ingriji copilul, de a accepta realitatea bolii, de a se adapta flexibil la perioada de boala si la ce au de facut in cadrul tratamentului;
• anxietatea parintilor si tendinta de a exagera;
• relatia fiecarui parinte cu propria copilarie, cu bolile de cand era el insusi mic, cu tot ceea ce in interiorul lui se asociaza cu boala si cu ingrijirea.