Jocurile in familie

Mai intai sa ne amintim ca parintii si rudele se joaca cu bebelusul si astfel il invata multe lucruri. Culorile, formele geometrice, animalele si chiar obiectele din casa, zilele saptamanii, anotimpurile, obiceiurile, uneori regulile – toate sunt prezentate mai intai ca joc, poezie, cantec sau ghicitoare. Si mai tarziu, principala activitate a copilului ramane jocul si parintii il acompaniaza o parte din timp dar apare si joaca cu alti copii.

Cei mici comunica prin joc inca dinainte de a cunoaste limbajul si par a se intelege foarte bine, astfel incat ne dam seama ca prin joc ei comunica intentii, dorinte, sentimente si chiar reguli sau interdictii si se fac intelesi de ceilalti copii.

De ce nu se joaca cu alti copii?

Uneori auzim parinti ingrijorati care se intreaba de ce copiii lor nu se joaca cu alti copii. De obicei acesti copii se joaca in familie, cu parintii sau bunicii si uneori cu alti adulti dar nu si cu copiii. Este vorba fie despre o rezistenta scazuta la frustrare dat fiind faptul ca orice joc implica si frustrare nu doar placere, fie despre o incapacitate de a comunica cu ceilalti copii, de a-i intelege, a le descifra starile afective si intentiile cat si de a se face intelesi de acestia.

De fapt, ajungem la ceea ce putem numi capacitatea de a ne juca. Putem sa o observam si analizam atat la copii cat si la adulti. Intalnim copii mai jucausi decat altii, adolescenti care prefera jocul in detrimentul altor activitati si adulti care se joaca. Fie jocuri sportive, de cuvinte, de carti, de strategie sau video, intalnim in fiecare familie o anumita atitudine fata de jocuri. Este fireste o caracteristica familiala si o modalitate in care membrii ei sunt impreuna intr-o activitate de joc.

Timpul petrecut in familie

Sunt familii in care se joaca domino, carti, remi, table, monopoly sau sah. Altele in care sunt preferate jocurile in aer liber si in fiecare concediu, iesire la iarba verde sau chiar in curte, se organizeaza partide de fotbal, badmington, aruncat discul, volei, ping-pong etc. Ele sunt mai intai propuse de catre adulti copiilor si tot ei sunt cei care ii invata, le explica regulile, ii indruma, ii ajuta sa suporte infrangerea sau sa se bucure cand au castigat sau cand au jucat bine. Este un timp petrecut impreuna, in familie si sunt multe lucruri pe care copiii si adolescentii le afla de la parintii sau bunicii lor sau de la fratii mai mari. Mult mai frecventa este situatia in care doar fratii se joaca intre ei sau impreuna cu vecini sau prieteni de aceeasi varsta.

Jocurile in lumea virtuala

Daca ne referim la jocurile video, aici situatia este putin mai neclara pentru ca aceasta comunicare intre jucatori lipseste sau este virtuala. Cu toate acestea, nevoia si placerea de a impartasi cu ceilalti diferite experiente legate de joc ii face uneori pe jucatori sa vorbeasca despre reusitele lor in joc, despre diferite strategii, sa caute solutii pentru situatiile problematice sau chiar sa constituie cluburi in care se aduna pentru a pune laolalta aceste lucruri.

In privinta situatiei in care jucatorul se retrage din ce in ce mai mult, ramanand doar el cu calculatorul, intr-o lume exclusiv virtuala o solutie la indemana familiei este aceea de a se juca impreuna cu el, de a se implica in respectivul joc, pentru a-l intelege, pentru a fi impreuna cu jucatorul. S-a vorbit si se vorbeste inca mult despre pericolul jocurilor si al retragerii jucatorului din viata scolara, sociala, profesionala, chiar despre retragerea sa din restul activitatilor si despre refuzul de a se re-integra. A-l insoti, a fi impreuna cu el, a discuta despre placerea resimtita, despre tentatie, despre castig sau asteptari – toate sunt in masura sa il mentina in lumea sociala, printre cunoscuti, prieteni, membrii familiei.

Asteptam parerile si experientele voastre despre jocurile in familie!