Joaca-te cu mine!

Stim ca sunt jocuri de grup si jocuri de unul singur. Copiii ca si adultii le prefera pe unele sau pe altele.

 

Copiii ii roaga mereu pe parintii si pe bunicii lor: “Joaca-te cu mine!”, spun despre colegii de gradinita ca nu se joaca cu ei, ii invita, ii refuza, se supara si parasesc jocul, le trece supararea si il reiau… Copiii invata sa-si ceara scuze, invata sa-si apere locul in joc, castigul sau invata sa accepte ca au pierdut. Cand spunem toate acestea ne referim la jocuri cu mai multi. Vorbim asadar despre cooperare, conflict, rivalitate, competitie, vinovatie si multe altele. Daca ne gandim ca jocul este prima modalitate si una dintre cele mai importante de a invata sa fim impreuna cu ceilalti, sa interactionam cu ei, sa cooperam cu ei ne dam seama ca este inceputul comunicarii. In functie de primii ani, comunicarea va evolua mai apoi.

Interactiunea si comunicarea parintilor cu copiii este desigur modelul pe care cei mici il au.

Rudele sunt cele care initiaza primele jocuri cu micutul si il “invata” regulile simple ale primelor jocuri, ii explica ce inseamna sa castige, il lauda sau incearca sa-i spuna ca in fiecare joc cineva castiga si cineva pierde. Aceasta este una dintre lectiile importante ale copilariei intrucat la o anumita varsta auzim parinti sau educatori care se plang ca cei mici nu “stiu” sa piarda, ca se supara foarte tare, se enerveaza, tipa, abandoneaza jocul, il lovesc pe cel care a castigat sau refuza sa mai joace.

Ne gandim adesea si la cum reusesc cei mici sa coopereze si sa se joace impreuna chiar inainte de a reusi sa vorbeasca. Daca ii privim, observam ca modalitatile prin care ei comunica sunt legate de expresia emotionala, gesturi, mimica, si sunete. Copiii inteleg foarte repede daca cineva este dispus sa se joace sau nu, daca este trist sau suparat, daca este incantat sau daca este bine intentionat. Tot in perioada mica, vedem copii care tin seama de reactia celorlalti si copii care ii ignora. Unii sunt mai capabili sa intre in legatura, pe cand altii fie se joaca langa si nu impreuna, fie folosesc doar jucariile altor copii fara a-i baga de seama pe acestia.

Daca ne referim la ce inseamna “a se juca singur” intram pe un alt teritoriu, unde vorbim despre alte capacitati ale copilului. Auzim mai ales mame  care se plang ca micutul se tine dupa ele, nu ramane nicio clipa singur in camera, nu se joaca singur. Ele vorbesc adesea despre “dependenta” copilului de ele si despre “plictiseala” copilului cand se joaca singur. Despre ce sa fie oare vorba? Este adevarat ca cei mici resimt frustrare cand sunt singuri, mai ales daca nu au reusit sa invete sa se joace. Sunt bebelusi care se joaca in patut, cu jucarii sau cu manutele lor, care se uita fascinati la caruselul care se invarte, pe cand altii incep sa planga imediat dupa ce figura mame dispare. Mamele sau persoanele care stau cu copiii stiu insa ca daca ii vorbesc si copilul aude glasul cunoscut, reuseste sa ramana in patut sau in camera cateva minute pana adultul se duce la baie sau la bucatarie, cand timp face diferite treburi casnice. Uneori este nevoie insa de multa perseverenta si rabdare pentru a invata ritmul copilului si a respecta perioada in care el suporta frustrarea.

De asemenea, este important sa aflam ce jucarii il tenteaza si cu care reuseste sa-si faca de lucru, mai intai manipulandu-le, privindu-le si apoi incepand sa se joace efectiv cu ele. Aproape de un an, cand copilul sta bine asezat, reuseste sa constriasca din piese, sa aseze jucarii intr-o cutie sau intr-o galetusa si apoi sa le rastoarne si asta ii ocupa un timp din ce in ce mai lung. Adultul are insa de mediat aceasta activitate, in sensul de a-i arata cum se poate juca, de a vorbi cu el, de a-i prezenta jucariile astfel incat cel mic sa poata ramane cu ele si sa invete sa le foloseasca.

Asa cum am procedat si pana acum, vom aminti si jocurile copiilor mai mari, adolescentilor sau adultilor cum sunt jocurile de carti, cele in aer liber – jocuri de grup dar si la cele individuale, cum sunt rebusurile si jocurile pe calculator – jocuri de unul singur. O varianta internediara este cea a jocurilor in retea, unde sunt intr-adevar mai multi jucatori care insa nu se cunosc intre ei si nu se intalnesc decat in spatiu virtual. Vom aborda acest gen de interactiune si comunicare virtuala in urmatorul articol. Pana atunci, asteptam parerile si intrebarile voastre legate de acest subiect!