Interviu cu un consilier scolar despre fenomenul "emo"

Anca Pietraru: Lucrand intr-o scoala, va intalniti mereu cu copii. Pana acum ati intrat, direct sau indirect, in contact cu ce s-ar putea numi "emo-kids"?

Consilier scolar: I-am intrebat ce inseamna curentul emo, ce inteleg ei prin acest curent, daca e un stil vestimentar asociat unului muzical, cum sunt copiii emo, de ce-si spun asa. Copiii, fete si baieti de 13-14 ani, mi-au explicat ca cei care sunt emo adopta un stil vestimentar de tipul haine negre, stramte, asimetrice, coafuri care acopera o parte a fetei, baietii se fardeaza la fel ca si fetele cu mult negru si/sau roz in jurul ochilor asculta Tokio Hotel, in general. Denumirea de emo/emo-kid vine de la cuvantul emotion - copii sensibili, hiper-sensibili, introvertiti, care se refugiaza intr-o lume imaginara mai buna, deoarece cea in care traiesc este falsa si dezamagitoare.

Anca Pietraru: Cum prezinta copiii acest "fenomen"? Care este impresia lor despre "a fi emo"?

Consilier scolar: Impresia mea in urma unor discutii a fost ca unii dintre ei au o atitudine de respingere si desconsiderarefata de cei care se declara a fi emo. Cu alte cuvinte, "mai bine sa fii manelist si fericit". Exista, de asemenea, in randul celor care par a fi emo prin vestimentatie, o tendinta de a ascunde acest lucru, de a fi oarecum jenati din cauza valvei care s-a facut in mass-media ca a fi emo e ceva indezirabil, malefic. Copiii stiu, de asemenea, ca emo "adevarati" au o "doctrina", aceea de a-si suprima nefericirea prin auto-mutilare, gestul suprem fiind suicidul. Si poate ca vom intelege mai bine nefericirea lor...

Anca Pietraru: Vedeti "emo" ca pe un curent, cu muzica, stil vestimentar, machiaj, activitati si distractii specifice sau mai degraba ca pe o suferinta?

Consilier scolar: Nu cred ca l-am putea numi un stil muzical sau un curent asa cum putem spune ca a fost curentul punk, new wave, hippie, hard-rock, metal. Este nevoie de artisti, trupe, formatii deschizatoare de drumuri care sa il initieze asa cum au fost Black Sabbath pentru muzica rock sau Sex Pistols in punk, ca sa-l numim un curent muzical. In ceea ce priveste "emo" nu exista din punct de vedere muzical un curent. Este o moda i-as spune eu. Cei care ascultau rock se imbracau in negru si nu numai, aveau plete si par scurt sau chiar deloc, tatuaje sau nu, lanturi, bratari, cercei sau nu. De asemenea, cei care se numeau hipioti purtau bluze inflorate, accesorii din lemn, lucruri in general lejere, aveau mesaje scrise pe tricouri "make love not war" - dar nu era stilul vestimentar o caracteristica definitorie a celor care erau rockeri, punkeri, hippie. Nu a fost stilul vestimentar cel care a dat tonul si nota specifica. Poate ca au existat anumite elemente vestimentare care ne-au facut sa spunem: "uite, tipu' asta e metalist sau asta e punker sau fata asta e hippie!".

Daca acceptam punctul de vedere conform caruia muzica, vestimentatia la care adera si grupul din care face parte un copil ca fiind "amenintatoare" pentru sanatatea si integritatea sa, daca acceptam faptul ca tinerii sub presiunea anturajului si a lipsei capacitatii de discriminare, a influentabilitatii se angajeaza in comportamente de risc, atunci vom fi de acord cu faptul ca mesajul transmis de "emo" nu este in niciun caz unul pozitiv. Uitandu-ne in urma nici mesajul punk "Anarchy is the best policy", "Sex and drugs" sau formatiile death sau trash metal, precum Sepultura, Morbid Angel nu erau diferite.

Anca Pietraru: Din punct de vedere psihologic si psiho-patologic, ar putea avea toti acesti copii o problema asemanatoare sau sunt suferinte diferite sub aceasta denumire?

Consilier Scolar: Se pare ca ideile, gandurile de moarte si tendinta depresiva sunt prezente, iar acest lucru este evident pentru oricine care priveste videoclipul "Don't jump" al trupei Tokio Hotel, care reda un adolescent ce se arunca in gol de pe un bloc.

Anca Pietraru: Cer ei vreodata ajutor pentru problemele lor? Dar parintii lor?

Consilier scolar: Copiii care au 13-14 ani solicita din propie initiativa  mai rar ajutor fata de cei cu varste mai mici. In cazul pre-adolescentilor, solicitarile vin mai mult din partea parintilor, ca si in cazul copiilor aflati in primii 2 ani de scolaritate. Cred ca aceasta este o chestiune de a cunoaste rolul consilierului scolar, care e munca lui in cabinetul din scoala, de a construi o relatie de incredere cu consilierul, de a se asigura ca ceea ce ii spune consilierului este confidential, ca nu vor afla parintii sau colegii de clasa. Aici este definitorie implicarea consilierului in a se face cunoscut, in a gasi solutii si mijloace de a fi impreuna cu ei. Apoi, incet incet, tinerii incep sa ia in considerare si varianta "consilier scolar" atunci cand intampina dificultati. Majoritatea solicitarilor incep cu "probleme" aparente de felul "nu stiu cum sa ma imbrac diseara la petrecere" ca apoi, in urma construirii relatiei de consiliere sa apara adevaratele nemultumiri, conflicte.

Anca Pietraru: Ne putem referi la o tulburare a relationarii si comunicarii cu parintii, colegii, ceilalti oameni in cazul "emo"?

Consilier scolar: Se pare ca exista o tendinta de auto-izolare, de refugiu in muzica, poate si alte forme de exprimare cultural-artisitce. Spun asta gandindu-ma la modul elaborat in care-si picteaza ochii cu acele linii geometrice, acel machiaj dramatic din teatru, coafura asimetrica cu parul care acopera jumatate din fata care se aseamana cu fetele si baietii din benzile desenate, picturile graffitti. Purtarea parului pe o jumatate de fata, deci acoperirea unui ochi semnifica faptul ca ei vad doar partea din lume care este reala, imperfecta; isi acopera un ochi care ar putea sa vada o lume ideala, o lume mai buna. Se pare, de asemenea, ca una din cauzele sau consecintele respingerii lor, este si prezenta fizica (in special a baietilor) considerata ambigua, homosexuala, transexuala. Putem sa ne intrebam daca: este vorba doar despre o evolutie istorica, sociala a muzicii, modei si implicit al impactului pe care-l au asupra formarii si dezvoltarii tinerilor in forme tot mai abstracte, ermetice si bizare, daca este vorba de "necesitatea" pe care o resimt tinerii de a se adapta si integra acestui nou spirit care nu pare a fi contestatar asa cum se spune ca este adolescenta ci, mai degraba de retragere din lume, daca influenteaza emo dezvoltarea psihosexuala din adolescenta in sensul de a impiedica/bulversa construirea identitatii sexuale a adolescentilor.

Anca Pietraru: Va ganditi la un mod de a ii ajuta sa-si descopere suferinta, sa o exprime in cuvinte si nu in tunsoare sau machiaj? Ar putea fi posibil acest lucru la varsta lor sau modul lor de manifestare este singurul prin care se pot exprima?

Consilier scolar: Faptul ca isi exprima preferinta pentru un anumit gen muzical, artistic, ca adopta tendintele respective, ca se individualizeaza si identifica la nivel grupal cu un anumit stil, curent nu mi se pare ceva care merita sa fie blamat. Adoptarea unei anumite tinute, piercingurile, tatuajele, vestimentatia care socheaza sunt dintotdeauna elemente caracteristice acestei etape de varsta. Important este ca parintii/parintele impreuna cu copilul sa fie in acord in ceea ce priveste existenta unei suferinte si sa gaseasca modalitati de a o rezolva. Dramele prin care trec adolescentii si pe care avem tendinta sa le privim ca fiind modalitati de a-i pune in alerta pe parinti necesita o abordare terapeutica.

Anca Pietraru: Exista pericolul de a trece cu vederea suferinte adanci si patologii grave, cum ar fi auto-vatamarea, tendinta suicidara, deoarece sunt eclipsate de manifestari exterioare (par, haine, muzica) pe care adultii nu le iau in serios?

Consilier scolar: Parintii sunt cei care pot detecta cel mai usor suferintele copiilor; desigur este de dorit ca parintii sa poata percepe si simti problemele pe care le au copiii dincolo de ceea ce comunica ei prin machiaj si haine.

Discutie cu o mamica despre fenomenul "emo"