"Impacare, impacare, fara nicio suparare!"

Sa incepem cu amintirile din copilarie si cu ce vedem astazi la copiii nostri. Toti copiii se supara, se bat, vor sa se razbune, uneori o si fac…Aceste dispute nu sunt, fireste, doar intre copii ci si intre copii si parinti, bunici, frati mai mari etc. In toate relatiile umane apar contraziceri, nemultumiri, certuri, reprosuri, amenintari, suparari, suferinte. Copiii afla inca de mici de ele, de cand adultii incep sa-i certe si de cand ei insisi incep sa-si dispute jucarii sau dulciuri cu altii asemenea lor.

Dar dupa orice cearta sau suparare urmeaza o impacare. Adesea adultii invata copiii sa-si ceara iertare pentru ce au gresit si mai rar isi cer chiar ei scuze…Ce importanta are aceasta impacare?.

Ce rol are pentru copii sa invete sa se impace cu ceilalti, sa-si ceara scuze, sa incerce sa “repare”, sa reia o relatie care s-a rupt? Iata intrebari pe care ni le punem astazi impreuna.

Impacarea poate lua diferite forme. “Hai sa ne impacam” este un apel catre a renunta la tacere, la ostilitate sau chiar la violenta. “Te rog sa ma ierti, vreau sa ne impacam” este o cerere de iertare, “Ce sa fac ca sa te impaci cu mine?” este alt mesaj auzit destul de des la copiii si nu numai care sunt dispusi sa faca o actiune speciala, sa aduca ceva, sa spuna ceva cu scopul impacarii.

In alte familii insa nu exista niciun ritual sau obicei pentru impacare. Nu exista cuvinte, gesture sau expresii emotionale ale impacarii.

Copiii nu stiu niciodata daca adultilor le-a trecut supararea, i-au iertat sau….Nici intre ei copii nu sunt invatati sa-si ceara scuze, sa afle ce simte celalat, sa-l ajute sa se exprime chiar daca este suparat, jignit sau vinovat. Ei nu vor reusi sa se puna nici mai tarziu in pielea celuilat, sa incerce sa-si dea seama de trairile altora.

 

De fapt ce inseamna impacare?

1. Acceptarea unei situatii ca in expresii ca: “sunt impacat cu ideea ca…”, “m-am impacat cu mine insumi”, “nu se poate impaca cu aceasta stare de fapt”;
2. Ajungerea la un consens, dupa o disputa, o discutie in contradictoriu sau chiar o lupta;
3. Iertare din partea cuiva fata de care am gresit;
4.

Reluarea relatiilor dupa o perioada de tacere, de distanta, de “raceala”;
5. Renuntarea la ostilitate, violenta, dorinta de razbunare.

In cazul in care impacarea nu exista, mare parte din tensiunea existenta in urma evenimentului neplacut continua. Nu are loc o explicare a ceea ce s-a intamplat, o lamurire, nu se stie cine a gresit si cu ce, nu se vorbeste despre cum se simte fiecare, persoanele se prefac ca nimic nu s-a intamplat desi stiu foartye bine ca nu-i deloc asa. Este ca o trecere cu vederea, o trecere sub tacere, o negare a ceea ce s-a intamplat. Unii spun: “De ce sa ne impacam ca doar nu ne-am certat?”

Copiii si adultii privesc insa diferit aceasta impacare. Pentru copii ea este folositoare pentru ca in primul rand ii scapa de vinovatie.

Un copil se va simti mereu vinovat daca nu i se spune ca a fost iertat, daca nu exista ceva care sa se numeasca “impacare”. Ei cer adesea parintilor: “Mami te rog sa ma ierti si sa ne impacam. Altfel nu pot dormi”.

Sensul impacarii poate fi confuz pentru varsta mai mari dar pana la 10 ani este foarte limpede. Iata vorbele unui baietel: “Am fost prieten cu el, apoi ne-am certat dar saptamana trecuta ne-am impacat si acum suntem din nou prieteni!”

 

Psiholog Anca Pietraru

Ii puteti adresa intrebari autorului AICI