Hepatita la copil: impactul diagnosticului

Hepatita este inflamatia ficatului cu consecinte asupra intregului organism. Ficatul este unul dintre organele vitale si ca atare hepatita dezechilibreaza toata functionarea corpului si lasa in urma sechele.

Hepatita poate fi provocata de un virus, de un factor infectios, de actiunea unor substante toxice asupra celulei hepatice sau de malformatii si deficite enzimatice congenitale. Poate fi acuta sau cronica, in functie de durata sa.


Hepatita acuta si cronica

Hepatita acuta se trateaza si prognosticul este in general bun daca sunt respectate conditiile impuse de medic. Hepatita cronica dureaza mai multe luni si prognosticul este mai putin favorabil. Hepatitele virale  sunt produse de virusii hepatici A, B, C, D, E, G, cytomegalovirus, herpes virus si Ebstein-Barr. Virusii hepatici se pot transmite de la o persoana purtatoare prin mai multe modalitati in functie de caracteristicile lor.


Cum se poate transmite?

Hepatita A
Se transmite pe cale digestiva, in conditii de murdarie, fructe si legume nespalate. Epidemia se extinde rapid inclusiv datorita contaminarii alimentelor si apei. Copilul prezinta greata, voma, oboseala, apoi icter, urina si scaune modificate, febra. Pentru hepatita A exista vaccin si se recomanda copiilor cand intra in colectivitate.

Hepatita B
Poate fi cronica sau acuta, copilul ramane purtator de virus si poate transmite boala. Contaminarea se face prin sange, copilul putand s-o dobandeasca prin placenta de la mama, prin trasfuzii de sange sau prin instrument medical nesterilizat.

Hepatita C
Se poate transmite la copil placentar, dar si prin transfuzii si o parte dintre cazuri devin cronice si evolueaza spre ciroza.


Care este impactul diagosticului?
 
Din punct de vedere psihologic, ne referim la impactul diagnosticului de hepatita asupra copilului si asupra parintilor, la atitudinile parintilor, la necesitatea unor spitalizari, investigatii si tratamente invazive, la impactul traumatic asupra copilului al acestora, la modificarea relatiilor sociale ale copilului si dezvoltarea personalitatii sale.

Pentru toata lumea diagnosticul de hepatita produce spaima si angoasa, unii avand tendinta sa evite analizele si investigatiile, sa amane inceperea tratamentului etc, altii fac dimpotriva extrem de multe tratamente, haotice, incercand sa urmeze mai multe variante de vindecare, dintre care unele se exclude reciproc. Asta nu inseamna decat ca disperarea lor este maxima si ca hepatitele virale care produc o deteriorare mare a organismului si pot conduce la ciroza si moarte au un impact extrem de traumatic.

Cu atat mai mult cu cat hepatita afecteaza copilul sau adolescentul si nu pe adultul insusi care poate lua o decizie in privinta lui, a tratamentului, a riscurilor, anxietatea, dezorientarea, cautarea "celei mai bune solurii", "celui mai eficient remediu" etc. poate deveni daunatoare la un moment dat atat din punct de vedere al deciziei medicale respectata sau nu de parinti cat si asupra relatiei parinte-copil.

Ca in toate bolile grave, parintii se simt responsabili si vinovati si asta ii face sa faca adesea lucruri greu de imaginat, cum ar fi modificarea tratamentului, intreruperea lui, adaugarea altor remedii etc. In plus, in toate bolile grave, se pune acut problema increderii in medic, a investirii lui ca specialist. Atunci cand copilul este bolnav sau cand viata lui este in pericol, parintii se afla brusc in fata deciziei de a respecta ce spune medical si deciziile lui sau a face dupa cum cred ei ca este bine. In mod special in privinta hepatitei, exista foarte multe mituri, superstitii, tratamente naturiste, tehnici paramedicale, parinti au tendinta de a adopta tratamentul altcuiva care s-a simtit bine, uitand ca fiecare pacient este diferit si ca nu boala se trateaza ci pacientul care o manifesta. Ei se iau prea des dupa "imbunatatirile" imediate in starea copilului, ceea ce este fals pentru multe dintre tratamente, in care intai se produce o "agravare" si apoi o imbunatatire.

Daca ne referim la relatia cu copilul, este suficient sa spunem ca gravitatea diagnosticului, temerile si gandurile cele mai sumbre nu ocolesc pe nimeni, dar produc atitudini diferite. De la una foarte drastica, extreme de interdictiva in privinta efortului fizic si al alimentatiei pana la atitudini firesti in care parintii discuta deschis cu copilul despre boala lui si ce implica ea pe termen scurt si lung, care sunt restrictiile, frustrarile pe care le va avea de infruntat, ce se poate face, cum pot lupta impreuna pentru o solutie cat mai buna.