Un copil poate dormi singur si toti specialistii recomanda asa. Argumentele lor sunt insa diferite. Medicii insista pe igiena si liniste, psihologii pe independenta sau intimitate. E adevarat ca de multe ori copiii obisnuiti sa doarma cu o anumita persoana, mama sau bunica nu pot adormi singuri sau cu altcineva si aceasta poate deveni o problema mai ales cand parintii cred ca "acum este destul de mare ca sa doarma singur".
Sigur ca exista situatii deosebite ca atunci cand cel mic este bolnav si mama sta cu el sau concediu cand nu exista mai multe paturi dar ele trebuie sa ramana exceptii. Acasa, in conditii normale, e de preferat sa existe pe cat posibil camera copilului si neaparat un patut doar al lui.
In privinta numarului de ore de somn, atitudinile parintilor difera. Gasim mame permanent ingrijorate ca micutul lor nu doarme destul, nu doarme dupa-amiaza, se culca prea tarziu, are cearcane, este obosit... Alti parinti merg pe principiul "cand ii va fi somn, va adormi". Somnul ideal al copilului este singur in pat, in camera lui, cu adormire linistita atunci cand ii este somn si trezire spontana dimineata.
Fiecare om are insa ritmul sau de somn si durata proprie in care reuseste sa se odihneasca in functie de efortul depus si de caracteristicile personale. Cunoasterea cat mai buna a acestui ritm al copilului scuteste parintii de multe eforturi de a-l culca atunci cand lui nu-i este somn sau a-l scula cand mai vrea sa doarma. Diferentele dintre starea unui copil odihnit si obosit sunt foarte mari si se manifesta in toate tipurile de activitati. Ceea ce este foarte important este ca fiecare copil are propriile lui nevoi si este bine ca ele sa fie respectate: unii sunt mai somnorosi, altii se trezesc foarte devreme, unii dorm dupa-amiaza, altii se odihnesc mai bine intr-un somn mai lung noaptea.
Sigur ca exista anumite probleme care pot aparea si care tulbura ritmul normal de somn. Ele pot duce la deficit de atentie, iritabilitate, tulburari de memorie, lipsa apetitului, scaderea randamentului scolar etc.
Printre ele se numara:
- Insomnia care, de cele mai multe ori, ascunde o stare de anxietate fie a copilului, fie a anturajului;
- Dificultatile de adormire - frecvente la copil, care nu poate trece cu usurinta de la starea de activitate la cea de repaus;
- Ritualurile de culcare, in care micutul nu poate adormi fara anumite obiecte sau indeplinirea stricta a anumitor actiuni (cantec, poveste, prezenta unei persoane, invelire, aprinderea luminii etc);
- Fobia de culcare - intalnita rar, dar care uneori poate atinge o mare intensitate astfel încât copilul este cuprins de panica imediat ce simte ca adoarme. De obicei evita patul lui si se teme de vise urate. De cele mai mlte ori in asemenea cazuri este necesara consultarea unui specialist sau chiar o psihoterapie pentru copil;
- Angoasele nocturne, care cuprind cosmaruri, treziri anxioase sau terori nocturne, in care copilul tipa, nu recunoaste persoanele din jur, striga dupa ajutor;
- Somnambulismul, cand copilul se ridica din pat, merge sau face diverse actiuni automate, fara a se trezi. Somnambulismul evolueaza adesea favorabil, disparand in mod spontan. Atunci cand este insotit de alte simptome, in special de manifestari anxioase devine necesar un ajutor terapeutic;
- Automatismele motorii (bruxismul sau scrasnirea dintilor, somnilocvia in care copilul vorbeste in somn si ritmiile din timpul somnului in care copilul intoarce capul stanga-dreapa, indoaie genunchii etc.)
Atitudinea parintilor este foarte importanta in evolutia acestor manifestari. Atat ingrijorarea exagerata, enervarea sau cearta, cat si nepasarea sau ignorarea manifestarilor nu rezolva problema. De fapt, principalul este sa linistim copilul si sa aflam care sunt cauzele acestor tulburari. Nici o metoda nu e perfecta pentru ca fiecare copil este altfel. Unii au jucarii preferate fara de care nu pot adormi, altii ritualuri de adormire care nu pot fi eviate.
Nu ignorati frica sau furia copilului si nu-l pedepsiti pentru ele. A sta cu el pana se calmeaza si adoarme, a-i vorbi in soapta, a-i canta ceva, a-l mangaia sau tine in brate sunt cele mai la indemana moduri in care il putem ajuta pe micut. Atunci cand este mic, copilul nu poate face diferenta dintre vise si realitate, astfel incat intre ce a visat si ce i s-a intamplat nu exista o granita.
Este normal sa fie speriat de visele lui sau sa se teama ca le va avea din nou. Putem vorbi cu el despre vise, il putem incuraja sa le povesteasca, sa exprime ce simte, il putem asigura ca ce visam nu se va intampla in realitate. Toate aceastea il vor face incet-incet sa se acomodeze cu ce se intampla cand adoarme. Daca ii vom spune ca visele sunt "prostii" sau ca "nu conteaza" ce a visat, de ce s-a speriat, nu vom face decat sa acoperim teama si nelamuririle lui, nicidecum sa-l ajutam.
de Anca Pietraru, psiholog CPAP
Posteaza comentariu