Intreband copiii ce inseamna “cuminte”, obtinem tot felul de raspunsuri: “S-o ascult pe mama”, “Sa nu fac prostii”, “Sa nu vorbesc in ora”, “Sa vin devreme acasa” etc.
Vedem ca acest “cuminte” are multe sensuri si adesea, copilul nu stie cu exactitate la ce se refera. Nici parintii nu sunt foarte clari cand cer copilului lor sa fie cuminte. Unii se refera la respectarea regulilor si interdictiilor, altii incearca sa evite asa-zisele “prostii” care sunt fie actiuni daunatoare, fie imprevizibile.
Este important sensul pe care parintii il dau acestui cuvant si decizia lor de a vorbi cu copilul despre asta sau doar a o pastra ca pe o cerinta, regula, conditie. Si parintii dau raspunsuri la intrebarea: “Ce inseamna cuminte?”. Unii dintre ei se refera implicit la ce asteapta de la copi iar altii la ceea ce incearca sa evite. Astel primul grup se centreaza in jurul actiunilor si comportamentelor dorite (sa invete bine, sa fie linistit, sa vina acasa la ora stabilita etc) iar celalat in jurul comportamentelor interzise (sa nu faca galagie, sa nu se agite, sa nu vorbeasca ce nu trebuie, sa nu intarzie etc).
Uneori insa sensul este considerat implicit. Parintii spun: “Stie el foarte bine ce inseamna sa fie cuminte!”. Din acest motiv, al lipsei comunicarii sensului, copiii pot avea imagini diferite despre “a fi cuminte”. Unii dintre ei, nu reusesc niciodata sa faca diferenta intre actiunile care dauneaza celorlati si cele care doar ii enerveaza pentru ca cearta sau pedeapsa sunt identice. Altii incep sa fie prea asprii cu ei insisi si asta duce la o inhibitie in toate actiunile lor. “decat sa gresesc sau sa supar pe cineva, mai bine nu mai zic, nu mai fac…”.
Non-actiunea si tacerea par sa corespunda acestui “a fi cuminte” pe care adultii il cer. Exista copiii care nu spoun cand ii doare ceva, cand sunt tristi, nu comunica parintilor starile lor, ceea ce i-a indurerat, suparat sau revoltat. Incearca sa suporte in tacere, se inched in ei doar pentru a nu supara sau provca necazuri celor mari, pentru a nu fi facuti responsabili de ceea ce s-a intamplat. Clasica replica “Tu esti de vine pentru ce ti s-a intamplat” este, desi uneori foarte adevarata, extreme de dureroasa pentru un copil care nu poate prevedea inca toate consecintele faptelor sale sin u-si poate asuma efectele.
Efectele pot fi si mai dramatice – copiii care considera ca cineva a murit sau s-a imbolnavit pentru ca ei n-au fost cuminti, ca mama ii va parasi sau nu-i va mai iubi daca “fac prostii”. Toate aceastea se intampla pentru ca cei mici nu au capacitatea de a diferentia realitatea exterioara de cea interioara, actiunile de dorinte, intentiile de fenomenele din jurul lor. In mintea lor se face o legatura “cauzala” intre ceea ce le-a trecut prin minte sau si-au dorit si ceea ce in timp scurt se intampla.
Astfel daca un copil face ceva despre care stie ca este interzis si apoi are loc un eveniment exterior care il afecteaza, el se simte pedepsit prin acesta pentru fapta lui intrucat considera ca l-a “produs” prin fapta lui. Copiii cred cu tarie ca parintii lor vad tot si stiu tot, ca le pot ghici gandurile si intentiile. Toate acestea sunt intarite de remarci de genul: “Eu te vad sic and tu nu ma vezi”, “Stiu ce gandesti” si altele asemanatoare pe care adultii le folosesc vrand sa aiba control, putere si autoritate in fata copilului.
Asadar nu uitati sa va intrebati ce anume ii cereti si ce ii interziceti copilului atunci cand ii spuneti “Fii cuminte!” si vorbiti cu el despre aceste lucruri pentru ca nu de la sine intelese asa cum ne place sa credem.
Psiholog Anca Pietraru
Ii puteti adresa intrebari autorului AICI
Posteaza comentariu