Sunt propriile lor dorinte pe care le exprima ca atare: “Mi-as dori ca am o fetita blonda”, “As vrea sa am un baietel vioi si istet” etc. Fiecare dintre parteneri are astfel de dorinte si de imagini, chiar daca nu sunt constiente, adica se asteapta sa aiba un anume copil. Iata ca sarcina incepe si odata cu ea “construirea” copilului real. De acum el nu mai este o dorinta, un vis ci este un copil in devenire. Pana la nastere, parintii au libertatea sa-l fantasmeze inca.
Tatal ar vrea sa fie baiat si sa inceapa cat mai degraba sa se joace mingea cu el, mama ar vrea sa fie sanatos si cuminte.
Diferenta dintre copilul ideal si cel real
Mai incolo, in prescolaritate, o mare parte dintre nemultumirile parintilor fata de proprii copii au la origine aceasta diferenta dintre copilul real si cel pe care ei il au in minte. De multe ori, ei reusesc sa exprime asta: “As vrea sa fie mai indraznet, este prea timid si va avea de pierdut in viata cu aceasta atitudine”, “Mananca prea putin, este prea slabut, ar fi bine sa fie mai solid”, “Este prea tolerant cu ceilalti copii, le da toate jucariile lui, nu tine nimic pentru el, nu este bine sa fii asa pentru ca ceilalti profita de bunatatea ta”. In fapt, nu stim daca este “bine” sau “rau” daca esti timid, darnic, sociabil sau retras si, mai ales, daca poti deveni asa cum vrei sau asa cum vor parintii tai.
Stim doar ca fiecare copil ajunge sa se cunoasca pe el insusi si sa faca asa cum ii este mai bine, sa-si caute prieteni de acelasi fel, sa se intereseze de lucrurile care il pasioneaza, sa evite ce nu-i place sa ce ii este prea difici sa faca. Si acestea sunt toate mecanisme naturale, adaptative. A lupta cu ele inseamna un mare consum de efort si timp, cu rezultate indoielnice. Daca ar fi sa caricaturizam putin, ne-am gandi la un copil care are un talent deosebit la desen, dar pe care parintii vor neaparat sa-l faca dansator. Frustrarea parintilor, dar si a copilului pus mereu sa faca ceva ce nu poate si impiedicat sa faca ce-si doreste este o sursa de nemultumiri si neintelegeri permanente. Cate astfel de cazuri cunoasteti?
Material scris de Anca Pietraru, psiholog, specialist TopSanatate
Ii puteti adresa intrebari autorului AICI