Am discutat cu o mama ingrijorata dupa ce a auzit despre "emo-kids" si dupa ce a vazut site-ul acestora dar si cu un consilier scolar, motive pentru care putem spune ca "emo" se deosebeste de stilurile de pana acum care au combinat muzica, vestimentatie, coafura si comportament.
Mamica cu care am vorbit a fost surprinsa de pesimismul acestor copii, de refuzul lor de a vedea partea frumoasa a vietii si de incitarea la auto-vatamare.
Din punct de vedere psiho-patologic, comportamentele de auto-agresiune au in spate o tulburare grava de tip depresiv cel mai adesea, in care pacientul nu-si poate exprima suferinta, trauma, pierderea, doliul in cuvinte. Sigur ca aceasta tendinta de a-si provoca durere merge pana la suicid si, asa cum am mai spus si in alte articole, am putea sa o consideram ca o combinatie intre depresie si agresivitate.
O remarca este insa foarte importanta si anume ca a pune o eticheta acestor adolescenti nu este de folos nimanui si ca fiecare dintre ei are o anumita personalitate, o istorie in spate cu suferinte si bucurii, cu familia sa, cu relatiile pe care le au cu parintii, colegii, alti adulti...
Chiar daca vom gasi "povesti" asemanatoare, niciodata nu putem diagnostica, ajuta sau sfatui pe cineva in absenta unui caz concret. Fiecare dintre acesti copii are un interior, o viata psihica infinit mai complexa decat orice s-ar vedea in exterior. Cu dificultati si erori grave putem sa apreciem suferinta cuiva sau agresivitatea lui dupa cum este imbracat. In cazul adolescentilor acest lucru este si mai riscant intrucat este o perioada de cautari, experimente si transformari.
Ne putem pune problema deosebirii intre "emo" ca un curent muzical, artistic, vestimentar si "emo" ca o suferinta, afectiune psihologica.
"Moda" se raspandeste si vor exista ca in toate timpurile adolescenti care vor "adera" la acest trend, mai ales in privinta manifestarilor exterioare. Pe de alta parte, nu putem neglija instabilitatea caracteristica varstei si riscul de a fi influentati, "furati" de comportamente care nu sunt autentice ci pe care le manifesta doar pentru a fi acceptati intr-un grup.
In privinta parintilor, reactiile sunt impartite intre cei care ii acuza ca nu au avut timp de copilul lor si cei care ii privesc cu compasiune. Ceea ce putem spune cu certitudine este insa ca o relatie autentica parinte-copil nu poate fi zdruncinata de niciun fel de "curent" sau "moda".
Parintii care au o comunicare buna cu copiii lor, pot face diferenta dintre impartasirea unui stil la moda, asa cum ei insisi au fost hippie sau rockeri si o stare depresiva sau o tulburare de identitate.
Un alt aspect este ca aceste "curente" reusesc sa scoata la suprafata stari sufletesti care nu-si gasisera exprimarea pana atunci. Acest fapt are rol de descarcare, insa poate fi si un moment in care adolescentul nu-si mai poate ascunde suferinta si nici sa tina in inauntrul lui problemele.
Adultii din jur evita insa de prea multe ori sa abordeze aceste subiecte si chiar sa caute sa descopere ce se intampla. "Las' ca-i trece", "E doar o moda", "Face pe grozavul, "Este doar teribilism" sunt modalitati de a ignora ce este in spatele tunsorii sau a machiajului, a cicatricilor sau a lacrimilor.
Articole utile
Discutie cu o mamica despre fenomenul "emo"
Interviu cu un consilier scolar despre fenomenul "emo"
"Emo": curent muzical sau afectiune psihologica?
Incercam sa abordam astazi fenomenul numit "emo" si sa raspundem unor intrebari pe care le auzim din ce in ce mai des in ultimul timp: "Ce se intampla cu copiii care se intituleaza "emo"?, "Putem vorbi despre un fenomen care se raspandeste? Copiii si adolescentii pot cadea prada acestui "stil" si pot incepe sa aiba manifestari ingrijoratoare?", "Ce pot face parintii pentru a-i ajuta?", "Exista modalitati de a preveni sau depista aceasta tendinta?"