Ce spune copilul, despre ce vorbeste, despre ce nu vorbeste, ce fel de cuvinte stie, daca foloseste multe cuvinte sa nu, adecvate contextului sau mai putin, daca stie cuvinte care denumesc sentimente, trairi, actiuni sau doar obiecte, daca intreaba sensul cuvintelor pe care nu le sties au le foloseste prin imitatie, daca este preocupat de a invata cuvinte noi sau vorbeste doar cu cele pe care le stie. Despre toate astea nu auzim decat foarte putine comentarii, de tipul: “Are vocabular bogat”, “Vorbeste mult”, “Este tacut”, “Pune o gramada de intrebari”.
Astfel, intalnim multi copii care au un vocabular redus, pentru care sentimentele si trairile nu au nume, care raspund “bine” de fiecare data cand sunt intrebati “ce faci?”, “cum te simti?”, “Ce-ai mai facut?”, care raspund “frumos” la intrebarea “cum te joci?”, fara sa poata da detalii despre activitatea lor, fara sa o poata descrie.
Una dintre cauze este cea a lipsei discutiilor cu adultii, a lipsei povestilor citite, a timpului indelungat petrecut la televizor sau calculator. In fata televizorului sau calculatorului, copilul nu vorbeste, nu exprima ce simte, ci doar priveste pasiv, nu intreaba, nu-si exprima opinia in niciun fel. Daca nu-i place, schimba jocul sau programul. Astfel, o mare parte dintre neplaceri, dintre lucrurile pe care nu le stie sau nu le intelege, care ii displac, il intristeaza sau il infurie vor fi exprimate prin expresiile stereotipe “nu vreau” si “nu-mi place”.
Una dintre modalitatile cele mai eficiente si mai placute de devzoltare a limbajului este ascultarea povestilor citite de un adult, apoi discutarea lor, repovestirea, intrebari si raspunsuri legate de poveste. De asemenea, teatrul de papusi, jocul cu personaje, jocurile de cuvinte, povestirea a ceea ce s-a petrecut in timpul zilei sau la gradinita, in vizita sau in alte locuri in care copilul a fost.
In privinta cuvintelor si expresiilor care denumesc trairi interioare, sentimente, situatii, exemplul dat de adultii din casa este esential. Un copil care va auzi asemenea expresii, care are parinti ce exprima in cuvinte starile lor va invata el insusi sa le foloseasca in mod adecvat si diferentiat.
De asemenea, adultii pot numi starile copilulu in cuvinte, astfel incat el sa afle numele pentru acestea sis a poata invata sa vorbeasca despre ele. Suparare, oboseala, frica, bucurie, graba, furie, tristete, nepasare, refuz, plictiseala, nehotarare etc sunt cuvinte pe care un copil le poate intelege si folosi.
Psiholog Anca Pietraru
Ii puteti adresa intrebari autorului AICI
Posteaza comentariu