Dar sa ne amintim, asa cum facem de obicei, de cand eram mici... cand ii intrebam pe parintii nostri " DE CE ? " Va amintiti cateva dintre intrebarile voastre de atunci ? Ce va raspundeau parintii ? Ce va determina sa intrebati " DE CE ? " Era curiozitate, era dorinta de a comunica cu ei, era altceva... ?
Acum suntem in locul lor... Si copiii nostri ne intreba cate in luna si stele... Multe dintre intrebarile lor ne pun in incurcatura! Asa cum am vazut saptamana trecuta cu intrebarea deloc usoara " Cum se fac copiii?"
Sigur ca mai sunt si altele si de aceea m-am gandit sa abordam acest subiect. Ce le raspudem copiilor ? Ce facem cand nu stim raspunsul? Ce facem cand nu avem timp sa dam un raspuns asa cum ne-am dori?
Cred ca mai intai de toate, in fata unei intrebari, ar fi bine sa ne lamurim ce intreaba copilul de fapt...
Dar este foarte important ce simtim cand auzim intrebarea, cum o pune copilul, cand, unde, cine mai este de fata... Aceste aspecte sunt mai importante din punct de vedere psihologic decat ce raspuns dam. Uneori suntem surprinsi, alteori incantati, enervati sau speriati... Starea noastra ne influenteaza raspunsul si sa nu uitam ca cei mici simt starea parintilor inainte de a intelege cuvintele.
Asadar, sa stam cateva momente, sa ne privim copilul, sa vedem ce ne spune mimica lui, care este starea lui din acel moment (este tensionat, curios, nerabdator, stanjenit...).
Apoi, mai ales in cazul intrebarilor " dificile ", ii putem raspunde printr-o intrebare de genul : " Tu ce crezi? ", " Tu ce stii despre asta? ", " Unde ai auzit, citit, aflat despre... ? ".
Astfel vom incepe o discutie cu copilul, vom obtine si ragazul de a gasi cuvintele potrivite pentru a-i raspunde, ii vom confirma copilului ca suntem dispusi sa vorbim despre acest subiect. De multe ori, avem nevoie de carti, poze, diferite obiecte pentru a-i raspunde la intrebare, pentru a-l lamuri DE CE si CUM functioneaza anumite lucruri.
Vom astepta noaptea ca sa-i aratam stelele, vom astepta vacanta pentru a-i arata marea, vom merge la padure, in bucatarie sau in garaj pentru a fi cat mai aproape de un raspuns multumitor si de o demonstratie... daca este nevoie !
Am ales intrebarea DE CE pentru ca este una dintre intrebarile care par incuietoare pentru ca uneori nu gasim argumente, demonstratii, explicatii pentru fenomenele despre care copilul intreaba. Parintii se tem de ea, nu se hotarasc cat de "departe" sa mearga cu raspunsul, "cat de multe" sa-i spuna copilului, se tem ca vor fi intelesi gresit, ca "este prea greu" pentru un copil etc.
Exemplul care imi vine in minte acum este cel al unei fetite care si-a intrebat mama : "De ce Pamantul se invarte in jurul Soarelui ?".
Uneori este de preferat sa recunoastem ca nu stim, atunci cand acesta este adevarul! Copilul va fi dezamagit sau incantat, trist sau grabit sa gaseasca pe cineva care stie... Este bine sa afle ca exista carti, specialisti in diferite domenii, alti oameni in afara de parintii lui care ii pot raspunde.
Ceea ce nu este indicat este sa-l descurajam cu afirmatii cum ar fi : "Nu mai intreba asemenea prostii!", "Ce te intereseaza pe tine asa ceva?", "Vezi-ti de joaca ta si lasa-ma in pace!".
Chiar daca intrebarea este doar un pretext pentru a fi bagat in seama, pentru a obtine atentia adultului, pentru a spune ca stie un anumit lucru... a-l refuza nu este o solutie !
DE CE ? Pentru ca a intreba este principalul mod de comunicare al copilului, pentru ca nu exista "intrebari serioase" si "intrebari prostesti" ci doar INTREBARI, si pentru ca orice intrebare este o cerere si merita sa-i dam copilului ceea ce ne cere, mai ales cand este vorba despre cuvinte...
Astept intrebarile voastre si sugestii privind articole viitoare pe care ati vrea sa le cititi la adresa ancapietraru.
de Anca Pietraru, psiholog