Iata o intrebare care ne preocupa alaturi de: Cat de folositoare este aceasta tacere? Ce aduce ea?
Iata cateva dintre "explicatiile" date de cei care adopta aceasta atitudine:
- in situatii de tensiune nu-si mai gasesc cuvintele, nu li se pare nimic de spus;
- sunt atat de furiosi incat tacerea este de fapt un mod de a se abtine sa spuna ceva rau, distructiv sau jignitor;
- tacerea este vazuta ca un mod de a-l frustra pe celalat si astfel de a-l pedepsi;
- este o asteptare pentru o "impacare", pentru "scuze" din partea celuilalt;
- este o invitatie neformulata de a aborda "serios" problema respectiva, considerata nerezolvata;
- este un soi de despartire, de distanta pe care simte nevoia sa o ia fata de celalat;
- este un abandon, o manifestare a neputintei sau a esecului comunicarii;
- este un "vid", o "incurcatura", o perioada in care dezorientarea este maxima, parintele nu stie ce sa mai faca sau sa mai spuna.
Sigur ca mai sunt multe alte feluri de trairi care determina sau intretin aceasta tacere intr-o relatie si fiecare dintre voi poate sa analizeze si sa-si aminteasca de ele. Sa ne gandim acum si la ce simte "celalat" pentru ca intotdeauna intr-o relatie sunt doi parteneri.
Ce simte partenerul, copilul sau adolescentul caruia refuzam, evitam sau nu putem sa-i vorbim?
Sa apelam pentru a ne raspunde tot la cuvintele lor, care sunt cele mai elocvente, mai ales daca reusim sa le intelegem:
- "Ma simt un nimic cand nu-mi vorbeste", spune o adolescenta.
- "Simt ca nu mai exist si ca nu conteaza daca sunt acolo sau sunt absent".
- "Simt ca ma dispretuieste ca si cum daca mi-ar vorbi ar fi o favoare prea mare, pe care n-o merit".
- "Este buna o perioada de tacere pentru ca reusim amandoi sa ne linistim".
- "Din pacate, tacerea este mult mai tensionata decat cearta astfel incat atunci cand reincepem sa vorbim ne certam din nou"
Multi dintre cei care ajung sa vorbeasca despre aceasta atitudine de a tacea dupa ce se supara, de a nu vorbi partenerului, incearca de fapt sa gaseasca o modalitate de a face altfel pentru ca si-au dovedit ca tacerea nu este eficienta sau este chiar daunatoare. De asemenea, isi dau seama ca este foarte dificil de exprimat in cuvinte o stare tesionata fara sa ajunga din nou la tipete, jigniri, lacrimi, reprosuri, scandaluri, violente.
Mai intai este nevoie sa analizeze in interiorul lor starea, trairile, motivele supararii, sa se puna in locul partenerului sau propriului copil, sa estimeze consecintele a ceea ce s-a intamplat si de-abia apoi sa reuseasca sa exprime in cuvinte si sa nu mai apeleze la tacere.
Cu toate aceastea, uneori tacerea este o perioada de "pauza", de linistire, atunci cand nu este incarcata, tensionata. Ca si cum ar fi un timp in care lucrurile se aseaza cumva, isi gasesc locul pentru ca apoi sa se poata vorbi despre ele. In acest caz, aceste lucruri pot fi spuse astfel incat ambii parteneri sa fie de acord cu aceasta "pauza" si ea sa nu poarte emblema unei pedepse sau a unei razbunari.
Psiholog Anca Pietraru
Ii puteti adresa intrebari autorului AICI
Comentarii (1)
Parerea mea este ca voi sa gasiti acest titlu
Posteaza comentariu