Cum interactioneaza copiii cu adultii?

Adesea apare aspectul legat de neintelegere, in care copiii si adolescentii sustin ca adultii nu-i inteleg, nu se pot pune in pielea lor, nu-i asculta, nu stiu ce simt iar adultii considera ca nu sunt ei insisi ascultati, ca adolescentii si copiii nu tin seama de sfaturile lor si ca fac asa cum au ei chef.

Pare asadar ca este vorba mai degraba de o distanta foarte mare intre adulti si copii, o prapastia si nu o diferenta care este inerenta dat fiind timpul care a trecut. Desi in discutie sunt aduse mereu subiecte de tipul hainelor, coafurii, banilor de buzunar, petrecerii timpului liber, calculatorului sau muzicii, ele sunt doar la suprafata pentru ca adultii isi dau seama ca timpul a trecut si copiii nu se pot imbraca cu aceleasi lucruri ca acum 30 de ani!


Ce s-a schimbat si ce a ramas constant?

Este adevarat ca s-au schimbat multe lucruri in ultimele decenii si din mai toate punctele de vedere, lucrurile nu mai seamana. Ca atare, ar trebui sa cautam asemanatorul caci in privinta jocurilor, activitatilor etc. nu avem mari sanse. Ce a ramas constant? – asta este intrebarea ce are nevoie de un raspuns pentru a putea cladi din nou puntea dintre parinti si copii.

Este clar atunci ca ne referim la ceva interior, la ceva legat de dezvoltarea, de evolutia copilului si adolescentului, cum ar fi:

• modul de a se raporta la lume, la realitate, la ceea ce este in jurul lor;
• modul de relationare cu ceilalti;
• legaturile pe care le au cu membrii familiei si cu strainii;
• curiozitatea si interesul pentru a cunoaste;
• modalitatile de exprimare verbala si neverbala;
• modul de a construi planuri, proiecte, de a vedea viitorul.

Daca reusim sa identificam aceste aspecte la copilul nostru, poate lucrurile nu vor mai parea atat de diferite. In plus, copiii pot invata sa exprime ceea ce simt, ceea ce gandesc, temerile si planurile lor si astfel adultii le pot afla.Asta pentru ca o mare sursa a “diferentelor” si a “conflictului” este necunoasterea celuilalt. Doar pentru ca are parul verde si unghiile vopsite cu negru, este considerat alta specie.

Cei din jur “deduc” despre el cum invata, ce-i place, ce gandeste, ce “probleme” are fara a vorbi deloc cu el, doar din ce vad, ceea e ii nemultumeste, ceea ce ii intriga. Este o cantonare in ceva superficial de care dau dovada si adultii dar si copiii. Adultii “judeca” aspru copiii dupa jocurile pe care le joaca pe calculator iar copiii isi evalueaza parintii dupa pozele de cand acestia erau adolescenti. “Ia uite ce rochie groaznica purta mama cand era de varsta mea, ce stia ea pe atunci?” – este remarca unei fete de 13 ani. Ea extinde imaginea din poza, rochia pe care mama ei o purta si modul in care era pieptanata asupra intregii personalitati a mamei si o pune in opozitie cu a ei. Adultii fac si ei la fel atunci cand raman cu mintea doar la unele aspecte, cele revoltatoare. Ei spun, adesea rautacios, ca la 14-15 ani erau preocupati de teze si nu de sex precum tinerii de azi.

Daca insa ne apropiem de copii si de adolescenti, regasim aceleasi emotii, temeri, “prima dragoste”, multe intrebari, vise, neincredere, indoieli, planuri ... Ei descopera lumea, se simt atrasi de diferite domenii, unele foarte departate cum ar fi stelele sau dinozaurii, civilizatiile antice sau sporturi putin practicate. Viseaza sa calatoreasca sau sa se stabileasca in indepartata America sau in insulele japoneze, sa aiba multi bani si o casa mare, mai multe masini si sa faca o mare descoperire, sa revolutionize lumea ... asa cum isi doreau si parintii si bunicii la vremea lor!

Este adevarat ca in loc de “Tara, tara, vrem ostasi” joaca Sims, ca in loc de rochita cu volan poarta niste blugi rupti si cu capse, dar in sufletul si in mintea lor se petrec aceleasi procese doar continutul este altul.

Asteptam opiniile si experientele voastre pentru a incerca impreuna sa schitam imaginea acestor relatii intre generatii, asa cum le vedem si simtim astazi.