Daca avem curiozitatea sa ne aruncam ochii asupra fetitelor care se joaca de-a mamele, vom fi uimiti de diversitatea actiunilor lor. Unele isi duc copilul cu masina la gradinita, altele ii dau sa manance tot timpul, altele se ocupa in principal cu imbracatul si dezbracatul, altele cauta o bona pentru el...Rolul pe care fiecare dintre ele il joaca este plin de ganduri, emotii, trairi. Se supara, trec de la liniste la enervare, vorbesc intre ele, schimba opinii despre "copiii" lor ("Al meu doarme acum. Faceti liniste!"), se contrazic in privinta "bunelor maniere". Totul este viu, aievea, pentru cateva clipe uiti ca e doar un joc. Daca te observa, unele se opresc pentru a-ti spune ca ele vor avea atatia copii, baieti sau fete (dupa dorinta) cand vor fi mari. Acesta este primul popas in drumul pe care l-am inceput data trecuta - "Drumul catre a fi parinte".
Sigur ca la 5 ani, majoritatea cauta si un tata pentru copilul lor. Si cum baieteii nu sunt, de ce mai multe ori, dornici sa plimbe caruciorul cu papusa sau sa-i dea lapte cu biberonul, cautatea poate deveni anevoioasa. Unele se intristeaza, altele depun eforturi sustinute, altele se lipsesc momentan de un tata pentru copil. Fiecare are metoda ei. De la intrebarea "Vrei sa fii taticul fetitei mele?" se poate trece la "Vrei sa ne plimbi cu masina ta pe mine si fetita mea?"
Mai mult ca sigur ca si tu, cea care citesti acum, te jucai asa cand erai mica...Cum te simteai in rolul de mamica? Cum era fetita ta? Ce "activitati" aveai pe atunci ca mama?
Prin joaca lui, copilul isi satisface dorintele, se lupta cu temerile sale, ia in stapanire situatiile in care s-a simti lipsit de aparare, da o forma concreta gandurilor si trairilor sale. Auzim fetite care vorbesc despre copilul lor "din burtica", care joaca rolul femeii insarcinate, rolul mamei cu bebelusul in brate, rolul mamei cu copilul la scoala. Sunt fetite carora le plac bebelusii, au astfel de papusi, le cumpara cadite, scutece, suzete. Altele prefera papusi "maricele", pe care le pot aranja, asorta, dota cu diferite accesorii.
Descoperim asadar ca in fiecare fetita este o viitoare mama, ca in dorinta fiecareia exista un copil. Pe masura ce trec anii, fetita creste dar si copilul "dorit" se modifica. De asemenea, reactiile ei si modul de a juca acest rol. Vine vremea cand papusa nu mai este necesara, lumea interioara fiind suficienta pentru a cuprinde in ea dorinta de copil. De-a lungul varstelor, aceasta dorinta nu dispare dar manifestarea ei nu mai este niciodata asa de evidenta ca in prescolaritate. Rolul de mama pare sa fie "amanat" pentru multi ani...
Oare iti amintesti cand ai "renuntat" la joaca de-a mama? Ce te-a determinat s-o faci? Cum te gandeai atunci la viitorii tai copii, la vremea cand vei deveni mama "de-adevaratelea"?
Desigur ca ceva din toate acestea ramane, chiar daca nu mai este constient. Unele lucruri ni le amintim cu usurinta, cu amuzament sau neplacere iar altele par definitiv uitate. Si totusi...sunt momente in care drumul prin noi insine ne duce la ele. Dar despre aceste intalniri emotionante cu partile uitate din noi insine, vom vorbi alta data.
Revenind la "preferintele" noastre pentru varstele copilului, mult mai tarziu vom intalni femei care spun: "Imi plac copiii dar doar cand sunt mici", "As vrea sa fac copii dar sa fie deja mari, sa nu stau cu ei toata noaptea cand sunt mici". Chiar mamele isi simt in mod diferit copilul la diferite varste. Unele privesc cu nostalgie perioada cand alaptau, altele nici nu vor sa-si mai aminteasca de ea. Sunt parinti care de-abia asteapta sa creasca cel mic "ca sa ne putem intelege cu el". Altii care privesc cu teama apreopierea de o anumita varsta considerata "cu probleme" (incapatanare, negativism, scoala, pubertate, adolescenta).
Cu putin efort, reusim sa gasim "explicatia" pentru care nu ne plac bebelusii, ce ne sperie la ei, de ce privim cu ingrijorare o anumita varsta sau asteptam nerabdatori si plini de speranta o alta. Raspunsul se afla unde in alta parte decat in noi insine...
Ma intreb ce ai simti citind aceste lucruri, la ce te-a dus gandul? Sigur in mintea si inima ta sunt acum multe amintiri din vremea cand erai fetita...Poate ai vrea sa le scrii...sau poate vrei sa ne povestesti cum se joaca fetita ta. Asteptam povestea ta sau a fetitei tale la adresa: anca.pietraru@topsanatate.ro.
Anca Pietraru, psiholog
CPAP (Centrul de Psihologie de Actiune si Psihoterapie)
© Copyright:
Cum esti mama la 5 ani?
Ai in minte imaginea unei fetite care se joaca cu papusa? Fetita ta sau o alta pe care ai privit-o...?
Comentarii (1)
Nu imi amintesc nici o singura ocazie in care sa ma fi jucat de-a mama! Aveam papusi, primite cadou si nu dorite, dar le foloseam in alte roluri - actori pe scena, mingi de fotbal... Si nu cred ca sint singulara sau anormala! Asa ca aceasta tipizare ("fetele trebuie sa se joace de-a mama si baietii de-a astronautii") ma enerveaza la culme. Si da, am o relatie normala si probabil vom avea si copii!!
Posteaza comentariu