Dincolo de starile de izolare temporara, legate de profesie, calatorii, evenimente, a te simti singur in mijlocul oamenilor denota o stare psihologica aparte. Am putea traduce aceasta propozitie prin: "Nu imi pot face prieteni", "Nu ma intereseaza cei din jur", "Nu vreau sa comunic cu ei", "Nu ii simt alaturi de mine", "Sunt foarte diferit de ei", etc. Este o stare depresiva, de retragere din comunicare, de neimplicare, o lipsa a placerii de a fi cu ceilalti, fie pentru ca ti se pare ca nu te potrivesti cu ei, fie din alte motive.
Este firesc sa ne simtim singuri in circumstante deosebite cum ar fi starea de doliu, dupa pierderea unei persoane dragi, cand nimic din jur pare sa nu poata alina suferinta pe care o simtim. Este o perioada in care ne retragem in noi insine, in care avem nevoie de liniste si discretie, in care am vrea sa simtim ca cei din jur ne iubesc, dar nu sunt prea insistenti.
De asemenea, stare de boala predispune la singuratate, la a nu ne simti intelesi, crezuti sau ajutati suficient de cei din jur. Ele sunt insa stari trecatoare si motivate de evenimentele din realitate (intamplari nefericite, boala, moarte, suferinta, pierdere).
Intalnim stari de singuratate la persoane in varsta, ramase cu adevarat singure dupa plecarea copiilor sau nepotilor, impovarate de batranete, boala, greutati.
Cand este insa vorba despre copii sau adolescenti, acest "a se simti singur" ne ingrijoreaza. In primul rand pentru ca in jurul copilului sau adolescentului, se afla parintii sau alte rude si apoi pentru ca la aceste varste colegii si prietenii sunt de nelipsit. Un copil care se simte singur inseamna ca nu are prieteni, ca nu comunica cu colegii lui, ca nu se simte apropiat de parinti, ca nu are cunostiinte printre vecini. Fie este foarte retras, timid, ceva il impiedica sa fie impreuna cu ceilalti – poate un sentiment de inferioritat sau poate o inhibitie, fie se simte neinteles, persecutat de cei din jur, exclus dintre ei, fie se plictiseste, nu gaseste activitati impreuna cu altii de vasrta lui.
In toate cazurile, chiar daca este vorba despre firi mai retrase, mai introvertite, fie ca este o stare care a aparut la un moment dat, cel mai important este ca parintii sau ceilalti adulti din jur sa observe si sa incerce sa vorbeasca cu copilul despre ce simte. Unii dintre ei exprima mai greu in cuvinte ce este in adancul lor si este nevoie de rabdare si iubire pentru a reusi sa-i ajutam, altii reusesc mult mai usor sa se "deschida" si ajung chiar ei sa ceara ajutor pentru suferinta lor.
Psiholog Anca Pietraru
Ii puteti adresa intrebari autorului AICI
Comentarii (3)
Imi amintesc tristetea anilor adolescentei datorata unei educatii pline de restrictii in familie...au trecut multi,multi ani si ma straduiesc si acum sa-mi inteleg si sa-mi iert parintii...sarmanii,faceau parte din generatia celor ce au trait razboiul,oameni traumatizati,cu cateva clase, veniti din locuri diverse din tara,fugeau de foamete,de mizerie,aveau atatea lipsuri in educatie, obiceiul de a merge la stomatolog le parea un lux ,ce mai era si rasfatul asta cu comunicarea? Dar oare acum parintii stiu mai multe despre educatia copiilor lor decat altadata,de ce sunt atatia copii cu suflete triste si pustiite?
Sunt foarte putini parintii care intr-adevar vorbesc cu copiii lor... cea mai mare povara a unui copil e sa doreasca sa vorbeasca cu parintele lui, si sa nu poata rosti nici un cuvant pentru ca stie ca nu-l va asculta nimeni... am 21 de ani, si chiar si acum ma simt singura si infinit de trista, pentru ca mama mea nu a stiut sau nu a vrut sa-mi fie prietena, ci doar un fel de comandant, caruia sa i se indeplineasca toate ordinele... astfel, prietenii pe care reuseam sa mi fac, s-au indepartat, iar mie nu mi-a ramas decat sa fiu copilul bun si ascultator, cu premiul 1 in clasa a 12-a, cu note mari la facultate, cu un suflet trist si pustiit si cu cea mai mare dorinta de a pleca de acasa...
cel mai trist este atunci cand copilul tau se simte singur chiar daca lumea roieste in jurul lui. Asta inseamna ca el vrea o atentie mai mare din partea parintilor
Posteaza comentariu