Multi parinti se arata incomodati de curiozitatea copilului, de intrebarile lui la care adesea nu gasesc raspuns, de scotocitul in sertare, genti, dulapuri...peste tot, acasa sau in alte locuri! Se intreaba daca este normal, isi spun si ii spun ca "nu este frumos", incearca sa inteleaga de ce cauta peste tot, vrea sa stie, sa vada si sa auda tot, sa guste, sa fie prezent si sa-si "bage nasul".
Alteori incearca sa interzica aceste comportamente, sa le pedepseasca, se supara, se infurie, resping copilul, nu-i raspund la intrebari, sustinand ca "nu e treaba lui", ca "este prea mic pentru a sti asta".
Din punct de vedere psihologic, curiozitatea este una dintre cele mai importante caracteristici ale copilariei, reprezentand impusul de afla, investiga, cunoaste lumea dar si propriul corp si mai tarziu, sentimente, trairi, ganduri, informatii etc.
Daca privim un bebelus, vedem cum isi priveste manutele, jucariile, le zambeste sau se incrunta la ele, cum cauta din priviri chipul mamei sau plange cand jucaria a disparut.
Orice este atins, apucat si dus la gurita, mirosit, pipait, eventual aruncat sau mutat dintr-o mana in alta. La aceasta varsta, copilul nu poate face diferenta intre obiecte, nu stie care sunt periculoase, ude, reci, fiebinti, grele, care inteapa sau taie, ce inseamna a se rupe, a se strica, a se murdari. De aceea, se joaca cu aceeasi placere cu rujul scos din geanta mamei, cu noroiul din curte sau cu branza de vaci din farfurie. Pe toate le gusta, le intinde pe unde apuca, le priveste...spre disperarea sau amuzamentul adultilor care il vor descoperi!
Pe masura ce creste, curiozitatea isi gaseste noi modalitati de satisfacere pentru ca si posibilitatile de investigare ale copilului se diversifica. El poate sa desfaca o cutie, un sertar, un fermoar, o inchizatoare, sa caute in locuri mai putin accesibile. In plus si capacitatile cognitive cresc si atunci el poate sa-si puna intrebari, sa "caute" cu mintea anumite lucruri, poate "pune la cale" ceva, poate cere ajutor altul copil etc.
Atitudinea adultilor fata de cautat, cercetat si scotocit difera mult. Unii inteleg si accepta nevoia copilului si atractia fata de nou, altii nu o accepta si o fac imposibila, altii o considera daunatoare, altii inoportuna. Ei considera ca e un obicei prost acela de a pune intrebari indiscrete, de a cauta unde nu ai voie sa umbli si descurajeaza copilul. Nu mare le este mirarea cand vad ca cel mic descopera noi modalitati de a-si satisface curiozitatea!
La polul opus, gasim copiii care nu sunt curiosi, investigativi, care se multumesc c ce primesc sau cu ce li se arata. Ei sunt copiii care nu pun multe intrebari, nu merg cu mintea foarte departe, intreband "cate-n luna si-n stele". De multe ori, poate fi vorba despre o problema, fie ca este o inhibitie, o stare depresiva sau o lipsa de interes. Printre acesti copii, ii gasim pe cei care nu au niciun hobby, pe care nu-i intereseaza nimic, care nu s-au gandit ce vor sa devina cand vor creste, care nu au visuri de viitor, pentru care nu conteaza foarte mult ce rezultatele obtinute.
Sigur ca intrebarea care va vine in minte este: "Cum ne comportam cu un copil prea curios, prea scotocitor, care pune prea multe intrebari?"
Astfel de copii care uneori par sa-si extenueze parintii, bunicii, educatoarele si pe ceilalti adulti sunt copii care au nevoie de aceasta atentie si energie a celor din jur. Incercati sa nu-i respingeti sau descurajati ci sa le satisfaceti intr-o anumita masura curiozitatea. Pe de alta parte este importanta si aceasta satisfacere pentru ca, uneori, copiii care pun mii de intrebari nu asculta raspunsul la ele. Ce ar insemna asta? Ca nu sunt pregatiti sa primeasca raspunsurile, nu le pot intelege, sunt prea dificile sau ca intreaba de fapt altceva decat au intrebat.
Altfel spus, cel mai important la auzul unei intrebari sau cereri de tipul: "Vreau sa vad ce e in dulapul acela!" este sa aflam de la copil ce crede el ca este acolo, care este raspunsul pe care si l-a dat singur inainte de a pune intrebarea adultului, ce se astepata sa afle sau sa gaseasca, carei nevoi corespunde aceasta cerere. Asta pentru ca uneori se intampla ca cei mici sa intrebe doar pentru a vedea daca li se raspunde sau ca sa incalce o interdictie sau o regula.
Psiholog Anca Pietraru
Ii puteti adresa intrebari autorului AICI