Mamele dau exemple atat de cerinte cat si de atitudini, atat ale lor cat si ale copiilor. "I-am spus calm, apoi i-am repetat, la un moment dat m-am enervat si... tot n-a avut niciun efect!", "Cand il vad ca ignora ceea ce ii cer, imi vine sa innebunesc si uneori tip la el", "Doar daca tip sau chiar ii dau cate-o palma, face ce ii spun, altfel n-am nicio sansa", "Se uita la mine si apoi continua sa faca tot ce vrea el", "Parca nici nu ma aude, parca vorbesc la pereti".
In acest caz ne intrebam: Ce se intampla in relatia mama-copil? Cum s-a ajuns la aceasta situatie de tensiune intre cei doi? Ce exprima mama prin plangerile sale? Copilul are aceleasi manifestari si fata de alte persoane? Ce simte copilul si ce sens are acest refuz? Cum ar putea cei doi sa reia comunicarea? Care este obstacolul din calea comunicarii?
"A asculta" are mai multe sensuri
Putem sa incepem prin a ne aminti cand am sesizat prima data aceasta stare de fapt. Cand am gandit sau am exprimat acest "nu ma asculta".
Care este legatura dintre aceste doua sensuri ale ascultarii? Sa fie oare al doilea sens legat de primul? Sigur ca intr-o anumita masura este pentru ca este necesar sa auzim ce ni se cere pentru a putea indeplini. Cu toate acestea la copii lucrurile par sa stea putin diferit. De cele mai multe ori, ei aud bine ceea ce mama lor le cere sau ce le interzice sau nu tin cont de asta. "Se face ca nu aude", spune o mamica.
Ei percep cererea ca fiind prea grea sau neplacuta
Daca hotaram ca cei mici aud si inteleg ceea ce mama le spune si nu executa, nu respecta, ne intrebam de ce nu respecta. In primul rand pentru ca este ceva neplacut, defavorabil, impotriva dorintei lor. Mama le cere sa se incalte, iar ei percep ca fiind prea greu sau neplacut. Atunci intarzie sau chiar refuza sa indeplineasca aceasta cerere. Daca mama le cere sa termine joaca cu apa sau sa nu mai calce in toate baltile, ei ar trebui sa renunte la o placere, la o distractie si incearca sa prelugeasca momentul jucatului in pofida rugamintilor, cererilor si chiar avertizarilor, amenintarilor sau tipetelor adultului. Mama simte neputinta, enervare sau pericol. In consecinta actioneaza dar starea ei emotionala este incarcata, tensionata. De aici manifestarile nervozitatii.
Ea simte ca fiind intrerupta atat legatura cu copilul cat si eficienta cuvintelor. "Oricat i-as spune, tot degeaba". Ce ar fi de facut in aceasta situatie? Doar asigurarea sigurantei copilului daca el este in pericol si restabilirea comunicarii. Ceea ce nu este usor daca avem in fata ochilor o mama nervoasa care tipa si un copil nervos care urla...
Cum se comporta in prezenta altor persoane?
Daca ne gandim in relatie cu cine apare aceasta situatie, aceasta lipsa de ascultare, putem sa vedem cum sunt legaturile copilului cu ceilalti membrii ai familiei, in special adulti. "Pe mine nu ma asculta dar pe tatal lui da". Iata doua tipuri de legaturi, de comunicari si de efecte. De ce copilul asculta de un membru al familiei si de altul nu? Cum simt copiii fermitatea, starea adultului? Cum ii prezinta adultul interdictia, cererea, rugamintea astfel incat copilul s-o ia in seama?
Fireste ca exista multe metode prin care adultii incearca sa-i faca pe cei mici sa-i asculte. Unele sunt mai dure, constand din lovirea sau amenintarea copilului, din diferite pedepse si represalii. Altele sunt mai centrate pe cuvant, pe a vorbi in general mai mult cu copilul astfel incat comunicarea sa nu se rupa nici in situatii frustrante. Altele sunt legate de a distra atentia copilului atunci cand se simte preset, pus sa faca ceva, cand I se interzice ceva. Ca o compensatie. Altele sunt un fel de santaj material sau emotional. Dar ceea ce este important este nu "cum facem" ci ce este in mintea si inima noastra si a copilului cand facem una sau alta.