Dar... ramane problema temelor care dau batai de cap nu doar elevilor ci si parintilor! Copiii spun ca temele sunt multe sau ca nu stiu sa le faca. Parintii sunt si ei pusi in dificultate, fie ca vor sa-si ajute copiii si nu pot, fie ca nu-si mai amintesc de cand erau mici, fie ca ei sunt cei care fac pana la urma marea parte a exercitiilor, a problemelor si a compunerilor, ba chiar si a desenelor si lucrarilor practice.
Cum se ajunge la aceasta situatie? Ce se intampla cu copilul? Este folositor sau daunator ajutorul parintilor la teme? Cum iesim din cercul vicios, in care copilul sustine ca nu stie sa faca temele si plange si parintele care il ajuta mereu desi nu vrea s-o mai faca?
Parintii sunt plini de intentii bune. Ei vad ca micutul are prea mult de scris si se ofera sa-l ajute sa termine mai repede. Doar ca in scurt timp, copilul devine dependent de acest ajutor si nu mai poate face nimic fara ca parintele sau bunicul sa stea langa el, sa-i arate cum este bine, sau chiar sa faca in locul lui.
De fapt, ce se ascunde dincolo de acest ajutor pe care adultul se ofera sa i-l acorde copilului? Temerea ca micutul nu se va descurca singur, ca nu va reusi sa faca exercitiile, ca va lua un calificativ pe care parintele nu-l doreste... Lipsa de incredere in copilul sau si in capacitatile sale... Frica pe care parintele insusi o simtea in copilarie sau poate chiar experientele neplacute din timpul scolii.
De multe ori, parintii considera ca notele copilului trebuie sa fie maxime, indiferent daca acesta stie sau nu, daca ii place materia respectiva sau dimpotriva. Scoala este legata de acel "trebuie". Copilul este rareori intrebat daca ii place sau ce anume ii place din ce invata, dintre materii. "Trebuie sa inveti", "trebuie sa-ti faci toate temele", "trebuie sa iei doar 10" sunt cele mai rostite fraze. Chiar si parintii care nu se exprima asa, sunt suparati cand copilul vine acasa cu "bine" in loc de "foarte bine".
Intr-un fel, ne regasim in copiii nostri si facem din nou scoala odata cu ei. De aceea notele mari ne bucura si cele mici ne supara. De aceea, il ajutam la teme, i le facem pe cele mai grele sau ne scuzam in locul lui in fata invatatoarei.
Copilul simte altfel situatia in care se afla. Cel mai bine ar fi sa incercam sa aflam ce crede si ce simte el, inainte de a ne repezi sa-l ajutam. Sa aflam cata importanta au temele pentru el, daca le considera multe sau grele sau, poate, plictisitoare. De multe ori, copilul isi vede parintele mult mai interesat de teme decat este el. Mama se repede sa faca desenul in locul lui, tata se grabeste sa calculeze primul... Si totusi... daca s-ar duce cu tema neterminata sau daca ar incerca sa-i explice profesorului ce n-a reusit sa rezolve...
Grabindu-ne sa-l ajutam, riscam sa-l incurcam, sa facem in locul lui si sa nu-i dam sansa de a afla cat stie si ce poate sa faca singur, cand are nevoie reala de ajutor.
Este important sa incercam sa-i explicam daca n-am facut-o pana atunci, ca nu doar lucrurile placute merita facute, ci ca are de invatat si din cele care la inceput par grele sau neinteresante. Putina concentrare, putina dorinta de a arata ce poti, putina incredere in el insusi si capacitatile sale sunt ingredintele ideale pentru reteta temelor pentru acasa. O alta varianta este sa faca temele impreuna cu alt copil, preferabil din aceeasi clasa. Astfel se vor putea ajuta unul pe celalat, isi vor putea pune intrebari si monotonia va disparea. Pentru ca de multe ori, copilul incepe sa planga doar cand aude ca trebuie sa faca teme, inainte sa le vada. Poate ele nu sunt grele sau plictisitoare, ci doar situatia de a sta la birou, de a fi nevoit sa le faci este resimtita ca greu de suportat...
de Anca Pietraru, psiholog CPAP
© Copyright:
Cine face temele?
Scoala a inceput, copiii au aflat noile materii, s-au vazut din nou cu ghiozdanele pline de carti, caiete si culegeri... Orarul cel nou a fost lipit in fata biroului. Totul este pregatit: manualele au coperte noi, caietele sunt liniate, penarul este plin de creioane si pixuri noi.
Comentarii (8)
Eu sunt in cls a-IX-a si oricat de mult as vrea sa-mi fac perfect toate temele... imi este imposibil. Am teme multe, grele... nu am timp sa le fac pe toate iar cele pe care trebuie sa le gandesc mai mult nu am cum sa le fac tocmai din lipsa de timp. 7 ore pe zi + temele pentru alte 7 ore + mananc in graba + somn si asta e tot orarul meu - total nesanatos. Dar asta e treaba cu invatamantul, cu elevii si scoala poate se va mai schimba ceva, dar nu cred ca eu mai prind!
copii care nu is fac temele si nu isi acorda timp sa citeasca sa invete ceva, nu o sa ajunga nimic si eu sunt in clasa a-4-a.
Daca vreti sa vorbiti cu doamna psiholog Anca Pietraru, o puteti gasi pe forumul nostru in fiecare luni, in timpul zilei, la Cresterea copiilor. http://www.topsanatate.ro/forum/showthread.php?t=761
copilul trebuie lasat sa si faca temele singur, fara parinti, fara colegi. iar cand vine la parinte sa i ceara ajutorul nu trebuie sa il dea p deplin ci sa i ofere o idee despre cum ar trebuie sa iasa din incurcatura. parintii mei nu au vrut niciodata sa mi faca ei temele, ci doar m au ajutat unde nu am stiut(e o mare diferenta intre ai face temele copilului si al ajuta). cand aveam de invatat mama ma asculta, lucru ce s a intamplat pana in clasa a 6 a can d am inteles de ce ma duc la scoala si ce importanta are aceasta in viata mea.sunt in clasa a 11 a si sunt prima din clasa in cel mai bun liceu din judet.cand parintele se baga in universul scolar al copilului aceasta devine dependent de parinte si stiu ca acolo unde nu se descurca nu trebuie sa se concentreaza prea mult, deoarece mama sau tata e acolo ca sa i rezolve tema.e o chestiune si de educare, de formare a copilului, nu doar de obtinerea unor note bune la scoala. notele de la scoala nu sunt intotdeauna oglinda elevului...
este foarte bine ca am foarte putin timp si foarte multe teme de facut.
Am facut acelasi lucru cu fiica mea.Insa am impresia ca am gresit iar ea nu mai este destul de motivata.
Am doi baieti gemeni.Unul e cel mai bun din clasa,isi face temele singur,iar celalalt din cauza primei invatatoare care nu a fost un bun psiholog,acest lucru adaugandu-se la emotivitatea lui uriasa,a perceput scoala ca fiind ceva negativ(colegii radeau de el,invatatoarea nu-l incuraja deloc),la un moment dat refuza sa mai invete.Cu ajutorul psihologului scolar si a noii lor invatatoare(i-am mutat de la prima scoala)a inceput sa-si revina incet,acum sunt amandoi in clasa a vII a,dar el tot timpul e in urma celorlalti,inca mai are de recuperat si considera scoala ca pe ceva plictisitor.Il ajut la temele grele dar nu i le fac eu,il las sa gandeasca singur si poate,insa la scoala se emotioneaza atat de tare incat uneori se blocheaza,mai ales daca cineva tipa sau rade de el.La varsta asta copiii sunt f.rautaciosi.Eu il laud tot timpul,ii dau curaj,dar la scoala totul se schimba.Profesorii fac tot timpul comparatie cu fratele lui.Am vrut sa-i despart dar ei nu au stat niciodata despartiti si mi-e frica sa nu-i sporesc aceasta stare.Ca sa nu sufere sau sa nu faca vreun gest necugetat le explic amandorura ca orice nota ar lua ,nu conteaza,eu tot asa de mult ii iubesc.Cum sa-l salvez pe copilul meu,cum sa-l fac sa aiba incredere in el,sa-l desprind de mine?E foarte destept,face niste chestii pe calc.de ramanem socati,dar e atat de sensibil...
I-am indus fiicei mele ideea ca nu notele sunt importante, ci cunostintee acumulate. Drept urmare nu ma supar ca ia un calificativ mai slab, ci dimpotriva incerc sa descopar unde au aparut neintelegerile in respectivele lectii. O fi bine, o fi rau, cert este ca fiica mea este motivata sa-si remedieze greseala !
Posteaza comentariu