Ei cer direct un sfat spunand doar cateva lucruri despre problema aparuta. Cateva exemple sunt concludente in acest sens:
"Fetita mea are 4 ani si de o luna merge la gradinita. Plange in fiecare dimineata, ma roaga sa nu o mai duc dar educatoarele imi spun ca se linisteste dupa ce eu plec. Uneori suspina cand doarme si nu stiu cat de tare o afecteaza. M-am gandit sa nu o mai duc si sa stea acasa cu bunicii, dar nu stiu cum e mai bine. Ce ma sfatuiti sa fac?".
"Am un baiat adolescent cu care nu reusesc sa ma mai inteleg deloc. Nu ma asculta. Imi raspunde obraznic si rezultatele la scoala sunt din ce in ce mai slabe. Cum ar trebui sa procedez cu el?"
"Copilul meu a inceput sa vomite imediat dupa ce manaca si analizele nu au aratat nimic organic. Medical pediatru m-a sfatuit sa ma adresez unui psiholog. Am incercat toate felurile de mancare, ii dau putin si numai ce-si doreste, nu il fortez sa manance. Nu mai stiu ce sa fac. Va rog din suflet sa ma ajutati".
Iata cateva exemple de parinti care cer ajutor pentru copiii lor. Ei descriu foarte pe scurt dificultatea cu care se confrunta si asteapta o rezolvare din partea unei alte persoane (psihologul) pe care o investesc cu o pricepere, putere si capacitatea de a gasi solutia pe care ei nu o gasesc.
Interesul lor se centreaza pe acest "Ce sa fac?", ei sunt deja intr-o "criza" intrucat au incercat pana la momentul actual diferite metode care nu s-au dovedit eficiente. Astfel incat cer de la altcineva solutia "cea buna".
Ce cer acesti parinti?
In mod explicit ei cer un sfat de tipul "Faceti asta si asta!" Dar ne punem intrebarea daca acest lucru este posibil si cum ar trebui sa fie acest sfat astfel incat el sa fie bun si aplicabil.
De fapt acesti parinti ar vrea sa afle si sa inteleaga ce se intampla cu copilul lor. Uneori, manifestarea care ii pune pe ganduri poate aparea ca din senin si totusi la o analiza mai atenta, parintii isi dau seama ca au mai existat manifestari asemanatoare, anterioare, carora nu le-au dat atentie. Alteori, ei cer ajutor pentru ca se confrunta de mult timp cu problema si n-au gasit o solutie sau chiar lucrurile s-au agravat.
Cum ii putem ajuta?
Eu obisnuiesc sa le pun intrebari. Unii privesc asta cu dezamagire, altii cu nelamurire. "Pai eu va intreb pe dvs. sau dvs. ma intrebati pe mine?", mi-a spus o mamica. De ce pun intrebari? In primul rad pentru ca datele pe care de obicei oamenii le ofera sunt putine. Ei spun ce ii doare mai tare, fara sa precizeze si despre familie, relatiile copilului cu alti membrii din familie, preocuparile copilului, eventuale schimbari, evenimente survenite de-a lungul timpului etc.
Toate acestea sunt importante pentru ca ne ajuta sa vedem cum s-a ajuns la situatia de fata si sa intelegem ce se intampla cu copilul. Acest "a intelege" ce se intampla mie mi se par o conditie esentiala pentru a reusi "sa facem ceva", sa gasim o solutie. Altfel nu vom face decat sa ne dam cu parerea despre cum ar fi mai bine si sa incercam in mod haotic sa iesim din situatia problematica fara sa stim ce facem, cu ce scop, ce simte copilul, ce este in el, care este adevarata problema si care sunt solutiile pe termen mai lung pentru ca dupa ce am gasit o solutie pentru situatia actuala sa reusim sa evitam aparitia altora.
Psiholog Anca Pietraru
Ii puteti adresa intrebari autorului AICI