Apendicita: tratamentul poate avea un caracter traumatic

Interventia chirurgicala poate avea un caracter traumatic

Vorbim astazi despre apendicita la copil si despre impactul ei psihologic atat pentru ca survine ca o criza brusca cu simptome intense care sperie copilul si familia lui cat si din cauza faptului ca tratamentul este chirurgical si uneori efectuat in urgenta si ca atare nu exista un timp suficient pentru a pregati copilul pentru ce va urma. Toate aceastea pot avea un caracter traumatic, asa cum se intampla cu multe operatii, tratamente, investigatii sau manevre medicale, unele total lipsite de riscuri sau banale sub aspectul dificultatii. Si cu toate acestea, peste ani ele sunt resimtite si reamintite de copil, adolescent si adult cu extrem de multa angoasa si groaza. Sigur ca si din punct de vedere medical, apendicita poate deveni o provocare pentru medic atunci cand copilul este foarte mic, cand sufera de alte boli sau cand apar complicatii.


Des intalnita la copiii intre 17 si 18 de ani

De fapt, apendicita este inflamatia acuta a apendicelui. Adesea pe copii ii doare burta in partea dreapta si asta este un simptom al inflamarii apendicelui. Frecventa cea mai ridicata o au copiii intre 17 si 18 de ani. Operatia de apendicita consta de fapt in indepartarea apendicelui, inflamat din cauza infectiei. Ea se realizeaza astazi prin chirurgia tradintionala sau laparoscopica. Este considerata din punct de vedere medical o operatie simpla si scurta, fara mari batai de cap daca nu exista complicatii sau alte afectiuni. Cu toate acestea, interventia chirurgicala este singurul tratament si  lipsa sau intarzierea ei se pot produce boli grave si chiar moartea.


Parintii trebuie sa ofere informatii utile medicului

Cand este vorba despre un copil mic, prescolar, intotdeauna exista dificultatea legata de exprimarea a ceea ce simte. El nu este capabil sa vorbeasca medicului despre locul durerii, tipul sau intensitatea acesteia. Intrebarile pe care orice medic si le pune lui insusi si le pune celorlalti cu scopul de a realiza o examinare si un diagnostic se lovesc din plin de aceasta dificultate. Adesea sub imperiul starii de rau si al durerii, copilul plange si oriunde este atins sustine ca il doare, angoasa lui putand spori si mai mult cand se vede in cabinetul medical, cand este palpat sau cand medical ii pune intrebari. In aceste cazuri, ramane ca parintii sa raspunda intrebarilor si sa ofere medicului informatiile de care are nevoie. Tot ei joaca uneori rolul de a "traduce" ce spune copilul sau a exprima in cuvinte lucrurile pe care el le simte si le comunica intr-un limbaj doar de ei inteles.
 

Starea psihica a parintilor este foarte importanta

In principal, starea psihica a parintilor este foarte importanta intrucat ea le permite sau ii impiedica sa colaboreze cu copilul si cu personalul medical. Cu toate acestea, multi dintre ei au tendinta de a exagera simptomele sau de a trece cu vederea anumite aspecte care pentru ei sunt lipsite de importanta dar pentru medic sunt semnificative. De aceea este bine ca ei sa incerce sa-si aminteasca tot ce s-a intamplat, manifestarile copilului, interventiile lor sau ale altor persoane cu scopul de a ajuta copilul, fara sa evite anumite lucruri sau sa le schimbe semnificatia.


Simptome

In privinta simptomelor, ele sunt cunoscute de majoritatea adultilor: dureri in partea dreapta a abdomenului, greata, lipsa poftei de mancare, voma, uneori febra. Consultul medical este absolut necesar in cazul oricarei neplaceri sau stari de rau a copilului. Adultii din jurul lui au adesea tendinta de "a rezolva" ei insisi dand copilului antifebrile, medicamente contra vomei sau analgezice. Toate aceste manevre sunt extrem de riscante intrucat nu exista un diagnostic, ei nu stiu ce are copilul si disparitia simptomelor poate face boala sa evolueze rapid si sa produca complicatii. Peritonita este cea mai frecventa complicatia in cazul apendicitei nedepistate sau in cazul intarzierii operatiei. Dupa operatie, pot apare si infectarea plagii sau ocluzia intestinala, considerate si ele complicatii post-operatorii.


Parintii trebuie sa fie alaturi de copil

Din punct de vedere psihologic, calmarea copilului si asigurarea unei stari de incredere in personalul medical sunt foarte importante. Pentru asta parintii trebuie sa fie langa el atat fizic cat si afectiv, sa-i vorbeasca si sa aiba ei insisi incredere. Un adult speriat sau nervos nu poate linisti un copil. Este important atat pentru copilul mic cat si pentru cel mare sa i se spuna in cuvinte accesibile lui ce va urma, cat va dura, la ce sa se astepte.


Interventia chirurgicala este scurta

Sunt parintii care evita sa vorbeasca despre operatie de orice fel considerand ca asta ar speria copilului sau ca el s-ar opune. Atunci ajung sa prezinte interventiile chirurgicale intr-o forma foarte denaturata sau sa nu vorbeasca in niciun fel despre ele. Copilul poate resimti ca o trauma evitarea parintilor sai si se poate ingrozi din cauza acestui "ne-spus", isi poate imagina grozavii.
Cand nu apar complicatii, interventia chirurgicala este scurta si vindecarea post-operatorie cat si spitalizarea se petrec fara probleme. Copilul se poate intoarce in cateva zile acasa chiar daca un regim alimentar si de efort fizic sunt necesare in continuare.