De doua saptamani au intrat in noul an scolar si, pentru prima data in clasa I, cei peste 370 de copii din toata tara care au urmat, in aceasta vara, cursurile gradinitelor estivale instituite de organizatia Salvati Copiii Romania.
Centrele sunt destinate copiilor provenind din familii defavorizate, cu varste intre 6 si 8 ani, care nu au mers niciodata la gradinita, iar obiectivul educatorilor si al proiectului in sine este acela de a le oferi micutilor informatiile necesare pentru ca acestia sa faca fata clasei intai. Proiectul Salvati Copiii este cofinantat din Fondul Social European prin POSDRU 2007-2013 "Investeste in oameni" si se desfasoara in parteneriat cu Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului si Directia Generala pentru Protectia Copilului.
Dincolo de acest rol educational extrem de important, exista si o parte foarte practica: parintii primesc de la centrele estivale adeverinte prin care se dovedeste ca au urmat cursurile pregatitoare pentru scoala, in conditiile in care copiii nu pot fi inscrisi in clasa intai daca nu a urmat cel putin cursurile grupei pregatitoare de gradinita.
In aceasta vara, timp de doua saptamani,echipe de voluntari formate din angajati ai companiei farmaceutice GlaxoSmithKline (GSK) Romania, precum si angajatii ai GSK Consumer Healthcare, au mers in gradinitele estivale Salvati Copiii Romania din Bucuresti si din tara.
„Ne-am implicat din tot sufletul in proiectele desfasurate in Bucuresti si in 17 localitati din tara si suntem fericiti ca am reusit sa aducem zambete pe chipurile a aproape 400 de copii, alaturi de partenerii nostri de la Salvati Copiii, cu atat mai mult cu cat una dintre preocuparile principale ale GSK in Romania vizeaza sanatatea mamei si a copilului. Colaborarea cu Salvati Copiii pentru copiii din gradinitele estivale a venit natural, mai ales ca GSK sustine proiectul « Fiecare copil conteaza » al Salvati Copiii, dedicat reducerii mortalitatii infantile in Romania”, a spus Andreia Cucu, PR&Comunication Manager GSK Romania.
Peste tot in tara functioneaza 32 de astfel de centre educationale estivale, iar in Bucuresti sunt 2 asemenea gradinite estivale.
Abecedarul de peste vara
Un astfel de centru educational a fost creat in cadrul scolii 141 (in zona Rahova din Bucuresti) si are in grija 22 de copii. Acestia sunt selectati din familii monoparentale, precum si din familiile sarace din preajma centrelor. “Cel mai dificil este sa-i convingem pe parinti sa-i aduca pe copii in aceste centre si sa-i lase la cursuri. Este greu pentru ca, in principal, singurul bun obtinut de copii si de familiile acestora de la aceste centre este educatia”, a spus Sorina Fekete, coordonatoare gradinitei estivale din cadrul scolii 141, din zona Rahova.
Programul urmat de copilasi este identic cu cel al oricarei gradinite, este realizat dupa programa scolara a Ministerului Educatiei, dar se desfasoara intr-un ritm accelerat, astfel incat sa poata cuprinde o cantitare mare de informatii in cele doua luni din timpul vacantei de vara. „Ei trebuie sa recupereze ceea ce alti copii au facut la gradinita timp de trei ani”, spune invatatoarea centrului, Maria Chiriac. In fiecare zi, de la 10.00 la 13.00, prichindeii fac matematica, invata literele alfabetului si poezii, sau invata sa se orienteze in spatiu. Nu lipsesc din programul loc activitatile fizice, iar gimnastica ii amuza pe toti.
Fara astfel de momente de recreatie prin sport, educatoarele n-ar reusi sa-i tina pe copii atenti la cursuri.
Iar rezultatele grijii pentru acest „aluat” se vad imediat. Astfel, daca la inceput copiii aveau deficiente de vorbire, nu stiau cum sa se comporte si aveau un vocabular foarte sarac, acum ei recita poezii si ridica mana la orice intrebare pusa de invatatoare. Si fiecare raspuns corect e premiat - copiii primesc recompense mici, dar valoroase pentru ei - stelute sau buline colorate. “Copiilor le place foarte mult aici. Sunt convinsa ca toti se vor integra foarte bine la scoala”, adauga invatatoarea Maria Chiriac.
Din nou la scoala
Cei mai multi dintre acesti copii au fost inscrisi in clasa I, incepand din 12 septembrie, chiar la scoala 141, astfel incat evolutia lor sa poata fi monitorizata si in urmatorii ani. Dupa cursurile de la scoala, copiii vor putea participa la programul after-school, unde au posibilitatea sa-si faca temele, indrumati de un profesor.
Proiectul gradinitelor estivale ale Salvati Copiii este prevazut sa se deruleze pe o perioada de trei ani, iar daca totul va merge in continuare la fel de bine vor putea fi inscrisi la aceste cursuri pregatitoare generatii intregi de copilasi care, altfel, nu ar fi ajuns vreodata la scoala.