Care este rolul fiecaruia in familie?

Ne gandim la parintii care se plang ca bunicii ii rasfata pe copii, ca trec peste cuvantul lor si ca ulterior nu se mai inteleg cu propriii copii. De asemenea, ne referim la situatiile in care fratii mai mari ii cresc pe cei mai mici, in care parintii le transfera obligatia de a avea grija de cei mici, de a-i supraveghea, ii pedepsesc daca nu reusesc etc.


Cum se ajunge la aceste situatii de confuzie?

De obicei aceste situatii ies la iveala cand deja este o confuzie in familie, copiii nu mai asculta de nimeni, rolurile sunt inversate, bunicii sustin ca parintii nu stiu sa-si creasca copiii si incearca sa le tina locul, fratii mai mari incearca sa-i domine pe cei mai mici etc. Efectele sunt asupra tutror membrilor familiei care se simt frustrati, neputinciosi, neimpliniti, disperati, apar diferite simptome de la cele psihice la cele somatice sau comportamente ale copiilor si adolescentilor cum ar fi negativismul, conduitele de risc, dependentele, probleme  la scoala, violenta, inchiderea in sine, imposibilitatea de comunicare cu cei din jur, neadaptare.

Dar problema nu este una actuala, ci este pornita dintr-o problema mai veche care a evoluat pana cand simptomele au devenit vizibile si deranjante. Atunci cand copilul este mic, toata explicatia consta in a spune ca este rasfatat, ca este singurul copil si de aceea i s-au facut toate poftele, ca a fost incojurat de multe rude care l-au iubit si nu i-a fost interzis nimic.


Lipsa limitelor este una dintre probleme

Doar ca uneori, din dorinta de a face pe plac celui mic, de a nu-l vedea plangand, de a fi iubit de micut, atat parintii cat si bunicii incalca ceea ce ar trebui sa ramana stabil si astfel limitele dispar. Sigur ca ne putem referi atat la a trece cu vederea o minciuna, la a sari peste mese sau la a face o alianta cu copilul din care un alt membru al familiei este exclus (“nu-i spunem asta mamei daca imi promiti ca nu se mai repeta”). In aceste conditii, copilul este incantat, dar psihic este derutat pentru ca nu mai stie ce poate sa spuna si ce nu, cui si ce va urma. Deja lucrurile devin neclare si astfel apar multe comportamente de evitare, ascundere, minciuna, santaj.


Cand parintii nu au aceleasi pareri cu bunicii ...

Copiii sunt atunci “la mijloc”, prinsi intre autoritatea bunicilor si cea a parintilor, incercand sa nu supere pe nimeni si sa faca pe plac tuturor sau sa aiba cat mai multe avantaje din cauza faptului ca parerilor lor sunt diferite. De multe ori intalnim acest “la mijloc” in care este prins copilul si in cazul parintilor divortati care cer, dau, pretind, sustin lucruri opuse in fata copilului si ii cer acestuia o alianta. Unii copii nu “asculta” de nimeni, altii in schimb incearca sa se adapteze la cerintele fiecaruia si sa aiba cate un comportament pentru fiecare.

Dar lucrurile nu se opresc aici, intrucat diversitatea situatiilor este mult mai mare. De curand, o tanara ne-a rugat intr-o scrisoare sa o ajutam in privinta educarii surorii ei mai mici, adolescenta care are un comportament neadecvat si se pune in pericol. Ea ne-a descris situatia familiala care era intr-adevar confuza si accentuata de “lipsa” psihica a ambilor parinti in adolescenta.

Poate sora mai mare sa tina locul ambilor parinti pentru sora mai mica aflata la varsta adolescentei?
Asteptam opiniile, intrebarile si experientele voastre in aceasta problema delicata, legata de confuzia intre rolurile membrilor familiei si vom continua discutia intr-un articol viitor!