Balbismul este tulburarea de limbaj care se manifesta ca o incapacitate de a vorbi cursiv. Abordarea psihodiagnostica a copilului este dificila din cauza posibilitatilor reduse de exprimare verbala, fapt pentru care specialistul (logopedul) trebuie sa aiba capacitatea de a obtine un istoric complet al evolutiei copilului, un tablou obiectiv al caracteristicilor comportamentale si cognitive ale acestuia, o buna evaluare a gradului de implicare emotionala a celui ce solicita consultarea copilului si a mediului familial si scolar.
In ceea ce priveste factorii etiologici, majoritatea tulburarilor psihice ale copilariei sunt reprezentate de sindroame reactive la factorii de mediu: familie, scoala, comunitatea de apartenenta.
Prin ce se caracterizeaza?
Balbismul este o deteriorare in fluenta vorbirii caracterizata prin repetari frecvente sau prelungiri de sunete sau silabe. Reprezinta o problema mai ales daca apare dupa o perioada de dezvoltare normala a limbajului: 3-4 ani. Copilul traieste dureros aceasta disritmie, deoarece pana la aparitia tulburarii, el isi formase deja o relatie cu lumea, relatie pe care o vede acum clatinandu-se.
Perturbarea limbajului duce implicit la un deficit al comunicarii copilului cu cei din jur, fapt ce ii poate crea serioase tulburari emotionale. Nevroza apare la copil dupa varsta de 7 ani cand el este capabil sa reactioneze la tensiunea conflictuala, dar si sa traiasca subiectiv aceasta tensiune, sa o interiorizeze si sa-si elaboreze mecanismul de aparare impotriva ei.
Logopedul: ajutorul copilului care se balbaie
Balbismul duce la perturbarea comunicarii verbale si a celei emotionale, zdruncinand puternic increderea in sine a copilului; repercusiunile sale negative se observa in viata relationala a acestuia. De aceea se impune cu necesitate atat depistarea timpurie a tulburarilor de limbaj, cat si corectarea lor .
Logopedia nu se limiteaza numai la terapia tulburarilor de limbaj, ci vizeaza si educatia complexa a persoanelor afectate, prin interdependenta cu psihologia si fiziologia activitatii nervoase superioare. Scopul sau final este de a restabili si a asigura relatiile normale ale individului cu ceilalti indivizi, relatii care au fost tulburate, mai mult sau mai putin grav.
de Steliana Rizeanu, psihoterapeut, Clinica Aquamarin