Ce trebuie să știi despre afecțiunile digestive la copii. Răspunsurile medicului pediatru

Ce trebuie să știi despre afecțiunile digestive la copii. Răspunsurile medicului pediatru

Părinții se panichează rapid atunci când copiii lor se simt rău, au febră și vărsături. Dar înainte de a căuta simptomele pe internet, specialiștii avertizează că primul pas ar trebui să fie vizita la medicul pediatru.
Dr. Smaranda Diaconescu, medic pediatru cu supraspecializare în gastroenterologia pediatrică, ne-a oferit câteva răspunsuri despre cum ar trebui abordate probleme digestive la copii.

1. Fiind medic pediatru, cu a doua specialitate gastroenterologia pediatrica, va confruntati cu o cazuistica aparte (copiii de varste mici si foarte mici). Sunt copii si copii si parinti si parinti, iar acestia din urma cauta atunci cand copilul este bolnav informatie in online (surse nemedicale, forumuri etc.) si abia mai apoi suna medicul...

Da. Aceasta este o atitudine pe care personal nu o incurajez. In cazul unor afectiuni digestive primul telefon trebuie sa fie la medicul de familie, iar al doilea la gastroenterologul pediatru. Eu sfatuiesc mamicile de ai caror copii ma ocup sa ma sune sau sa-mi trimita mesaj ori de cate ori au probleme si incerc sa le raspund cat de repede pot (a nu se intelege ca le raspund abia a doua zi). Le incurajez sa-mi trimita poze cu eventuale eruptii, scaune modificate…si, de multe ori, lucrurile acestea se intampla in weekend cand si camerele de garda ale spitalelor sunt aglomerate. 

2. Ce presupune, mai exact, gastroenterologia pediatrica? Si care a fost parcursul dvs catre aceasta specializare? De ce ati ales-o pe aceasta si nu o alta?

Gastroenterologia pediatrica se ocupa cu toate afectiunile tractului digestiv la pacientii cu varste cuprinse intre 0 si 18 ani.
De la bolile esofagului, stomacului si duodenului (reflux gastroesofagian, gastrita, ulcer) la boala inflamatorie intestinala, sindroamele de polipoza intestinala, bolile hepatice... si lista poate continua. Am ales-o pentru ca este extrem de dinamica, implica abilitati practice si manualitate si este in stransa interdependenta cu progresele tehnologice. Cel putin in ceea ce priveste endoscopia, mereu apar accesorii si tehnici noi. Nu exista gastroenterologie fara endoscopie, fara manometrie, fara ecografie!

3. Care e atitudinea corecta pe care ar trebui sa o aiba un parinte cand, de exemplu, copilul lui are un sindrom dispeptic? Cand ar trebui sa isi faca griji cu adevarat si sa se prezinte la gastroenterologul pediatru?

Parintii nu ar trebui sa se alarmeze daca apar una-doua varsaturi izolate, copilul are stare generala buna si ulterior primeste bine alimentatia. Atrag atentia ca nu orice varsatura inseamna reflux gastroesofagian, din punctul meu de vedere exista o tendinta la hiperdiagnostic in ceea ce priveste refluxul. Prezentarea la medic trebuie sa se faca de urgenta daca varsaturile sunt numeroase, daca sugarul devine apatic sau dimpotriva, extrem de agitat, daca apar scaune diareice, eventual cu emisie de sange. Atentie, de asemenea, la varsaturile care ascund de fapt o ingestie accidentala de corp strain, eveniment pe care poate parintii nu l-au remarcat.

4.
Acasa, din punctul de vedere al medicamentelor uzuale, simptomatice, pentru afectiuni din sfera gastro la copii foarte mici si mici, ce ar trebui sa aiba fiecare familie? (un necesar de urgenta, sa-i spunem)

Nu este foarte complicat. In fiecare casa trebuie sa existe antidiareice, saruri de rehidratare, probiotice, antiacide sub forma de tablete sau suspensie, medicamente care diminueaza secretia gastrica, medicamente care amelioreaza tranzitul intestinal (copiii pot avea si constipatie, nu doar diaree), antispastice, medicamente care ajuta digestia...lista nu este foarte lunga. 

5. Suntem deja in a doua saptamana epidemica. Gripa inchide scoli si cazurile se inmultesc de la o zi la alta. Fiind asociata de multe ori cu greata, diareea si varsaturile - gripa poate induce in eroare parintele. Cum ne dam seama daca e doar gripa sau poate fi un semn al unei afectiuni mult mai grave, digestive care, intamplator s-a suprapus cu perioada epidemica?

Nu as spune ca afectiunea digestiva poate fi mult mai grava pentru ca gripa, asa cum vedem zilele acestea, poate provoca decese, mai ales in randul copiilor, batranilor si persoanelor ce prezinta comorbiditati. Daca febra este refractara, daca starea generala se agraveaza in ciuda tratamentului corect al unei presupuse afectiuni digestive, daca sunt indeplinite criteriile de definitie ale cazului (febra peste 38ºC, tuse, evolutie peste 10 zile si absenta altui diagnostic clinic si radiologic) atunci da, ne putem gandi la gripa.

6.
Incotro ne indreptam ca performante in gastroenterologia pediatrica, in Romania versus alte tari? (Conduceti o sectie de profil, ati luptat sa aveti cele mai bune dotari si sa faceti, astfel, performanta alaturi de colegii dvs) 

In tara exista mai multe centre de gastroenterologie pediatrica. Toti cei care activam de ani de zile in domeniul acesta ne cunoastem, ne respectam si colaboram. Comunitatea gastroenterologica pediatrica a suferit de curand o mare pierdere si ma refer aici la intemeietorul acestei specialitati. Exista centre in Targu Mures, Cluj, Bucuresti, Timisoara, Galati, Iasi, fiecare performeaza pe un anumit segment al specialitatii. Momentan am calitatea de medic sef interimar al sectiei de profil din Iasi. Imi doresc performanta, incerc sa utilizez la maximum resursa umana si dotarile existente si sa le imbunatatesc. Imi este din ce in ce mai clar ca trebuie sa aplicam pentru un program de endoscopie terapeutica pediatrica la nivel national. 

7. Sfaturi de luat acasa pentru parintii care se panicheaza usor...

(Ca la cutremur) Pastrati-va calmul, nu fugiți pe ușă, nu săriți pe fereastră, nu alergați pe scări, nu cautati pe internet, incercati sa linistiti copilul (care daca va simti ca sunteti agitati se va agita la randul sau), indreptati-va spre cea mai apropiata unitate medicala care trateaza copii si asteptati-va sa intalniti acolo multi alti copilasi bolnavi si parinti agitati.
Ca pediatru recunosti usor parintii care sunt la primul copil, important este sa incerci sa-i faci sa plece zambind (un diagnostic pus corect copilului, un tratament adecvat).
Acesta este crezul meu.




Smaranda Diaconescu, supraspecializare in gastroenterologia pediatrică. Născută la Iași într-o familie de medici, tatăl, chirurg, iar mama, igienist. Medicina a fost o tradiție de familie, a absolvit facultatea in 1996; ia rezidențiatul în 1997 și devine rezident de Pediatrie. Au urmat anii de rezidențiat, specialitatea în 2002, primariatul în 2008. În paralel, însă, începe să se “desprindă” tot mai mult de pediatria “mare” (generală) și se îndreaptă către gastroenterologia pediatrică. Astfel, începe studiile complementare în ultrasonografie, continuă cu endoscopia digestivă diagnostică pediatrică și cea terapeutică. Finalizează o supraspecializare în gastroenterologia pediatrică, apoi obține și atestat. Se implica in proiecte de cercetare de pediatrie sociala privind mamele minore si abuzul asupra copilului.


 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod