De cate ori nu ti-ai spus ca prichindelul tau este doar timid si rusinos, fara sa te gandesti ca ar putea fi vorba despre o afectiune care sa ii marcheze copilului dezvoltarea ulterioara, in perioada adulta?... Ei bine, se poate spune despre micutul tau ca este copilul timid. El este baiatul din clasa care devine extrem de nervos cand profesoara ii cere sa isi prezinte referatul in fata colegilor. El este cel ce refuza mereu sa participe la activitatile educative sau distractive organizate de scoala. Are probleme in a-si face prieteni si chiar se simte rau in anumite situatii sociale. Dar... asa e el. Sau nu?...
Probabil ca vei fi mirata sa afli de aceasta statistica, insa 5 pana la 15% dintre copiii si adolescentii americani sufera de aceasta dereglare emotionala, care ii afecteaza si pune bariere in dezvoltarea lor sociala, educationala si emotionala.
Este vorba despre anxietatea sociala, o afectiune care, potrivit studiilor psihologice de specialitate, este rareori cercetata, diagnosticata si tratata, desi este una dintre cele mai predominante si invalidante dereglari mintale ale copilariei si adolescentei.
Efectele anxietatii sociale pot dura o viata intreaga. Potrivit studiilor efectuate, copiii si adolescentii sufera acut de imposibilitatea de a se integra in contexte sociale, la scoala, acasa sau in cadrul oricaror tipuri de relatii. Pericolul cel mai mare este ca, in stare latenta, aceasta situatie se va pepetua in viata adulta si le va schimba traiectoria vietii, de la o cale ideala si linistita spre una care are toate sansele sa nu fie foarte multumitoare.
Desi cercetatorii nu stiu care este cauza exacta a aparitiei anxietatii sociale sau daca stresul vietii de zi cu zi si impactul evenimentelor tragice pot avea un rol semnificativ in declansarea ei, aceasta dereglare mintala il determina pe copil sa isi dezvolte un ciclu vicios de ganduri, sentimente si emotii negative, precum si un comportament prin care incearca sa evite contactul cu ceilalti oameni, izolandu-se.
Copiii care sufera de anxietate sociala sunt extrem de speriati ca ar putea spune sau face ceva care sa ii puna in siuatii jenante, rusinoase si/sau ridicole sau care ii expun criticii celor din jurul lor.
Acesti copii simt ca nu se integreaza in colectiv, ca vor fi criticati si judecati, ca vor arata stupid in ochii celorlalti si ca nu vor placea nimanui, un gand dezastruos pentru o varsta la care "popularitatea" sau macar acceptul intr-un grup anume conteaza enorm. In plus, aceasta imagine pe care o au despre propria persoana ii determina sa isi creeze un sistem defensiv, care sa ii fereasca de un eventual refuz.
Aflati in situatii sociale pe care le percep ca amenintatoare din punct de vedere personal, se simt extrem de inconfortabil. Acest inconfort poate merge pana la simptome fizice, de tipul: ameteala, palpitatii ale inimii, stomac deranjat, tremuratul mainilor, roseala a fetei sau tensiune musculara.
Din cauza disconfortului, copiii incearca sa evite situatiile de care se tem. Acest lucru le limiteaza oportunitatea de a practica si de a-si imbunatati abilitatile sociale in momente sociale critice si in conditiile in care alti copii si adolescenti de varsta lor experimenteaza petrecerile, relatiile apropiate de prietenie sau chiar primele povesti de dragoste.
Dupa cum arata cercetatorii de specialitate, cei care sufera de anxietate sociala tind sa devina "invizibili", fiind neglijati in clasa, atat de catre profesori, cat si de catre colegi. Comportamentul lor este catalogat ca fiind cel tipic unei persoane timide si rusinoase, chiar de catre parinti, care prefera sa ii lase sa isi dezvolte personalitatea in ritmul propriu, fara a banui ca este vorba despre o problema mai grava.
Acesti copii sunt atat de preocupati si afectati de felul in care ii percep ceilalti si de ceea ce ar putea crede despre ei, incat rareori isi exprima dorintele si actioneaza conform acestora. Mai mult decat atat, nu isi fac cunoscute ingrijorarile si problemele, astfel incat nu intra in atentia adultilor din viata lor decat in clipa in care aceasta afectiune progreseaza si atinge punctul culminant, in care incep sa refuze sa mai mearga la scoala.
Totusi, dupa cum observa cercetatorii, astfel de copii si adolescenti pot interactiona si socializa cu membrii familiei, dar atunci cand este vorba despre persoane de varsta lor sau adulte, care nu le sunt familiare si nu fac parte efectiva din viata lor, se simt inconfortabil in prezenta lor si refuza sa vorbeasca. Semnele cele mai clare ale acestui fenomen se concretizeaza intr-un refuz universal de a raspunde intrebarilor adresate de profesori, la ore, si de a discuta cu alti copii.
Exista insa doua modalitati de abordare ale acestei probleme - sunt, in principal, metode utilizate in terapia adultilor, iar rezultatele lor spectaculoase ofera o mare speranta si pentru aplicarea lor in cazul copiilor. Una dintre ele presupune inceperea unui tratament medicamentos care sa ii ajute pe copii sa reduca sentimentele depresive si ingrijorarile care ii macina interior. O alta ii invata pe cei mici cum sa faca fata in mod eficient temerilor coplesitoare si anxietatii.
Primul lucru pe care trebuie sa il faci insa este sa observi comportamentul copilului tau, sa vezi daca simptomele sale se incadreaza in cele ale acestei afectiuni subdiagnosticate si apoi sa stabilesti impreuna cu medicul sau pediatru care este cea mai buna modalitate de a depasi aceasta afectiune. Oricare dintre solutii se impune, fii alaturi de micutul tau, discuta cu el in permanenta si arata-i ca se poate baza pe tine, orice s-ar intampla.