Te sperie camera copilului tau?

De aceea, incercam sa abordam astazi acest subiect al camerei adolescentului, ca spatiu personal, pe care el are tendinta sa-l organizeze asa cum vrea, cum simte, cum ii place. In afara de problema gustului, esteticului, unii parinti se ingrijoreaza cand vad anumite lucruri care le sunt complet necunoscute si pe care le considera semne de “anormalitate”.


Este varsta la care isi contruieste o noua generatie

Toate acestea sunt spatii in care adolescentul isi contruieste personalitatea sa si incearca sa se separe, sa se diferentieze in primul rand de familia sa, de parinti si de bunici. De aceea, adolescentii folosesc adesea cuvinte ca “babesc”, “demodat”, “invechit”, “de pe vremea bunicii”. Este varsta la care ei contruiesc o noua generatie si confuzia cu generatiile anterioare este resimtita ca un pericol, ca o pierdere a identitatii. Cativa ani mai tarziu, cand acest pericol al lipsei de identitate nu va mai fi resimtit, tinerii vor putea admira lucruri vechi, vor gasi amuzanta sau draguta palaria bunicii, sfesnicele de argint, cravatele de cand era tata tanar ...


Cele mai dese plangeri sunt legate de dezordinea din camera

Dezordinea ar fi cel mai sesizat lucru de care se plang parinti. Mama incearca adesea sa aranjaze hainele, cartile din camera adolescentului cand el nu este acasa si este mandra si incantata de ordinea si curatenia pe care le-a facut. Insa, odata venit acasa adolescentul in loc sa-i multumeasca asa cum si-ar dori ea, se supara, se enerveaza, ii interzce sa-i mai calce in camera, sa-i mai umble printre lucruri si in scurt timp in camera sa domneste din nou haosul.

Pe de o parte, ne putem gandi la tendinta de a face totul pe dos decat este indrumat si sfatuit sau decat ii cer parintii, ceea ce este caracteristic acestei perioade. Pe de alta parte, vedem o tendinta de a se separa, de a nu permite parintilor sa intre in spatiul sau, de a avea “secrete” care nu au in ele nimic de ascuns, dar despre care adolescentul spune cu tarie “sunt doar ale mele”, “nu vreau sa le vada”, “nu ii intereseaza ce am eu” etc.


Dezordinea, un semn de opozitie fata de generatile anterioare

Sigur ca parintii se simt incurcati, speriati, exclusi, se revolta, incearca sa-i interzica, devin curiosi, uneori se transforma in spioni pentru a descoperi ce are adolescentul si nu le permite accesul. Incercarile parintilor de a-l determina sa pastreze ordinea sau curatenia sunt adesea zadarnice si nu starnesc decat opozitie, refuz si dau nastere la conflicte care tind sa ocupe tot timpul petrecut impreuna de membrii familiei.

Asadar, dezordinea este un semn de individualitate, de opozitie fata de generatile anterioare, de afirmare a propriei vointe si puteri din partea adolescentului. Poate fi insa si un semn de suferinta sau o ocazie de a arata parintilor "un ceva" pe care nu-l poate exprima altfel.

Un alt aspect sunt picturile, culorile si modelele alese pentru a picta peretii. Negrul ii ingrjoreaza pe parintii, diferitele semne si simboluri, graffiti. Alteori posterele, pozele, diferite obiecte atarnate pe pereti sau chiar dorintele sau planurile adolescentilor. “As vrea o camera negru cu violet”, “Am sa-mi pun o colectie de arme pe perete” si alte fraze de acest gen sunt si ele de natura sa nasca ingrijorare. Multi parinti se tem de o tendinta depresiva si in multe cazuri au dreptate. Exista tendinte depresive in adolescenta: ele sunt fie depresii mai vechi care nu s-au manifestat pana atunci, fie tendinte depresive imposibil de exprimat altor membri ai familiei, fie cauzate de anumite dificultati din familie la care adolescentii sunt foarte sensibili.


Camera, un spatiu interior populat de dorinte si temeri

Putem considera camera nu doar un spatiu in care adolescentul traieste si isi tine lucrurile personale, ci ca pe un univers pe care il construieste, pe care il amenajeaza. El este adesea simtit ca un spatiu interior, populat de dorinte, temeri care nu au legatura cu realitatea. De aici si surpriza adultilor cand vad atatea obiecte diferite, ingramadite, fara o ordine, de felurite gusturi. Am putea uneori sa asemanam o astfel de camera cu un vis, in care lucruri aparent fara legatura sunt alaturate si in care nu exista o logica. Multi oameni spun despre vise ca sunt niste aberatii. La fel de aberanta pare dezordinea din camera adolescentului, hainele lui, gusturile lui, muzica pe care o asculta. Insa, ceea ce conteaza este cum simt membrii familiei aceste lucruri, daca le pot discuta sau ele devin un subiect de conflict intre parinti si adolescenti.

Te confrunti cu astfel de probleme? Asteptam parerile si sugestiile tale.