Cum se integreaza adolescentii intr-un grup?

Fiecare dintre noi face parte din mai multe grupuri, fie ca este vorba despre clasa in care suntem in copilarie, despre grupul de prieteni, de colegii de la serviciu, de oameni cu aceleasi pasiuni. Mereu, in grupuri ne punem, constient sau nu, intrebari despre ce ne aseamana si ce ne deosebeste de ceilati membri ai grupului.

Daca ne referim la adolescenti, acestia vor sa se incadreze in grupul lor, sa fie si sa se simta acceptati si in acelasi timp isi doresc sa fie deosebiti, speciali, diferiti pentru a atrage atentia, a seduce, a impresiona.

Aceste doua tendinte pun o problema dificila si anume cea a proportiei uneia fata de cealalta, a modului in care adolescentul reuseste sa le gestioneze fara a cadea intr-o extrema. Adica fara a deveni prea deosebit de ceilalti sau prea obisnuit. Mai degraba decat o infatisare, o manifestare, ne gandim la o stare pe care o simte. Asta pentru ca nu stim cum este un adolescent "obisnuit" si niciunul "deosebit", dar ei exprima adesea cu aceste cuvinte tot felul de stari.


Apartenenta adolescentului la grup

In privinta integrarii in grup si a tendintei de a fi ca ceilalti, avem cea mai la indemana discutia despre moda.

Fie ea vestimentara, legata de coafura, de muzica, de dans, de jocuri si de cate altele. In privinta modei, vorbim de o asemanare intre cei din grup sau chiar din aceeasi generatie. Exista o presiune din partea grupului de apartenenta pentru a fi la fel. Adesea orice abatere se pedepseste, de la mici rautati verbale sau tachinari pana la excluderea din grup. Si la varste mai mici decat adolescenta, aceasta presiune se face remarcata, copiii cerand jocuri si jucarii, filme sau carti la fel cu cele ale colegilor si prietenilor lor. Cine nu stie sa joace un joc de carti foarte popular in respectiva perioada, cine nu are macar cateva exemplare din figurinele sau masinutele la moda, dintre accesoriile pentru papusi este exclus din grupul de joaca, ironizat, nebagat in seama sau chiar considerat inferior.


Aici intervine si aportul parintilor intrucat pana la o varsta destul de inaintata ei decid ce sa cumpere copilului si cu ce il lasa sa se joace. Vedem situatii in care parintii considera ca desenele animate sunt daunatoare sau jucariile de acum sunt "o porcarie" si nu permit copiilor sa intre in contact cu ele. Asta face ca respectivii copii sa nu gaseasca lucruri comune cu partenerii lor de joaca pentru ca nu au aceleasi subiecte de discutie sau jucarii asemanatoare, nu le cunosc regulile, nu stiu despre ce este vorba in ele. Cum te poti juca cu un copil care nu stie jocul? Ori il inveti, jocul ori renunti la a te juca cu el.


Necesitatea de a se diferentia de ceilalti

Daca ne referim si la celalat aspect, cel al necesitatii de a ne diferentia de ceilalti, intalnim si aici tot soiul de manifestari, unele mai extravagante, altele mai subtile.
Adesea copiii de gradinita se lauda cu ce au spunand: "Uite ce am eu si tu n-ai!". Apoi ei incearca sa aiba ceva in plus, sa faca ceva ce altii nu pot, sa fie primii in ceva etc. Ne apropiem astfel de ceea ce numim concurenta, rivalitate, invidie, dorinta de stapanire, lacomie (a avea tot, a fi primul, a fi imposibil de egalat). In adolescenta, ii vedem pe cei cu coafuri sau haine extravagante, cautari aproape disperate ale unor stiluri extreme pentru a iesi din multime, pentru a fi deosebit.

Cautarea unui stil propriu, a ceva care sa te individualizeze, sa fie doar al tau, dar si respectarea acelor reguli si cerinte impuse de grup pentru ca apartenenta sa fie mentinuta – iata o problema care nu isi gaseste niciodata o completa rezolvare.
O intalnim atat la copii si adolescenti cat si la adultii care nu se simt bine in niciun serviciu, in niciun grup, cu niciun partener si de asemenea la cei care cauta continuu ceva deosebit, care sa le dea sentimental de unicitate, ajungand pana la conduite care le pun viata in pericol.