Voi intra direct in subiect si iti voi spune ca medicul ginecolog iti poate fi cel mai bun aliat pentru o viata sanatoasa. Am pentru tine cinci intrebari, la care trebuie sa raspunzi singura. Vei intelege imediat rostul acestora.
1. Cand ai fost ultima data la o consultatie la ginecolog, fara sa fi avut, in fapt, nici o problema de sanatate? Mai mult de un an?
2. Mergi la ginecolog fara nici un fel de retinere sau esti angoasata si stresata atat de consultatia in sine, cat si de eventualele analize suplimentare?
3. Mergi la ginecologul prietenei sau ai medicul tau de mai mult de trei ani?
4. Discuti fara retineri, adresezi intrebari, ceri sfaturi sau esti timorata?
5. In timpul sarcinii ai apelat la alt medic? (Daca ar fi sa ramai insarcinata, ai apela la alt medic?)
Le felicit pe cele care au fost la ginecolog fara sa aiba nici o suferinta, le admir pe cele care vorbesc liber cu medicul lor si le invidiez pe cele dintre voi care se duc, fara retineri, la consultatia ginecologica.
Femeile intre 30 si 50 de ani din Romania merg de 0,5 ori pe an la medicul ginecolog, fata de femeile de aceeasi varsta din Europa de Vest, care merg de 3,5 ori pe an...
Motivele acestei dramatice diferente se vad in faptul ca romancele mor de cancere in sfera genitala, mai ales de col uterin, de doua ori mai multe decat europencele, sunt dependente de calendar, ca unica masura anticonceptionala, depisteaza in faze nevindecabile cancerul de san, si trista enumerare poate continua.Este, fara indoiala, vina noastra, pentru ca uitam ca preventia este cel mai usor tratament, dar este si vina medicilor ginecologi, a relatiilor neprotocolare, reci, bazate doar pe un interes imediat, de cele mai multe ori financiar. Departe de mine intentia de a face o vina colectiva medicilor ginecologi.
Parerea mea este ca regulile economiei de piata trebuie aplicate si aici. Trebuie sa stim ce sa cerem, sa stim cum trebuie sa fim tratate intr-un cabinet ginecologic, de la actul medical in sine, la respect, la ce putem discuta cu medicul nostru, ce trebuie sa ne spuna si sa ne intrebe.
Iar daca aceste conditii de baza nu sunt intrunite, cum spuneam, ca in economia de piata, cautam alt medic!
Domnul Perfectiune!
Tanar, sexy, plin de umor, dispus oricand sa faca curte pacientei? Glumesc!
Revenind la tonul serios, prima intrebare ar fi: femeie sau barbat? Evident, femeie daca faci parte din categoria celor extrem de pudice, dar, asta este realitatea, barbatii raman totusi cei mai buni.
Nu spun ca nu exista medici ginecologi extraordinari, femei. Din fericire exista, dar in numar mult mai mic. Marea majoritate sunt barbati.Perfectiunea unui medic ginecolog vine si din tipul de relatie pe care o stabilesti cu el. Tu, ca pacient, trebuie sa stii ca nu ai nici un motiv de jena, ca apelezi la serviciile lui, contra-cost (ceea ce iti poate oferi un plus de confort psihic), sau beneficiind de asistenta platita din asigurarile tale sociale, pentru ca rolul sau este acela de a te ajuta pe tine.
Inainte de a trece la consultatia efectiva, trebuie stabilita o cale de legatura intre pacient si medic. Harul lui trebuie sa te ajute sa te simti in largul tau, sa-i oferi raspunsuri clare la intrebari care tin de trecutul tau medical, la eventualele probleme care te aduc in cabinet. Regulile spun ca acest dialog pacient-medic se poate face intre patru ochi, dar este admis sa asiste si o asistenta, care nu va interveni in nici un fel in discutie.
Controlul medical
Tuseul vaginal trebuie sa se consume obligatoriu in prezenta asistentei. Medicul nu are voie sa te atinga decat cu manusi, nu are voie sa-ti atinga picioarele, coapsele, nu are voie sa faca nici un fel de comentarii cu privire la aspectul tau fizic.
Trebuie sa-ti spuna, concomitent cu pasii consultatiei, care sunt observatiile si sa te lase sa-i dai orice explicatii crezi ca sunt necesare, sa raspunda la orice intrebari gasesti de cuviinta sa-i adresezi, evident, legat de aspecte medicale. Un control dupa cum scrie la carte trebuie sa includa si un examen al sanilor.
Daca medicul iti creeaza o senzatie de confort, daca gaseste echilibrul intre a te trata, in acelasi timp, si ca pe o femeie, si ca pe un obiect, daca iti intelege stanjeneala si te ajuta sa treci peste ea, doar din priviri, daca reuseste sa raspunda la intrebari nerostite sau sa abordeze, cu naturalete, subiecte pe care nici moarta nu ai indrazni sa le deschizi, pastreaza-l, pentru ca l-ai gasit pe domnul Perfectiune!
Ar fi indicat sa mergi la controale periodice, fara sa fi impinsa de la spate de o problema. Ideal este o vizita la sase luni, de la 30 de ani si pana dupa menopauza. O data pe an sunt recomandate o serie de analize specifice pentru depistarea unor posibile afectiuni de natura canceroasa.
Impreuna cu medicul stabilesti cea mai buna metoda contraceptiva - pilule, sterilet. Mergi la controlul ginecologic oricand ai o problema sau cand simti ca se intampla ceva anormal cu tine.
Tot la medic apelezi in cazul in care ai nevoie de contraceptia de urgenta.Poti adresa medicului tau intrebari despre problemele legate de viata ta sexuala, despre cum te poti pregati pentru a deveni mama, despre riscurile bolilor cu transmitere sexuala.
Relatia cu medicul ginecolog trebuie sa fie una bazata pe incredere si respect - increderea ta in el si respectul lui fata de tine. Acestea sunt cele doua principii de baza. Daca la acesta se adauga un calitatile profesionale ale medicului tau atunci te poti declara fericita.
Pe de alta parte, esti libera sa cauti - si chiar este de preferat sa o faci - a doua opinie, parerea unui alt profesionist, oricand simti ca este cazul. Si, inainte de orice, gandeste-te ca tu esti cea care platesti si ca, din fericire, traim intr-o economie de piata!