Atunci când neprevăzutul își face loc în viața sexuală, situația poate scăpa de sub control. Un studiu publicat cu numai câteva luni în urmă (realizat de compania globală de cercetare Millward Brown cu sprijinul Gedeon-Richter Plc.) ne arată că majoritatea femeilor din România preferă metodele contraceptive riscante (metoda calendarului, coitus interruptus).
Acestea le aduc, de multe ori, în fața unei sarcini nedorite și în foarte multe cazuri, la avort. Campania ”Planifică Neprevăzutul!” a fost lansată de Societatea de Educație Contraceptivă și Sexuală (SECS) pentru a informa și educa publicul cu privire la cele mai eficiente metode de contracepție și la contracepția de urgență, ca soluție în cazul unui contact sexual neprotejat. Una dintre ele este pilula de a doua zi.
Dr. Mirela Popa, medic primar obstetrică-ginecologie, răspunde zilnic întrebărilor primite pe e-mail la adresa http://www.planificaneprevazutul.ro/intreaba-medicul/
1. Cum previne pastila de a doua zi o sarcină nedorită?
Dr. Mirela Popa: Contracepția de urgență sau pilula de a doua zi este metoda contraceptivă pe care o putem folosi după un contact sexual neprotejat sau după eșecul unei alte metode folosite. De exemplu, dacă prezervativul s-a rupt sau a alunecat în timpul actului sexual sau femeia a uitat să ia una sau mai multe pilule zilnice sau nu le-a luat la ora potrivită, putem vorbi despre riscul apariției unei sarcini. În aceste situații, femeia are la dispoziție maximum 72 de ore pentru a utiliza cu succes pilula de a doua zi. Aceasta conține levonorgestrel, un hormon care se regăsește și în componența pilulelor regulate, însa în doze diferite. Contracepția de urgență acționează prin întârzierea sau prevenirea ovulației, evitând astfel instalarea unei sarcini. Este foarte important de reținut faptul că, odată depășit termenul de 72 de ore, pilula nu mai este eficientă în a preveni formarea sarcinii. De asemenea, la fel de important de știut este faptul că pilula de a doua zi nu are niciun efect asupra unei sarcini deja formate și nici nu afectează în vreun fel fătul.
2. Ce riscuri poate avea asupra sănătăţii pilula de a doua zi?
Dr. Mirela Popa: Pilula de a doua zi poate determina efecte precum senzații de greață sau amețeală, vărsături, dureri de burtă sau de cap, însă acestea sunt de scurtă durată și dispar relativ rapid după administrare. De asemenea, administrarea contracepției de urgență poate duce la întârzierea sau apariția cu circa 10 zile a următoarei menstruații. Altfel, pilula nu este dăunătoare pentru organism, doza este metabolizată rapid, iar administrată corect, duce la îndeplinirea scopului cu care este utilizată.
3. De câte ori poate fi folosită într-un an pastila de a doua zi?
Dr. Mirela Popa: Pilula de a doua zi poate fi folosită ori de câte ori este nevoie, inclusiv în cadrul aceluiași ciclu menstrual. Ceea ce trebuie să înțeleagă utilizatoarele este însă faptul că acest tip de contracepție este destinat folosirii în cazuri de urgență și că, pentru un efect contraceptiv de lungă durată, există metode mult mai avantajoase (de exemplu, pilulele regulate). Așa cum spuneam, după administrarea pilulei de a doua zi, este posibil ca următoarea menstruație să apară cu până la 10 zile mai devreme sau mai târziu decât în mod obișnuit. Astfel, principalul inconvenient al utilizării frecvente este disconfortul provocat de dereglarea ciclului menstrual și greutatea anticipării menstruației următoare. Această informație privind limitarea folosirii metodei pe parcursul unui an face parte din așa-numitele „mituri” referitoare la pilula de a doua zi. Campania „Planifică neprevăzutul!” a fost lansată tocmai pentru a clarifica astfel de neclarități și a informa corect cu privire la contracepția urgență. Mai multe informații gasiți și pe platforma campaniei www.planificaneprevazutul.ro
Dr. Mirela Popa, medic primar obstetrică-ginecologie
4. Cui nu îi este recomandată pastila de a doua zi?
Dr. Mirela Popa: Pastila de a doua zi nu este recomandată fetelor cu vârsta mai mică de 16 ani, persoanelor alergice la levonorgestrel sau orice alt ingredient (a se verifica prospectul!) și femeilor deja însărcinate. Așa cum am mai spus, contracepția de urgență nu are niciun efect asupra unei sarcini deja existente.
5. Care este rata de eficiență în prevenirea sarcinii pentru pilula de a doua zi?
Dr. Mirela Popa: Eficiența pilulei de a doua zi depinde de doi factori la fel de importanți: momentul în care este administrată și utilizarea corectă. Astfel, luată în primele 24 de ore după contactul sexual neprotejat, pilula are succes în proporție de 95%, iar eficiența sa ajunge la 58% în intervalul 49-72 ore de la „accident”. Corectitudinea administrării se referă la interacțiunea cu anumite medicamente (a se consulta prospectul!) sau cu anumite alimente (ceaiul de sunătoare și sucul de grepfrut scad eficiența metodei). De asemenea, dacă apar vărsături în primele ore de la administrare, este necesară utilizarea unei noi pilule, întrucât este foarte posibil ca organismul să nu fi avut timpul necesar pentru a asimila prima pilulă.
6. În cât timp de la contactul sexual poate fi luată pentru a fi eficientă?
Dr. Mirela Popa: Cât mai repede! Deși este numită „pilula de a doua zi”, iar eficiența sa acoperă până la 72 de ore după contactul sexual neprotejat, cu cât este luată mai rapid, cu atât șansele de a evita o sarcină nedorită sunt mai mari.
Comentarii (3)
pana la ce varsta se poate administra ?
Salut, pastila de a doua zi am luat-o pe data de 12 octombrie in a treia zi dupa relatia neprotejata, fapt care a ejaculat inauntru. Azi este deja a 14 zi care nu mi sa inceput menstra, adica scurgerile care trebuiau sa-mi vina maxim dupa 4 sau 5 zile de la administrarea pastilei. Spuneti-mi va rog este posibil sa fiu insarcinata? Pur si simplu am facut cam vreo 4 teste si toate au esit negativ. Astept un raspuns. Multumesc anticipat!
Am luat pilula pe 30 noiembrie si mi-a venit menstruatia pe 6 decembrieca efect advers, desi trebuia sa imi vina in mod normal pe 22 decembrie. Am o saptamana de cand imi curge incontinuu si cu cheaguri de sange. Ce ma sfatuiti sa fac? sa mai astept poate se opreste? Ma dor si sanii de atunci
Posteaza comentariu