Care sunt simptomele herpesului genital?

Herpesul genital este o infectie cauzata de virusul herpes simplex - VHS. Exista doua tipuri de VHS si ambele pot cauza herpesul genital (cel mai frecvent fiind VHS 2).

Cei mai multi contacteaza herpesul genital prin contactul sexual cu o persoana ce are HVS activ. Cand este activ, virusul produce leziuni vizibile in zona genitala. De regula, simptomele prin care se manifesta aceasta afectiune pot sa varieze de la o persoana la alta. Astfel, foarte multe persoane se pot confrunta cu lipsa unor simptome care sa le dea de banuit, in vreme ce altele dezvolta simptome severe.

Dar, atunci cand apar simptomele acestea se manifesta prin aparitia unor leziuni sub forma de "basicute" legate "in buchet" in zona genitala sau anala care se sparg si se vindeca in cateva saptamani.




Mare atentie la simptomele initiale!

In cele mai multe cazuri, atunci cand o persoana este infectata pentru prima data cu herpes genital simptomele se dezvolta in primele 2 saptamani de la contactarea infectiei. Dar pana atunci, iata care sunt principalele semne la care trebuie sa ai grija:

  • febra si simptome asemanatoare cazurilor de gripa;
  • mancarimi, arsuri si disconfort in zona genitala;
  • secretii vaginale anormale la femei;
  • noduli limfatici sensibili si inflamati;
  • senzatie de presiune in zona abdominala.

Asadar, tine minte ca primele semne apar de obicei cu cateva zile inainte ca leziunile de la nivelul pielii sa se dezvolte.
Aceste leziuni se pot extinde la nivelul vaginului si al colului uterin (la femei) si in tractul urinar (la barbati) si se pot completa cu stari precum:

  • febra;
  • noduli limfatici inflamati;
  • mancarimi si dureri in zona genitala;
  • scurgeri vaginale anormale;
  • dureri musculare;
  • dureri si arsuri in timpul urinarii.

Problema principala in cazul acestei afectiuni este tocmai imposibilitatea de a scapa de ea. Vindecabil este, insa odata contactat nu mai scapi de herpesul genital.
Dupa incheierea perioadei active, virusul traverseaza nervii spinali si ramane pentru o vreme latent la nivelul ganglionilor senzitivi, de unde este reactivat. Specialistii au constatat ca in frecventa recidivelor exista o tendinta de descrestere de-a lungul anilor, insa exista si persoane care continua sa se confrunte cu mai multe episoade recurente in fiecare an care pot sa apara in situatii de stres emotional sau fizic sau in orice situatie care scade imunitatea.

Alte articole utile:
Boli cu transmitere sexuala
Herpesul genital