Alimentatia si miscarea previn disfunctia erectila

Disfunctia erectila este una dintre cele mai frecvente probleme de natura sexuala, care afecteaza 61% dintre barbatii cu varste cuprinse intre 35 si 60 de ani. In ciuda numarului mare de barbati afectati, o mica parte dintre acestia recunosc ca au o problema si cer ajutor specializat.
Cunoscuta si sub numele de impotenta sexuala, disfunctia erectila (DE)reprezinta incapacitatea de a obtine si mentine o erectie necesara pentru a finaliza actul sexual.


Cine este predispus la DE?

Desi aceasta afectiune poate aparea la orice varsta, studiile arata ca numarul de barbati care sufera de o disfunctie erectila creste odata cu varsta. Afectiunea este mai prezenta in randul barbatilor cu varsta peste 50 de ani (22% fata de 10% in cazul barbatilor cu varsta pana in 35 de ani). "1 din 4 barbati cu varsta peste 35 de ani sufera de disfunctie sexuala, iar in cazul celor cu varsta peste 50 de ani, procentul creste," declara dr. Catalin Belinski, medic specialist urolog.


Alimentatie, miscare, echilibru: factori importanti in profilaxia DE

Disfunctia sexuala poate fi provocata de o serie de factori care pot fi de origine psihologica (anxietate, depresii, stres, probleme de cuplu) si fizica. Deseori este provocata de ambele tipuri de factori. Consumul de alcool, fumatul excesiv si un stil de viata sedentar contribuie, de asemenea, la aparitia disfunctiei erectile. "Cauzele tin si de stilul de viata, de obiceiuri precum fumatul, consumul de alcool sau lipsa sportului," adauga dr. Belinski. La tineri, disfunctia erectila apare, cel mai probabil, din cauze psihologice, dr. Belinski amintind ca in cazul disfunctiei sexuale, consultul psihologic este foarte important.

Specialistii recomanda acordarea unei atentii speciale alimentatiei si stilului de viata pentru prevenirea si tratarea acestei probleme.


Afectiuni care favorizeaza aparitia DE

Exista insa si un numar de afectiuni care favorizeaza aparitia acestei afectiuni: diabetul zaharat, valorile ridicate ale colesterolului, ateroscleroza, hipertensiunea arteriala, bolile neurologice, dar si o serie de interventii chirurgicale. Printre interventiile chirurgicale cu grad de risc din acest punct de vedere se numara: cele pentru cancer prostatic, interventiile la nivelul rectului sau interventiile neurochirurgicale la nivelul coloanei vertebrale lombare. Radioterapia in cancerul prostatic poate, de asemenea, cauza disfunctie erectila.


Diagnostic si tratament

Ca in cazul oricarei afectiuni este important ca DE sa fie depistata din timp pentru a fi tratata. Pentru stabilirea unui diagnostic este necesara efectuarea unui examen fiziologic complet, dar si realizarea unui istoric medical complet care sa includa informatii despre viata sexuala a pacientului.

Pe langa schimbarea stilului de viata, pacientii mai pot apela si la o serie de medicamente, care pot aduce imbunatatiri semnificative vietii sexuale. Tratamentele nou aparute pe piata, pot avea efect chiar si pana la 36 de ore.

"Un rol important in tratarea disfunctiei sexuale il au psihologii," aminteste dr. Belinski, iar din acest motiv este recomandat ca tratamentul sa fie insotit de terapii complementare (consiliere psihologica, terapie de cuplu).
 

Comentarii (2)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Marius pe 6 Dec 2010, 10:32
    aparitia DE

    vreau un tratament contra DE . Va Multumesc

    0
    1

  • jichici lina pe 1 Iul 2009, 16:52

    da, mi-a placut

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod