Pe lângă întârzierea menstruaţiei, o femeie poate să experimenteze şi alte simptome care uneori pot să anunţe o sarcină. Află care sunt cele mai frecvente semne care trebuie să te determine să faci un test de sarcină sau să mergi la ginecolog!
1. Semne că eşti însărcinată: Mi-a întârziat menstruaţia
Cel mai cunoscut semnal de care eşti conştientă ce înseamnă atunci când ai o menstruaţie regulată şi te duce imediat cu gândul la o eventuală sarcină. Dar trebuie să ştii că pot să apară scurte sângerări (şi ) chiar dacă ai rămas însărcinată în primele 6-12 zile după concepere, deoarece este momentul în care ovulul fertilizat se ataşează de peretele uterin.
Alte cauze: întârzierea menstruaţiei nu înseamnă neapărat că ai rămas însărcinată, deoarece mai există şi alte motive care explică absenţa ei, cum ar fi schimbările bruşte de greutate, oboseala, problemele hormonale, tensiunea, stresul, încetarea tratamentului cu anticoncepţionale.
2. Am sânii umflaţi, sensibili şi mă dor
Sunt simptome adesea asociate cu perioada de început a unei sarcini, însă ele pot să apară abia la 1-2 săptămâni după momentul conceperii.
Alte cauze: trebuie să-ţi vină ciclul, dezechilibru hormonal, anticoncepţionale, sindromul premenstrual. Dacă testul de sarcină este negativ, poţi să consulţi un ginecolog pentru o palpare a sânilor. Nu strică niciodată, plus că este recomandat să faci examinări anuale ale sânilor (palpare si ecografie sub 40 de ani, iar peste această vârstă se recomandă mamografia).
3. Sunt balonată şi am crampe abdominale
În primele săptămâni de sarcină poţi să te confrunţi cu senzaţii mai frecvente de balonare şi crampe andominale, similare celor pe care le experimentezi înainte sau în timpul menstruaţiei.
Alte cauze: probleme digestive sau ginecologice. Dacă testul de sarcină e negativ, nu ezita să te prezinţi la un consult pentru a depista cauza acestor simptome.
4. Semne că eşti însărcinată: Mi-e greaţă dimineaţa
Acestea pot să apară la 2 - 8 săptămâni de la concepere. Unele femei se confruntă cu aceste greţuri pe aproape toată perioada sarcinii, în timp ce altele nu prezintă deloc acest simptom.
Alte cauze: toxiinfecţii alimentare, stres sau alte afecţiuni ale stomacului care pot provoca greaţa.
5. Mi-e poftă de ceva ...
Poftele culinare pot să însoţească unele femei pe toată perioadă sarcinii. Dar există şi cazuri în care aceste pofte nu se manifestă mai intens decât în perioada când nu exista sarcina.
Alte cauze: poţi să fii doar o mică pofticioasă sau să ai perioade în care pur şi simplu mănânci mai mult.
6. Sunt în permanenţă obosită şi lipsită de energie
Specialiştii susţin că multe femei pot să se simtă foarte obosite şi lipsite de energie în primele săptămâni după concepere şi pun acest simptom pe seama nivelului ridicat de progesteron.
Alte cauze: oboseala poate să apară din foarte multe alte motive, cum ar fi o suprasolicitare a organismului, depresie, efort fizic intens, răceală/gripă sau alte afecţiuni serioase.
7. Semne că eşti însărcinată: Simt nevoia de a urina foarte des
Poţi să simţi nevoia de a urina frecvent, în special în timpul nopţii. Specialiştii susţin că ar fi vorba despre un hormon (gonadotropina corionica umană) secretat la începutul sarcinii şi care stimulează urinarea frecventă.
Alte cauze: infecţia urinară, diabetul, consum ridicat de lichide seara.