Umflături la nivelul sânilor
Poate fi dificil de recunoscut din prima clipă ce reprezintă orice nodul sau umflătură care apare la nivelul sânilor. Deși sunt un simptom îngrijorător care nu ar trebui trecut cu vederea, numai 10% dintre femeile care descoperă o umflătură la nivelul sânilor au cancer. De obicei este vorba despre aglomerari de țesut, numite fibroadenoame, sau alte formațiuni benigne precum un chist sau lipom de grăsime. Dar este important să te prezinți imediat la medic dacă descoperi o astfel de denivelare la nivelul sânilor. Cele mai comune sunt chisturile care apar și dispar în funcție de ciclul menstrual. Medicul îți va recomanda ecografie mamară sau mamografie pentru un diagnostic exact.O unflătură cauzată de cancerul mamar se simte dură la atingere și nu se mișcă cu ușurință sub piele atunci când este atinsă. De asemenea, în acest caz pot apărea noduli limfatici la subraț sau schimbarea culorii pielii sânului sau a mamelonului. Este important de reținut că nodurile și umflăturile nu sunt singurele simptome ale cancerului de sân, de aceea ar trebui să mergi la medic dacă apare orice modificare a sânilor.
Sângerări anormale
Sunt numeroși factori care afectează ciclul menstrual, de la fluctuațiile de greutate, sportul sau stresul. Cele mai multe femei se confruntă de-a lungul vieții cu dereglări ale menstruației. De obicei se reglează de la sine și nu este necesar tratament, dar dacă ciclul tău continuă să fie neregulat, abundent sau durează mai mult decât în mod obișnuit, este necesar să te prezinți la medicul ginecolog.De asemenea, dacă te confrunți cu sângerări după contactul sexual sau între menstruații, trebuie să mergi la medic pentru că ar putea fi simptomul unor afecțiuni la nivelul colului uterin, uterului sau ovarelor. Dacă te afli la menopauză și te confrunți cu sângerări vaginale, trebuie să te prezinți imediat la medic pentru că este o sângerare anormală care poate fi simptomul cancerului uterin.
Balonare
În ceea ce privește cancerul ovarian, semnele și simptomele sunt vagi, iar balonarea, unul dintre semnele principale, este adesea trecută cu vederea sau confundată cu efectele sindromului premenstrual. Dacă te-ai confruntat cu senzația de balonare în majoritatea zilelor într-o perioadă de trei săptămâni, ar trebui să mergi la medicul ginecolog. Acesta te-ar putea întreba de simptomele asociate, precum durerea pelvină, senzația de sațietate, pierderea apetitului sau scăderea în greutate. Îți va recomanda analize de sânge, ecografie transvaginală sau alte investigații.Scurgeri vaginale anormale
Scurgerile vaginale sunt normale, având rolul de a menține mucoasa vaginală hidratată și de a preveni apariția infecțiilor. Ar trebui să fie incoloră sau albă și nu trebuie să aibă miros neplăcut. Vâscozitatea depinde de faza ciclului în care te afli. Dar dacă se schimbă și începe să aibă o altă culoare sau un miros neplăcut, ar putea fi semnul unei probleme de sănătate.Printre cauze se numără infecțiile bacteriene precum candidoza, care pot fi tratate cu medicamente eliberate fără rețetă. De asemenea, ar putea indica prezența unor afecțiuni mai grave precum boli cu transmitere sexuală așa cum sunt chlamydia, gonoreea, herpesul sau tricomoniaza. Dacă nu sunt tratate, aceste infecții pot duce la apariția bolii inflamatorii pelvine, o problemă care poate cauza infertilitate.
În cazul în care nu se confirmă o infecție, medicul îți poate recomanda investigații suplimentare pentru că există riscul ca scurgerile anormale să fie un simptom al cancerului cervical sau uterin.
Posteaza comentariu