7 alimente recomandate dacă suferi de reflux gastroesofagian

Persoanele care au arsuri la stomac şi suferă de boala de reflux gastroesofagian trebuie să fie foarte atente la ceea ce mănâncă. Ce alimente sunt recomandate?
Boala de reflux gastroesofagian cauzează acele arsuri îngrozitoare pe care le resimţi în capul pieptului. Acest lucru se întâmplă pentru că sucurile acide din stomac urcă în esofag, tubul care leagă gâtul de stomac. În timpul procesului de digestie, sfincterul esofagian inferior (zona care leagă esofagul de stomac) este relaxat pentru a permite alimentelor ingerate să treacă din esofag în stomac, după care se contractă la loc, explică celebrul Dr. Oz în emisiunea sa "The Dr.
Oz Show". În stomac, hrana întâlneşte sucurile gastrice acide şi enzimele care sunt necesare pentru digestie, însă în unele cazuri sfincterul esofagian inferior nu se închide la loc şi permite urcarea sucurilor acide din stomac in esofag. Atunci apar acele arsuri extrem de supărătoare.

Putem să vorbim despre o boala de reflux gastrointestinal atunci când arsurile la stomac intense apar de cel puţin două ori în fiecare săptămână, spune Dr. Oz. Dacă ai constatat că ai arsuri stomacale dese este recomandat să mergi la un consult gastroenterologic pentru a depista cauza si a urma un tratament adecvat.


În cazul în care nu tratezi boala de reflux gastroesofagian trebuie să ştii că acidul care iese constant din stomac în esofag poate să cauzeze leziuni pe esofag care degenerează în timp în gastrită şi ulcer.

Ca să eviţi aceste probleme, iată care sunt alimentele recomandate dacă suferi de reflux gastroesofagian:


1. Legumele

Sunt în mod natural sărace în grăsimi şi zaharuri, de aceea sunt cele mai recomandate alimente pentru a împiedica apariţia arsurilor. Poţi să consumi oricând fasole verde, broccoli, sparanghel, conopidă, cartofi, castraveţi şi cât mai multe verdeţuri.


2. Fulgii de ovăz

Constituie una dintre cele mai bune opţiuni pentru micul dejun, deoarece fulgii de ovăz au un conţinut ridicat de fibre şi au capacitatea de a absorbi acidul în exces care se formează în stomac, calmând astfel simptomele bolii. O altă opţiune foarte bune ar fi orezul integral.



3. Ghimbirul

Are proprietăţi antiinflamatorii şi este unul dintre cele mai bune tratamente naturale pentru arsuri şi orice probleme gastrointestinale. Poţi să-l foloseşti pentru a prepara smoothie-uri, supe cremă, tocăniţe cu curry sau pentru a face ceai.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod