Abilitatea ecografiei de a detecta noduli tioridieni mici, nepalpabili, nu este depasita de niciuna din celelalte explorari imagistice, cum sunt elastografia sau ultrasonografia.
Ecografia poate vizualiza noduli solizi si noduli chistici de dimensiuni foarte mici. La examenele clinice de rutina 4 - 7% din pacientii asimptomatici au noduli tiroidieni palpabili. Ecografia depisteaza in populatia generala noduli cu o frecventa mare (40%), iar cu o tehnica avansata si o buna practica acest procent poate creste semnificativ.
Sunt frecvent intalniti
Intr-un studiu autopsic, 49% din pacientii cu tiroida clinic normala prezentau unul sau mai multi noduli tiroidieni vizibili macroscopic. In aceleasi studii prevalenta cancerelor tiroidiene oculte a fost mica, intre 2 - 4%, drept care se ridica intrebarea ce trebuie facut in fata unui nodul tiroidian descoperit intamplator, stiut fiind ca majoritatea acestor noduli sunt benigni.
Obiectivul general este de a evita o evaluare extensiva si costisitoare fara a fi pierdute acele cateva cazuri de neoplasme tiroidiene semnificative clinic. Majoritatea sunt benigni, iar cancerul tiroidian semnificativ clinic este rar - 5/100000; majoritatea cancerelor sunt papilare, care in mod tipic au un risc scazut. Detectarea unor cancere papilare mici (sub 1cm) probabil ca nu determina ameliorarea prognosticului, majoritatea carcinoamelor papilare cresc lent si raman eminamente curabile pana cand devin clinic manifeste si au dimensiuni de 1 - 1,5 cm.
Mortalitatea prin cancer tiroidian este in scadere
De aceea, se considera a nu fi oportuna abordarea agresiva a nodulilor descoperiti intamplator la examenul ecografic al tiroidei. Daca nodulul descoperit intamplator este mic (sub 1 cm) si chistic sau in cea mai mare parte chistic cu detritus, atunci este foarte probabil ca este necesara monitorizarea ecografica a evolutiei lui.
Nu este clara importanta nodulilor nepalpabili detectati ecografic la explorarile arterei carotide sau pentru afectiuni neurologice. Acesti noduli sunt frecventi, majoritatea sunt benigni si sunt de regula considerati ca fiind neimportanti. Totusi, nodulii mici pot rareori sa fie manifesti clinic. O serie de "incidentaloame" ar putea fi cancere astfel incat se impune ca aceste leziuni sa nu fie tratate superficial; asocierea cu factori de risc in urma unei anamneze riguroase (cum ar fi istoricul de iradiere cervicala in tinerete) recomanda RTE si CEUS.
La noi, folosirea tehnicilor combinate RTE si CEUS este la inceput
Primul caz astfel evaluat a fost in 22.09.2009, cu ocazia unor testari experimentale. Selectarea cazului: nodul solitar de dimensiuni mari, indrumat initial spre tratament chirurgical.
Fiecare nodul trebuie sa fie examinat individual
Examenele histologice efectuate la jumatate din nodulii identificati clinic ca fiind solitari s-au dovedit a fi noduli dominanti intr-o gusa multinodulara. Un alt studiu a observat ca 33% din pacientii operati pentru cancer papilar prezentau in acelasi timp in tiroida si noduli benigni. De aceea, multinodularitatea nu inseamna neaparat leziune benigna. Fiecare nodul trebuie sa fie examinat in parte si analizate caracteristicile sale ecografice.
Material realizat de As.univ. Dr. Adrian Comanici, medic specialist endocrinolog la Spitalul Clinic CF 2 si Clinica Polisano din Capitala.