Te-ai întrebat vreodată ce conţin ţigările pe care le fumezi zi de zi? La fel cum produsele alimentare sunt pline de aditivi, să nu crezi că ţigările au scăpat de acest lucru şi că au doar tutun!
"O problemă majoră a ţigărilor este că ele conţin sute de alte ingrediente, nu numai cele naturale din planta de tutun. Ceea ce complică acest lucru şi mai mult este că respectivele chimicale, atunci când ard, formează alte chimicale care au şi ele efecte nocive asupra sănătăţii", declarat doctorul Luz Claudio pentru publicaţia Medical Daily.
Din ce sunt făcute ţigările
Potrivit cercetărilor sunt aproximativ 600 de ingrediente într-o ţigară, la care se adaugă alte 7000 de substanţe chimice care se degajă după aprinderea ei. Dintre acestea, trebuie să ştii că cel puţin 69 s-au dovedit a avea efect cancerigen şi multe sunt extrem de otrăvitoare, avertizează Asociaţia Americană a Plămânilor.
Iată cu ce îţi otrăveşti organismul şi ce ingrediente se găsesc de obicei într-o ţigară, potrivit informaţiilor oferite de Asociaţia Americană a Plămânilor.
Infografic Medical Daily
Iată câteva dintre ingredientele ţigărilor
1. Acetonă - se găseşte şi în soluţia pentru îndepărtarea ojei.
2.Acid acetic - folosit şi în vopseaua pentru păr.
3.Amoniac
4.Arsenic - o cunoscută otravă care ucide rozătoarele
5.Benzen - utilizat în industria coloranţilor şi la fabricarea cauciucului sintetic. A fost asociat cu leucemia.
6. Butan - combustibil uşor
7. Cadmiu - un metal utilizat la producţia bateriilor. Este toxic şi a fost asociat cu cancerul la plămâni şi prostată.
8. Monoxid de carbon - un gaz otrăvitor fără gust, fără miros, adesea fatal.
9. Formaldehidă - utilizată pentru conservarea ţesuturilor moarte, în laborator. A fost asociată cu cancerul la plămâni.
10.
11. Toluen - folosit pentru fabricarea vopselelor.
12. Naftalina - folosită la fabricarea vopselurilor, iar, în gospodării, la îndepărtarea moliilor.
13. Hexamina - întrebuinţată la aprinderea grătarului
14. Cianură - o otravă cu efect letal rapid.
15. DDT - insecticid
16.Poloniu - un element radioactiv care cauzează cancer
17.Plumb - este otrăvitor în cantităţi mari.
În plus, în tutun se găsesc şi alte numeroase substanţe: de la zahăr invertit, glicerină, etanol, acid citric, la miere, cacao, sirop de porumb sau extract de prune. Şi lista cu ingrediente nu se termină aici, ci se mai includ aditivi şi coloranţi care îmbunătăţesc aroma.
O listă completă a ingredientelor o găseşti publicată AICI şi a fost făcută publică de BBC.
Şi pe site-ul www.quitsmokingsupport.com se găseşte o listă cu 599 de ingrediente care se regăsesc într-o ţigară.
Ce schimbări se produc în corp după ce renunţi la fumat?
După 20 de minute de la ultima ţigară
Funcţiile inimii revin la normal după ce au trecut 20 de minute de la ultima ţigară. Circulaţia sanguină se îmbunătăţeşte şi creşte sensibilitatea resimţită la nivelul degetelor de la mâini şi picioare.După 12 ore de la ultima ţigară
Nivelul monoxidului de carbon scade şi creşte nivelul de oxigen în corp. Acest lucru favorizează o detoxifiere a sângelui, astfel încât compoziţia lui revine la normal.Între 2 săptămâni şi 3 luni de la ultima ţigară
Riscul de infarct scade semnificativ, iar simptomele de sevraj dispar. Circulaţia sângelui este tot mai bună, iar plămânii funcţionează din ce în ce mai bine.Între 1-9 luni după ultima ţigară
Tusea persistenţă şi respiraţia şuierătoare dispar încet, pe măsură ce plămânii scapă de substanţele nocive acumulate prin fumat.După un an de la ultima ţigară
Nevoia de a fuma dispare, iar pielea începe să capete strălucire şi să fie elastică. Riscul de boli de inimă este redus cu 50%.După 5 ani de la ultima ţigară
Circulaţia sângelui revine la normal, iar riscul de accident vascular cerebral este la fel de diminuat precum cel a nefumătorilor. De asemenea, sistemul nervos şi cel imunitar încep să funcţioneze tot mai bine.După 10 ani de la ultima ţigară
Riscul de cancer la plămîni este de două ori mai mic decât al unui fumător înrăit. De asemnenea, şi riscul de cancer la gură, gât, esofag, rinichi şi pancreas este mult mai redus.După 15 ani de la ultima ţigară
Riscul de boli cardiovasculare şi de cancer este acum exact acelaşi cu al unui nefumător.