Boală apare de obicei la adulţi tineri, însă este întâlnită ocazional şi la copii. Se evidenţiază o incidenţă sezonieră, cu cele mai multe cazuri apărând primăvară şi vară.
Cea mai acceptată cauza a acestui sindrom este parvovirusul B19 (peste 50% din cazuri), însă se pare că sunt implicate şi alte virusuri: virusul citomegalic, virusul hepatic B, virusul coxsackie, virusul Epstein-Barr, virusul rubeolic şi virusurile herpetice 6 şi 7. Transmisiunea se face în general pe cale aeriană. Virusul este cantonat în secreţiile nazale şi orale în perioadele de viremie, aşa încât de multe ori pacienţii pot transmite infecţia chiar înainte de apariţia erupţiei. Cu toate astea, pacienţii sunt consideraţi contagioşi numai în perioadă leziunilor eruptive.
Poate fi însoţit de febră şi dureri articulare
Afecţiunea are o durată de 7-14 zile, cu perioadă de incubaţie de aproximativ 10 zile. Se caracterizează prin apariţia de eritem şi edem simetric al extremităţilor, net delimitate la nivelul gleznelor şi încheieturilor mâinilor (cu aspect de "manusi şi sosete"), pe care se dezvoltă leziuni petesiale şi purpurice. Pot fi afectate şi alte zone ale corpului: obrajii, coapsele, coatele, genunchii şi feşele.
Afectarea mucoasă este comună. La nivelul cavităţii orale se manifestă prin peteşii pe palatul dur şi pe cel moale şi mici eroziuni pe mucoasă jugală şi linguală. De asemenea se poate întâlni cheilită a comisurilor bucale. Tot ca afectare mucoasă, poate apărea o uretrită nespecifică. Erupţia cutanată este în general dureroasă sau pruriginoasă şi se poate însoţi de febră şi dureri articulare. Remisiunea leziunilor se face fără cicatrice, cu o uşoară descuamare reziduală. Sindromul se poate asocia şi cu alte afecţiuni dermatologice, cum ar fi eritemul polimorf sau eritemul nodos.
Diagnostic
Diagnosticul se pune pe baza aspectului clinic şi este confirmat prin testare serologica pentru parvovirusul B19. Infecţia activă este demonstrată prin titruri înalte de IgM, care scad după 2-4 săptămâni, detectându-se în schimb creşterea titrurilor de IgG.
Tratamentul este simptomatic
Tratamentul este numai simptomatic. Nu s-au descris recurenţe ale bolii. Cu toate că infecţia acută la un individ imunocompetent se remite spontan în 1-2 săptămâni fără complicaţii sau sechele permanente, ori de câte ori este decelat parvovirusul B19, medicul trebuie să se asigure că nici pacientul, nici contactii săi nu fac parte din grupuri populaţionale vulnerabile, în cadrul cărora virusul poate avea consecinţe devastatoare. Aceste grupuri includ bolnavii cu afecţiuni hematologice (anemie, talasemie, anemie hemolitică autoimună), pacienţii imunodeprimati (infecţie HIV, recipienţi de transplant) şi femeile însărcinate. În cazul sarcinii, infecţia poate avea ca rezultat de la hydrops fetalis la anemie hemolitică sau chiar deces.