Cosmeticele
Parfumurile şi cosmeticele pe bază de mosc pot provoca sensibilitate la soare şi lumină pe zonele unde sunt aplicate. Paradoxal, chiar şi unele creme de fotoprotecţie (precum cele cu salicilaţi, benzofenone sau acid para-aminobenzoic) pot cauza fotosensibilitate, astfel că dacă după aplicare îşi fac apariţia mâncărimea, roşeaţa, descuamarea, este recomandată înlocuirea cu un produs cu substanţă activă diferită.
La rândul lor, procedurile cosmetice cum ar fi peelingurile chimice, microdermabraziunea sau cremele pe bază de retinoizi, hidroxiacizi pot duce la reacţii severe în urma expunerii la soare şi de aceea pacienţii trebuie să urmeze strict instrucţiunile medicului în ceea ce priveşte evitarea expunerii şi folosirea cremelor de fotoprotecţie.
Plantele
Plante precum pătrunjelul, păstârnacul, ţelina, unele flori de câmp şi lămâile verzi conţin o substanţă fotosensibilizantă numită psoralen, care, după contactul cu pielea şi în prezenţa razelor ultraviolete, poate produce o reacţie severă însoţită de plăci urticariene, vezicule cu lichid, pete pigmentare, însoţite de mâncărime şi usturime.
Anumite boli
Nu în ultimul rând, există o serie de boli care sunt declanşate de expunerea la lumină şi soare şi care se activează preponderent în lunile însorite, categorie din care fac parte urticaria solară şi erupţia polimorfă la lumină.
„Evitarea expunerii excesive şi folosirea de creme de fotoprotecţie sunt extrem de importante în aceste cazuri. În pusee, se folosesc medicamente antihistaminice şi creme bazate pe corticosteroizi. Unii pacienţi au nevoie de desensibilizare prin expunerea progresivă la doze crescânde de ultraviolete B (UVB), primăvara timpuriu, sub supravegherea dermatologului”, recomandă dr. Laurenţiu Vlădău.
Pielea inflamată este, în general, mult mai sensibilă la soare, astfel că pacienţii care suferă de boli inflamatorii ale pielii precum acnee, eczemă, diverse dermatite pot dezvolta pigmentare după expunerea la soare. Pacientele cu istoric familial sau cele care iau contraceptive, precum şi gravidele, sunt mai susceptibile la melasma, o pigmentare a pomeţilor obrazilor şi frunţii care se agravează în lunile de vara.
Posteaza comentariu