Sănătate. Greşeli care pot favoriza apariţia cancerului de piele

Tentaţia de a administra un tratament fără sfatul unui medic este mare în cazul problemelor pielii. Află de la un expert la ce riscuri te expui!
Există doar 5 tipuri de leziuni pentru mai mult de 3.000 de diagnostice de boli de piele, așa că numai ochiul unui specialist dermatolog poate face diferența între un coș, o aluniță inofensivă sau un cancer de piele.

“Stoarcerea unui banal coș de exemplu care însă nu e coș, ci un carcinom bazocelular la debut grăbește dezvoltarea leziunii canceroase, ruperea permanentă a unor cojițe de pe buza care acoperă o leziune precanceroasă grăbește evoluția spre un cancer de buză, la fel cum și aplicarea a tot felul de leacuri ca rostopască, propolis, frunze de tot felul pe o așa-zisă aluniță poate traumatiza de fapt un melanom malign și să-i grăbească dezvoltarea”, ne avertizează medicul dermatolog Mihaela Leventer, coordonatoarea centrului Dr Leventer, centru specializat în tratarea cancerelor cutanate.

Deși pare desprins dintr-un trecut îndepărtat, există încă obiceiul legării cu ață sau cu un fir de păr a alunițelor și smulgerea lor.
La fel cum există obiceiul de a comanda de pe internet diverse leacuri fanteziste, care nu fac decât să expună românii unor pericole majore. Medicii dermatologi recomandă atenție în momentul folosirii lamei de ras, a hainelor care traumatizează leziunile de pe piele și a periei de păr pe zonele cu alunițe periculoase. Însă doar doctorul poate da verdictul în privința gravității situației.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod