In limba greaca “melas” inseamna “negru”. Termenul de melasma se foloseste pentru a denumi petele maronii cu contur neregulat, accentuate de soare, care apar la anumite persoane la nivelul fetei.
Cele mai comune localizari sunt fruntea, obrajii, zona de deasupra buzei superioare si barbia. Mult mai rar melasma poate aparea la nivelul regiunii anterioara a pieptului si pe antebrate. Mecanismul de producere nu este inca pe deplin inteles, insa predispozitia genetica in combinatie cu balanta hormonala sunt factori importanti. Esentiala pentru producerea acestei afectiuni este expunerea la soare, insa, datorita faptului ca evolutia melasmei este foarte lenta, aceasta asociere nici nu este remarcata cel mai adesea de pacienti.
Melasma apare rareori inainte de pubertate, fiind cel mai frecvent intalnita la femeile de varsta fertila. Doar 10% din cazuri sunt reprezentate de barbati. Sunt afectate mai des persoanele cu piele mai inchisa la culoare.Cei mai intalniti factori precipitanti
- sarcina: pana la 70% din femeile insarcinate vor prezenta o forma mai discreta sau mai accentuata de melasma, care in general dispare dupa nastere, insa in anumite cazuri poate persista nedefinit. Cloasma este un termen frecvent folosit pentru a desemna melasma in timpul sarcinii;
- anticonceptionalele orale si alte medicamente continand progesteron;
- anumite afectiuni ovariene sau tiroidiene;
- medicamentele fotosensibilizante.
Excesul de pigment (melanina) poate fi vizualizat cu ajutorul unei lampe Wood.
Ce solutii de tratament avem?
Melasma este o afectiune dificil de tratat. Expunerea cronica sau intensa la soare va inrautati de asemenea o melasma deja existenta. De aceea, orice tratament care nu include si protectia stricta fata de razele solare este de la inceput sortit esecului. Vor fi preferate cremele cu factor de protectie care au in compozitie dioxid de titan sau oxid de zinc, datorita faptului ca acopera un spectru mai larg de ultraviolete.
Melasma epidermica raspunde la tratament local mai usor decat cea dermica. Cremele decolorante vor fi aplicate strict la nivelul petelor. Cei mai folositi agenti depigmentanti sunt:
- hidrochinona in concentratie de 2-4%. Orice compus care are in componenta acest ingredient poate provoca iritatia pielii si inducerea de hiperpigmentare post-inflamatorie;
- tretinoinul, cu eficienta mai slaba decat a hidrochinonei;
- acidul azelaic, in concentratie de 20% , .
Peelingurile chimice si tratamentul cu laser sunt alte optiuni de tratament, insa au de asemenea rezultate slabe in cazul melasmei extinse la nivelul dermului.
Comentarii (3)
as vrea sami spuneti va rog cum scape de pete am pete pe spate si in partea din fata a corpului si nu stiu cum sa scap de ele sunt un fel de pete albe
Din 2010 am observat ca au inceput sa imi apara niste pete pe frunte si in zona gurii Am fost la doctor si mi-a spus ca sunt de la soare si mi-a recomandat alifia Dr Alben combinat cu o solutie cosmetica de seara Am folosit si crema farmec pentru a-mi dimionua petele Nu stiu ce sa mai fac Ce imi recomandati
va rog frumos sa imi spuneti ce crema pot folosi pentru petele accentuate maro de pe fata eu sunt in germania si pot lua de aici orice fel de crema dar nu stiu care.va multumesc frumos astept raspunsul dumneavoastra.
Posteaza comentariu