Cea mai gravă formă de cancer de piele este cunoscută în lumea medicală sub termenul de melanom. Ca să previi cancerul de piele este esenţial să-l descoperi, mai ales în stadii incipiente. Vezi 8 reguli ca să-ţi autoexaminezi pielea şi să opreşti cancerul la timp!
Deoarece mai mult de 90% dintre cancerele de piele sunt cauzate de expunerea excesivă la soare este important să autoexaminezi pielea o dată pe lună. De asemenea, pe lângă această măsură de siguranţă este recomandat să faci o dată pe an un control de rutina la medicul dermatolog.
Ca să recunoşti o aluniţă sau un semn cu aspect anormal poţi să analizezi fotografiile din materialul "Aluniţele care dau cancer" în care Eva.ro a prezentatun set de imagini sugestive care îţi pot fi de folos.
Pentru o autoexaminare este necesar să te dezbraci complet, deoarece statisticile arată că şansele de a descoperi un melanom sunt de 6 ori mai mari decât atunci când îţi dezveleşti doar o parte a corpului.
După ce ai îndepărtat hainele, asigură-te că ai la îndemână următoarele ustensile:
- multă lumină;
- o oglindă mare în care să-ţi vezi tot corpul;
- o oglindă de mână;
- două scaune;
- un uscător de păr.
8 reguli de autoexaminare care previn cancerul de piele
Preşedintele Skin Cancer Foundation, profesorul Perry Robins a publicat un ghid "Să înţelegem melanomul" în care oferă opt reguli de bază în prevenţia cancerului de piele:
1. Examinează-ţi faţa şi urechile, atât din faţă cât şi din spatele urechii.
Foloseşte ambele oglinzi pentru a vedea mai bine.
2. Inspectează bine scalpul, utilizând un uscător de păr şi o oglindă pentru a vedea fiecare zonă.
Dacă poţi este de preferat să rogi un prieten sau pe cineva din familie să te ajute.
3. Verifică mâinile cu atenţie!
Nu uita să-ţi analizezi palmele, dosul mâinilor, între degete şi sub unghii.
Continuă apoi către încheieturi şi examinează ambele părţi ale antebraţelor.
4. Stând în picioare în faţă oglinzii, analizează cu atenţie coatele şi laturile braţelor.
Nu uita de asemenea să verifici în detaliu zona axilelor.
5. Apoi concentrează-te pe gât, piept şi trunchi
Femeilor le este recomandat să ridice sânii pentru a vedea întreaga zonă cu atenţie.
6. Cu spatele la oglinda mare, foloseşte oglinda de mână pentru a verifica spatele.
Analizează cu atenţie ceafa, umerii, omoplaţii şi restul de părţi dorsale inaccesibile până acum.
7. Cu oglinda de mână dusă la spate, cu corpul orientat înspre oglinda cea mare trebuie să examinezi partea de jos.
Analizează cu atenţie zona lombară, fesele şi dosul ambelor picioare.
8. Aşază-te şi ridică picioarele pe un scaun.
Foloseşte oglinda de mână pentru a inspecta organele genitale. Apoi verifică picioarele de la şolduri la fluierul piciorului, gleznele, laba piciorului, între degete şi sub unghii. Nu uita să verifici călcâiele şi tălpile.