Poate simplul gând la uleiuri îți evocă acnee, puncte negre sau o piele prea lucioasă, dar dacă selectezi variantele utile nu vei avea aceste probleme. În cadrul discuțiilor legate de pielea sănătoasă uleiul nu apare prea des. Deși se știe că pielea produce sebum în mod natural, excesul de grăsimi poate face fața lucioasă și predispusă la acnee. Problema este că prea puțin ulei nu este un lucru pozitiv, ci va favoriza iritațiile și înroșirea pielii ca urmare a deshidratării.
Folosirea uleiurilor pentru îngrijirea pielii rămâne controversată
„Nu se recomandă pacienților să apeleze la uleiuri în mod frecvent, dar nu neapărat pentru că există certitudinea că vor astupa porii. Principalul inconvenient este că nu există foarte multe studii legate de eficiența lor.
În funcție de uleiul în cauză capacitatea de a pătrunde în straturile profunde ale pielii poate fi diferită de cea a cremelor sau loțiunilor”, explică dr. Cheryl Karcher, dermatolog din New York.
Pielea uscată și uleiurile
Deși există mult scepticism legat de uleiuri în general, în cazul unui ten afectat de o deshidratare severă este posibil ca pielea să nu tolereze decât uleiurile vegetale, care vor susține refacerea stratului de protecție al pielii. Pentru a evita impresia că nu sunt benefice sau că au o textură neplăcută este foarte important să optezi pentru variantele utile, care nu lasă un film gras la suprafața pielii.
Iată ce uleiuri poți folosi pentru a îngriji pielea foarte uscată de pe față:
1. Uleiul din sâmburi de struguri
Are un conținut ridicat de antioxidanți și este util pentru pielea foarte uscată, care se descuamează, dar și pentru cea grasă pentru că reglează producția de sebum și reface echilibrul tenului. Îl poți aplica direct pe piele pentru a elimina semnele deshidratării și a preveni îmbătrânirea.
De asemenea, uleiul din sâmburi de struguri uniformizează nuanța tenului și reduce semnele sau petele pigmentare.
2. Uleiul de argan
Conține o cantitate importantă de vitamina E și acizi grași cu efect antiinflamator. Antioxidanții din componența acestui ulei nu se descompun la contactul cu lumina soarelui, așa că este o alegere bună și în locul cremei de zi. Este benefic atât împotriva uscării pielii, cât și ca tratament anti-acnee. Vei vedea cum tenul tău își recapătă strălucirea, iar semnele de oboseală și leziunile acneice devin simple amintiri. Nu lăsa prețul mai ridicat să te intimideze pentru că nu vei avea nevoie decât de 4-5 picături de ulei de argan pentru toată fața.
3. Uleiul de măsline
Probabil că are deja un loc bine definit în bucătăria ta, dar acest ulei este și secretul pielii hidratate optim. „Uleiul de măsline reface rapid chiar și pielea care prezintă o deshidratare severă și crăpături.
Conține nutrienții esențiali pentru un ten sănătos și te va proteja inclusiv împotriva cancerului de piele”, potrivit dr. Leslie Baumann, dermatolog din Miami. Aplică 3-4 picături de ulei de măsline pe față, plus o cantitate mai ridicată pentru mâinile și picioarele foarte uscate. Poți adăuga și 2-3 linguri de ulei de măsline în apa în care faci baie. Nu folosi decât ulei de măsline extravirgin, presat la rece.
4. Uleiul de morcov
Conține antioxidanți cu un efect rapid asupra pielii, în special betacaroten. Acest ulei reduce inflamațiile caracteristice tenului uscat și iritat și poate neutraliza leziunile precanceroase de la suprafața pielii, apărute în urma expunerii excesive la soare.
Posteaza comentariu