Ai constatat că pielea ta este foarte deshidratată şi se usucă frecvent. Află care sunt factorii de risc!
1. Vârsta - xeroza cutanata (denumirea medicală pentru piele uscată) este în primul rând o consecinţă normală a procesului de îmbătrânire şi a scăderii consecutive a numărului de glande sebacee, care produc lipidele naturale ale pielii.
2. Aerul uscat - este probabil cea mai frecventă cauză a pielii uscate. Aici ne referim atât la aerul rece din timpul iernii, cât şi la cel cald rezultat datorită dispozitivelor interioare de încălzit locuinţa. Problema se poate rezolva prin protejarea zonelor afectate de frig (în cazul celui rece) sau prin scăderea uşoară a temperaturii din camere şi folosirea unor umidificatoare (în cazul aerului cald).
3. Băile fierbinţi - expunerea prelungită la apă îndepărtează cu uşurinţă uleiurile protectoare de la nivelul pielii. Este recomandată folosirea apei călduţe mai degrabă decât fierbinţi şi limitarea băilor/duşurilor la câteva minute, urmate de aplicarea unei creme hidratante.
4. Săpunul - una din cele mai mari probleme ale persoanelor cu piele uscată este cauzată de utilizarea prea frecventă a săpunului. Persoanele cu job-uri/activităţi de interior nu se murdăresc atât de tare în decursul unei zile încât să justifice folosirea săpunului pe tot corpul. Singurele părţi ale corpului care necesită săpun zilnic sunt mâinile, picioarele, zonă intimă şi axilele. Restul corpului poate fi doar clătit cu apă.
5. Folosirea greşită a produselor hidratante - majoritatea persoanelor aplică produsele hidratante pe pielea uscată, când e cel mai probabil să nu-şi facă efectul. Cremele sau loţiunile de corp se aplică pe pielea uşor umedă, când porii sunt încă deschişi şi tegumentul va absorbi, pe lângă ingredientele hidratante şi umezeala de la nivelul pielii.
6. Utilizarea produselor/dispozitivelor exfoliante - odată cu îndepărtarea stratului de celule moarte ale pielii sunt îndepărtate şi uleiurile naturale protectoare.
7. Expunerea la substanţe agresive - detergenţi, solvenţi, produse de curăţat - produc alterarea stratului superficial al pielii, ducând la pierderea crescută de apa şi uscarea consecutivă a pielii.
8. Hainele din fibre aspre - oamenii se încăpăţânează de multe ori să poarte anumite haine care se simt incomod pe piele doar de dragul aspectului. În realitate, fibrele aspre gen lâna sau sintetice, nu fac decât să irite şi să usuce pielea, în special în cazul persoanelor care au predispoziţie către acest tip de reacţii. Alege hainele din caşmir sau, cel mai simplu, bumbac.
9. Anumite afecţiuni se asociază cu piele uscată: eczemele, psoriazisul, diabetul zaharat, hipotiroidismul, malnutriţia (inclusiv dietele drastice).
10. Anumite medicamente au că efect secundar xeroza cutanată: medicamentele antihipertensive (în special diureticele), hipolipemiante (niacina), agenţii antiacneici (că retinoizii) etc. Dacă observi că pielea a devenit uscată după începerea administrării unui medicament, discută cu medicul, care poate rezolva problema prin micşorarea dozei sau schimbarea medicamentului cu altul cu acţiune similară.