Fie că te confrunți cu sforăitul, cu o minte hiper activă sau cu probleme digestive, există numeroase motive care stau în spatele unei nopți în care nu te-ai odihnit. Dar pentru toate acestea ar putea fi o soluție foarte simplă, potrivit experților în probleme de somn: ar trebui să dormi pe o parte.
Schimbarea poziției de somn pe o parte poate avea numeroase beneficii. Iată cum te poate ajuta dormitul pe o parte:
Reduce sforăitul și apneea în somn
Dormitul pe spate este unul dintre factorii care declanșează sau agravează sforăitul în cazul persoanelor care se confruntă cu această problemă. De asemenea, somnul stând pe spate agravează simptomele apneei, care reprezintă întreruperea respirației în timpul somnului.
"Aproape toți oamenii care sforăie adorm de obicei stând pe spate", explică medicul Joachim Maurer, specialist în cadrul Societății Germane de Otorinolaringologie.
Ajută persoanele care suferă de afecțiuni respiratorii
Alexander Blau, expert în tulburări de somn și medic pneumolog în cadrul Academiei pentru Studierea Somnului din Berlin, recomandă persoanelor care au afecțiuni respiratorii să doarmă pe o parte.
Ca să nu te întorci pe spate în timpul somnului, specialiștii recomandă coaserea unei mingi de tenis la spate, pe o bonetă. Dacă ai părul lung, prinde-ți părul într-un coc la spate, care te va împiedica să te întorci pe spate în timpul somnului.
Este benefic pentru cei care au probleme cardiace
Poziția de somn nu afectează doar calitatea somnului, dar și sănătatea inimii, a creierului, a stomacului și a sistemului respirator. Dietrich Andersen, medic cardiolog la Spitalul Hubertus din Berlin, recomandă ca persoanele care au probleme cardiace să doarmă pe partea dreaptă, pentru a scădea presiunea asupra inimii.
Chiar și cei care au arsuri stomacale și reflux gastroesofagian ar trebuie să doarmă pe partea dreaptă.
Pentru că stomacul este orientat puțin către partea stângă a corpului, tranziția alimentelor dinspre esofag spre partea dreaptă a stomacului se face mai ușor.Menține sănătatea creierului
Chiar dacă nu te confrunți cu niciuna dintre problemele de mai sus, tot beneficiezi de pe urma dormitului pe o parte. Specialiștii citați de Businnes Insider susțin că în timpul somnului odihnitor, creierul este "spălat" de toxine.
Substanțele nocive sunt îndepărtate din creier și eliminate cu ajutorul sistemului imunitar în timpul nopții, dar studiile de laborator efectuate pe șoareci au arătat că acest proces se desfășoară corespunzător atunci când animalele aleg o poziție de somn pe o parte.
Scade riscul de deces al fătului
Un studiu publicat în British Medical Journal a evidențiat că femeile însărcinate care dorm pe partea stângă au un risc cu 50% mai scăzut de a se confrunta cu nașterea unui făt mort, comparativ cu femeile însărcinate care dorm pe spate sau pe partea dreaptă.
Specialiștii consideră că somnul pe spate determină greutatea abdomenului unei femei însărcinate să apese asupra unor vase de sânge importante pentru aportul adecvat de oxigen necesar fătului.